logoImpact EST nr. 704 - 19.11.2017

Pornind de la premiza că „Jertfa este un concentrat de asceză”, părintele Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Vladimireşti, înfruntă plin de curaj fiara comunistă, comunicând în anul 1953 Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române un Memoriu, pe care apoi l-a răspândit prin intermediul credincioşilor în întreaga ţară, acest memoriu devenind un veritabil act de mărturisire de credinţă, un manifest anti-comunist. Gestul său a fost sancţionat cu caterisirea şi excluderea din monahism, urmate de condamnarea la moarte a Părintelui Ioan, comutată în muncă silnică pe viaţă. Executarea sentinţei începe la Penitenciarul Semicerc din Galaţi, chiar în celula unde a zăcut Iuliu Maniu, în condiţii de exterminare. Urmează apoi Văcăreşti, Jilava, Gherla şi Aiud. Refuzând reeducarea, este totuşi eliberat de la Aiud, în urma decretului de amnistiere de la 1 august 1964.
Memoriul care i-a adus atâta suferinţă părintelui Ioan este mai actual ca oricând. Mesajul său loveşte în aceeaşi clică de comunişti, în păstorii care şi-au vândut turma. Ne face să înţelegem că, în esenţă, la 27 de ani de la aşa-zisa revoluţie anti-comunistă, NIMIC NU S-A SCHIMBAT ÎN ROMÂNIA, IAR HRISTOS ŞI ÎNVĂŢĂTURA LUI SUNT MAI PRIGONIŢI CA NICIODATĂ, ÎMPREUNĂ CU CEI CARE ÎL URMEAZĂ. În continuare, din raţiuni lumeşti şi politice, Conducerea Bisericii Ortodoxe Române trădează pe Hristos şi turma încredinţată spre păstorire, tăcând în mod culpabil şi ne-condamnând: manifestările homosexuale (vezi parada homosexualilor din fiecare an), cipurile din documente, apartenenţa la masonerie a preoţilor, papismul şi ecumenismul. Dimpotrivă, observăm că se practică aceleaşi metode: înfricoşarea preoţilor, prin ”delegaţi” şi ”observatori” ce asistă la slujbă şi la predică, mutări şi scoateri din funcţii, caterisiri sau pedepse pentru vini închipuite, etc.

MEMORIUL

„I.P.S.Părinţi Mitropoliţi şi Episcopi,
Membrii ai Sfântului Sinod, înalt Prea Sfinţite Părinte Patriarh,

