logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

Partidul Noua Dreaptă consideră ca inacceptabil refuzul ministrului ucrainean al educaţiei, Lilia Grinevici, de a lua în considerare o modificare a noii Legi a educaţiei adoptată pe 5 septembrie de Parlamentul Ucrainei.
Această lege reprezintă o tentativă agresivă de deznaţionalizare a celor peste 500.000 de români din teritoriile răpite României în al doilea război mondial, nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei (incluse în actualele regiuni Cernăuţi şi Odesa) dar şi din teritoriile care nu au făcut parte din România Mare chiar dacă românii din aceste regiuni au trimis delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 şi au dorit Unirea cu Ţara: Maramureşul istoric (inclus în actuala regiune Transcarpatia).
Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba română va fi admisă doar în ciclul primar. În clasele 5–9 toate materiile vor fi predate în limba ucraineană – cu excepţia limbii şi literaturii române ca obiect de studiu aparte -, iar în clasele 10–12 învăţământul se va efectua doar în limba ucraineană. La fel în licee şi facultăţi, se va preda exclusiv în limba ucraineană. În consecinţă, copiii vor intra în şcoală români şi vor ieşi… ucraineni!
Solicităm Guvernului României efectuarea urgentă prin ministerul de resort a demersurilor diplomatice pentru modificarea în Rada Supremă de la Kiev a noii legi a învăţământului, în sensul acordării etnicilor români din Ucraina a dreptului de a fi instruiţi în limba română, într-un număr de şcoli proporţional cu procentul românilor de la ultimul Recensământ.
Pe baza principiului reciprocităţii, cerem ca limba de stat ucraineană să fie studiată exact în numărul de ore în care şi în România se studiază româna în şcolile minorităţilor naţionale. Dacă în România minorităţile au în orar peste 90% limbă maternă, aşa trebuie să fie şi în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Nici mai mult, nici mai puţin.
Cerem totodată Prim-ministrului şi Preşedintelui României să solicite omologilor din Ucraina reintroducerea limbii române în şcolile din care aceasta a fost scoasă după declararea independenţei Ucrainei. Dacă în 1940 funcţionau 149 de şcoli în limba română, în 1990 mai existau doar 99 de şcoli în limba română iar din 1990 şi până în prezent au mai rămas doar… 62 de şcoli! Iar dacă până acum deznaţionalizarea românilor din Ucraina se desfăşura lent şi numărul şcolilor scădea treptat, acum paşii spre anihilarea identităţii sunt rapizi şi brutali: prin articolul 7 al noii Legi a educaţiei, învaţământul în limba maternă din Ucraina este practic LICHIDAT şi ucrainizarea etnicilor români va fi un proces încheiat în doar 2-3 generaţii!
Dacă partidele care parazitează Palatul Parlamentului i-au uitat pe românii din jurul graniţelor, Partidul Noua Dreaptă este alături de românii din Ucraina în lupta lor pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

Preşedintele Partidului Noua Dreaptă, Av. Tudor Ionescu 24 - noiembrie - 2017

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...