logoImpact EST nr. 813 - 02.04.2020

Consiliul Elevilor este structura ce reprezintă elevii în forurile decizionale şi asigură un climat propice dezvoltării personale şi profesionale a acestora. Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi militează pentru respectarea drepturilor elevilor şi se asigură că mediul şcolar se pliază pe interesele elevilor, constituind un cadru prielnic formării principalilor beneficiari ai acestuia.
Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi atrage atenţia asupra stării de urgenţă cu privire la transportul elevilor din România, susţinând demersurile pe care Consiliul Naţional al Elevilor le-a înaintat pentru a împiedica Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 51/2019, ce presupune scoaterea transportului transportului din sfera serviciilor publice şi scăderea drastică a echităţii acestuia. Astfel, tragem un semnal public de alarmă alături de colegii noştri din toată ţara, pentru a determina parlamentarii să respingă proiectul de lege ce ar avea să limiteze accesul la şcolarizare.
Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, în cursul zilei de ieri, scrisori deschise către grupurile parlamentare din Parlamentul European prin care a cerut să se alăture demersului prin care Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019 să fie respinsă de parlamentarii din România. De asemenea, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România a sesizat Comisia Europeană pentru a interveni în rezolvarea problemei privind transportul pentru elevi pe plan naţional. În acelaşi timp au sesizat şi OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions, structura de reprezentare a elevilor la nivel european, care şi-a arătat interesul pentru acest demers şi susţine public respingerea parlamentară a OUG 51, printr-o scrisoare deschisă.
Ordonanţă de urgenţă, care este în contradicţie cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, îi eliberează pe transportatori de obligaţia de a subvenţiona transportul elevilor.
În zilele ce urmează, reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Galaţi vor pune presiune pe parlamentarii din judeţul Galaţi să respingă OUG 51/2019 şi să militeze, cot la cot cu elevii, pentru un sistem educaţional accesibil, echitabil şi calitativ.

Cu stimă,
Director departament „PR & Comunicare”, Aura Badiu
Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Galaţi, Munteanu Eduard

(R.I.) 9 - februarie - 2020

Lasa un raspuns


ORDONANȚA MILITARĂ

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență ...

Din categoria „Ori

Ca (şi) prefaţă În viaţa unui om există două iniţiative, aparent ...

Ultima oră: Trei zo

Descinderea celor cinci medici veniţi-aduşi în vizită (de lucru, aflăm!) ...

Multimilionarii în

De multe zeci de ani tot repet o butadă care ...

Didona a trecut cu t

Da, de ceva timp, celebra firmă care s-a mutat cu ...