logoImpact EST nr. 791 - 17.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

O anchetă socială ar dovedi că, între românii plecaţi să muncească în străinătate, se identifică un număr apreciabil de trăitori şi de viitori trăitori din prăpăditele de ajutoare sociale.

Unul din opt români (aproximativ 250.000 de persoane adulte) trăieşte din venitul minim garantat de stat, sub forma unei indemnizaţii lunare. Problematica asistaţilor social este abordată în mod diferit, uneori chiar contradictoriu, de către politicieni, sociologi, politologi, ziarişti şi de societate în general. Unii susţin că statul plăteşte prea mulţi bani pentru asistaţii social, pe cînd alţii consideră că această categorie socială este lăsată de izbelişte. Din orice unghi am privi această problemă, un lucru e cert: asistaţii social sînt la cheremul primarilor, ei au pîinea şi cuţitul în mînă, de ei depinde acordarea sumelor cuprinse între 150 şi 300 de lei lunar, ce reprezintă venitul minim garantat de stat pentru o persoană, sau, dimpotrivă, tăierea acestor ajutoare pe motiv că unii beneficiari nu ar mai îndeplini condiţiile impuse de lege. Clasa asistaţilor social este guvernată de o lege din 2001, care ulterior a fost modificată de 29 de ori, după cum un guvern sau altul a avut interesul să obţină de la această masă de manevră o disciplină electorală maximă în faţa buletinului de vot. Aşa încît asistaţii captivi nu numai că-şi votează primarul în funcţie pentru un nou mandat, dar sînt şi agenţii electorali ai acestuia şi ai partidului pe care îl slujeşte.
Modificările succesive aduse legii stipulează că o persoană care trăieşte din ajutor social are dreptul să refuze o singură dată un loc de muncă, altfel pierde indemnizaţia respectivă. Însă legea e la cheremul primarilor. De aceea întîlnim numeroase situaţii în care, după o lună de la pierderea indemnizaţiei, persoana asistată social intră din nou în sistemul de plată. Sînt chiar şi cazuri în care unele persoane nu au muncit niciodată, trăind din ajutorul social şi din bursele copiilor.
Din cele aproape 6,5 milioane de persoane care sînt incluse în serviciile de asistenţă socială, principalii beneficiari sînt copiii, care primesc alocaţie de la stat pînă la majorat. Peste 1,5 milioane din totalul asistaţilor social (aprox. 24%) sînt persoane cu dizabilităţi şi persoane care îi îngrijesc, aşa-numiţii „însoţitori” ai acestora. E greu de crezut că aproape unu din zece români suferă de un handicap, aşa cum arată stisticile, situaţie în care statul trebuie să le asigure traiul zilnic. Despre complicitatea, în multe cazuri contra cost, dintre medicul sau comisia medicală de evaluare a persoanei cu handicap şi beneficiarul ajutorului social se ştie. Au fost cazuri prezentate de presă în care s-au devoalat astfel de practici, dar articolele sau emisiunile de televiziune nu au avut nici un efect. Nu ştim, aşadar, cîţi dintre beneficiarii ajutorului social garantat de stat pentru persoanele cu handicap sînt, de fapt, apţi de muncă. Statul nu a realizat niciodată o anchetă serioasă în acest sens. Mulţi dintre asistaţii social refuză nu doar orice loc de muncă disponibil, dar şi să urmeze cursuri de reconversie profesională, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Asta, în situaţia în care exodul românilor în străinătate a lăsat o piaţă a muncii deficitară şi dezordonată. Au plecat, de la medici, ingineri, profesori, informaticieni la mecanici, constructori, zugravi, electricieni, bucătari, ospătari, măcelari – şi lista poate continua.
Victor Ponta a fost primul care a proclamat, în 2012, că guvernul său va crea un milion de locuri de muncă. De atunci, această fumigenă a fost asumată de toate guvernele pesediste. În special, din cauza alocării unor sume bugetare simbolice pentru investiţii, nu numai că milionul de locuri de muncă a rămas o lozincă, ci anual aproximativ 200.000 de români au părăsit România (o piaţă a muncii pustiită de politicile analfabete şi corupte ale guvernelor PSD) pentru a-şi găsi un loc de muncă în străinătate.
Guvernanţii declară că, datorită politicilor de absorbţie socială, numărul asistaţilor social nu a crescut în ultimii ani. Declaraţia e falsă prin omisiune: o anchetă socială ar dovedi că, între românii plecaţi să muncească în străinătate, se identifică un număr apreciabil de trăitori şi de viitori trăitori din prăpăditele de ajutoare sociale. Crede cineva că oamenii aceştia se vor mai întoarce acasă pentru a trăi de azi pe mîine o viaţă pe credit? Primii care nu cred acest lucru sînt chiar guvernanţii. Şi nu numai că nu cred, dar nici nu vor să se trezească pe cap cu cîteva sute de mii de români care ar aduce cu ei, măcar parţial, valorile şi regulile Occidentului – acolo unde sărăcia nu se măsoară în „asistenţă socială”, ci în „protecţie socială.”
Mentalitatea de asistat social a fost exploatată cu cinism de către politicieni de-a lungul celor trei decenii de după comunism, dar nu pînă la ultimele limite. Se poate şi mai mult. Şi, din păcate, realitatea ne arată că de multe ori şi în multe situaţii imobilismul masei face casă bună cu ciocoismul gulerelor albe.

(R.I.) 4 - octombrie - 2019

Lasa un raspuns


Recunoașterea știi

“Bucuros pentru că am depășit 500 de citări în Scopus ...

Aceste firme din TOP

De 27 de ani, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi ...

Românii au îngropa

Virusul pestei porcine africane a lovit din plin România în ...