logoImpact EST nr. 734 - 22.06.2018

Este de neacceptat cum risipeşte Guvernul banul adunat cu ţârâita la din ce în ce mai puţini salariaţi, cu lefuri din ce în ce mai mici, din sectorul privat şi din zonele direct productive, în care valoarea adăugată e una concretă.
În laboratoarele lui secrete este pregătită o majorare a salariilor cu 75%, ca să nu sufere bieţii de ei de diminuarea salariilor odată cu intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2018, a noii legi a salarizării. Beneficiari nu vor fi doar cei care lucrează direct cu fonduri europene, ci şi tot felul de funcţionari din diferite categorii, mergându-se, probabil până la secretare, femei de serviciu, şoferi şi paznici. Ministerele beneficiare sunt cel al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, dar şi o serie de structuri ale Ministerului Agriculturii, cum ar fi APIA, AFIR, AMPNDR şi POPAM, chiar dacă salariaţii acestor agenţii primeau deja o serie de sporuri pentru că vehiculează fonduri europene.
Vom vedea dacă auditorii Curţii de Conturi vor înghiţi găluşca, căci acolo unde funcţionarii nu au putut dovedi că minimum 75% din activitatea lor este dedicată fondurilor europene, i-au obligat pe aceştia să restituie sporurile primite ilegal.

(R.I.) 2 - februarie - 2018

Lasa un raspuns


Şi aici sunt banii

Luna iunie a adus o surpriză, nu pentru copiii acestei ...

Cam la fel şi-n Zar

Încă mai este timp până la închiderea declaraţiilor fiscale pentru ...

Salarii de mizerie:<

Nasol. Ca grefieră de Curte de Apel, Neagu Florin-Cosmin, a ...