Primind citaţie de judecată, pentru ziua de 27 ianuarie 1953, anul curent, drept răspuns, cu tot respectul cuvenit harului arhieresc, îndrăznesc a vă face următoarea întâmpinare, care este în consensul întregii noastre Mănăstiri.
1. Socotesc această judecată neavenită şi fără temei bisericesc sau juridic, după cum fără temei a fost emisă şi decizia de transferare a mea, la Catedrala Patriarhiei.
Dreptul devoluţiei a fost folosit în cazul acesta în mod abuziv şi ce-i mai dureros e că s-a folosit de el pentru satisfacerea unor raţiuni străine de Biserică.
Cronologic vorbind, noi ştim că împuterniciţii şi inspectorii de la Ministerul Cultelor m-au somat prin P. S. Episcop de la Galaţi şi chiar personal, să aleg: ori să nu mai slujesc şi să nu mai predic, ori să mă transfer Ia altă mănăstire, ori dacă nu accept aceasta, mă vor transfera dânşii, prin Patriarhie. Este concludent faptul că, îndată după sosirea lor în Bucureşti, intervenindu-se la Sfânta Patriarhie, I. P. S. V-stră aţi emis acea “Decizie “- retransmisă, dându-i putere de lege bisericească, prezentând-o ca emanată de Ia Duhul Sfânt. P.S. nostru Antim, a predicat-o în biserică, uzând de temeiul scripturistic: “că aşa ni s-a părut nouă …”.
În momentul primirii Deciziei, eu eram bolnav la pat. Apoi, fiind în convalescenţă, a urmat o serie întreagă de telefoane şi chemări la Bucureşti, care, evident fiind regizate din umbră de către Minister, au fost secondate de prezenţa a câte unui împuternicit. Amestecul lor se desprinde limpede din stăruinţa cu care mă îndemnau să fac “ascultare bisericească” şi să plec din Mănăstire.
Mai târziu, prin mai 1954, v-au determinat sa mă opriţi de la slujirea celor sfinte, lucru pe care în consensul soborului, nu l-am respectat, fiind tot o prelungire a unor raţiuni străine şi potrivnice Bisericii. Despre aceasta, am dat o declaraţie inspectorului bisericesc, precum reiese din punctele de acuzaţie ale citaţiei.
În vară, P. S. nostru Antim (n. ed. Anghelescu – al Buzăului) la îndemnul I. P. S. V-stre şi din iniţiativă proprie, a căutat personal, prin subalterni şi prin preoţii agenţi, să mă determine să plec din Mănăstire, fie la Bucureşti, fie în concediu medical, motivând că nu este bine să înfrunt pe Patriarh, că zicea: “are şi dânsul motive care îl silesc”. Aş fi vrut să ascult, dar nu mă lăsa inima, nu mă lăsa soborul şi mai ales conştiinţa de preot hirotonit pe seama Altarului de aici, ştiind că decizia de plecare nu emană de Ia Duhui Sfânt.
Mai pe urmă, a venit după mine, cu asentimentul I. P. S. şi al P. S. nostru Antim, P. S. Episcop Valerian de la Oradea, care într-un moment de sinceritate, a dezlegat problema şi a aruncat masca de pe originea Deciziei, recunoscând public că decizia de plecare, nu este de la Duhul Sfânt, ci din “raţiuni de stat”.
Această mărturisire făcută de un membru activ al sinodului, m-a liniştit atît pe mine cît şi soborul şi ne-am încredinţat că nesatisfăcând o decizie dată de: “interese superioare bisericeşti ” şi străine de toate acestea, nu călcăm nici votul sfintei ascultări şi nu înfruntam nici pe Patriarh.
Este de prisos să mai relatez aici amănuntele mai puţin onorabile pentru atitudinea P.S.Valerian, care împreună cu delegata I.P.S.V-stre, maica stareţă Constantinescu de la Agapia, s-au erijat în oameni cu puteri în stat, îngrozindu-ne cu consecinţe alarmante. P.S.Sa, văzînd stăruinţa mea şi a soborului de a nu ceda patimei şi intereselor meschine, potrivnice Bisericii, a început să schimbe binecuvântările arhiereşti în afurisiri, blesteme şi legări de la slujbă. Dar toate acestea nu-şi găseau validitatea, fiind date în Eparhia Buzăului şi nu a Oradiei, unde îşi are P.S.Sa Eparhia.
A doua zi, a venit la noi şi a încercat să constrângă soborul să mă dea, dar a plecat tot în deşert, după ce mai înainte în Sfântul Altar, la metania făcută pentru blagoslovenie, mi-a întors spatele, făcându-mă “păgân şi vameş”. A treia zi, a trimis un preot-agent de la Galaţi, ca sa mă ia, dar tot în zadar. Este detestabilă această metodă de hingher şi a lăsat impresii revoltătoare în sobor şi în poporul care era de faţă.
Cred că e de prisos să mai descriu toate amănuntele umbroase şi meschine, în legătură cu numita “Decizie “, ci în concluzie, vom spune că acele “interese superioare bisericeşti”, au fost tocmai interese inferioare şi străine de Biserică. încredinţându-ne de acest adevăr, am hotărât cu soborul, să nu mă conformez Deciziei, nici să mă prezint la acest simulacru de judecată, a cărei temeiuri se izbesc de nulitate, prin însăşi originea Deciziei.
2. Ceea ce face judecata mea fără rost şi-i dă caracterul de teatru, este următorul fapt, foarte dureros şi alarmant, în jurul căruia se învârte tot rostul acestei întâmpinări: discreditarea pe ţară a Mănăstirii noastre, prin Hotărârea Sinodului permanent, în urma căreia s-au dat circularele în ţară, în toată Biserica să se ia măsuri de “extremă urgenţă”, pentru ca lumea să fie oprită de a mai veni în Mănăstira Maicii Domnului de la Vladimireşti.
Concomitent cu aceasta, s-a mai emis un ordin de la Patriarhie cu nr. 8033/1954 prin care să se facă investigaţii şi să se noteze în tablouri nominale, mai ales în mănăstiri, toţi oamenii şi admiratorii Mănăstrii Vladimireşti.
Dacă la data eliberării acestor ordine aţi avut conştiinţa că aţi dat o hotărâre legală, izbind public smeritul mădular al Bisericii noastre (Mănăstirea Maicii Domnului), de trupul mistic al Bisericii, căci oficial aşa a apărut, prin sigiliul Sf. Sinod, atunci de ce a mai fost chemată, în octombrie 1954, Maica Stareţă Veronica la Buzău, pentru judecată şi pe mine de ce mă mai urmăriţi prin citaţii, de vreme ce noi nu mai suntem vieţuitorii Mănăstirii Maicii Domnului de la Vladimireşti, pe care aţi declarat-o oarecum ciumată, rătăcită şi periculoasă pentru rostul Bisericii?
Iată că şi din acest punct de vedere, citaţia este neavenită.
Faptul acesta, foarte dureros, de a decide emiterea acestor ordine sinodale, ne-a zdruncinat inima, că ne-am văzut Mănăstirea situată în umbra canonicităţii. Drept aceea, vă întrebăm: în numele cărei legi din Biserică şi în baza cărei Hotărâri sinodale ne-aţi înlăturat de la Trupul mistic al Bisericii şi ne-aţi făcut indirect leproşii ortodoxiei noastre? În care şedinţă plenară a vreunui Sfânt Sinod s-a discutat şi s-a hotărât pe bază de documente şi anchete că Mănăstirea noastră a ieşit din ortodoxie? Vrem date precise şi număr, fiindcă noi ştim că niciodată nu am fost anchetaţi, judecaţi sau condamnaţi prentru vreo abatere de la ortodoxie sau de la rânduiala Bisericii. Poate veţi spune că nu ne-aţi lepădat din sânul Bisericii în mod canonic şi legal, ci numai lumea aţi oprit-o să nu mai vină la noi. Oare aceasta nu este acelaşi lucru?”

(va urma)

Părintele Ioan Iovan 19 - mai - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...

Noi scumpiri la gaze

Anul Nou ne aduce nouă noi scumpiri, să ne învăţăm ...