logoImpact EST nr. 782 - 15.07.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Vă mai aduceţi aminte de groaznicul accident auto din 9 aprilie 2018, când, din vina unui şofer cu aere de jmeker şi de preot paroh fără de Dumnezeu, a depăşit pe linia continuă intrând pe contrasens şi ciocnind frontal cu VW Passat-ul său un VW Golf care circula legal pe banda sa, şi a lăsat la locul faptei trei morţi şi şapte persoane rănite, dintre care cel mai grav, făcut, practic, legumă, a fost adolescentul Dan-Mircea Tenea. Despre drama sa şi a părinţilor săi, despre nevoia de solidaritate şi de susţinere financiară vom pleda în articolul de faţă, pe fondul accidentului în sine urmând să scriem în ediţiile viitoare, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi fiind trimis abia acum la instanţă, după mai bine de un an de la cumplita întâmplare.

Mama operată de cancer, tatăl distrus şi el în accident

Dan-Mircea Tenea era elev în clasa a IX-a a Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, în anul 2018, când destinul i-a rupt cu brutalitate aripile cu care începuse să zboare. Era elev la clasa de filologie bilingv engleză, pasionat de istorie şi geografie, unde a şi performant ca olimpic. Dacă ar fi dat măcar tezele în semestrul doi, ar fi luat premiul unu în clasa a IX-a, dar a fost făcut legumă de destin prin inconştienţa unui ins. I-a fost hărăzită calea spitalelor în care a stat internat, cu însoţitor permanent (la început mama, apoi tatăl), timp de peste 120 de zile. De la Galaţi a fost transferat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, unde prof. univ. dr. Alexandru Taşcu a avut trei interdenţii neurochirurgicale pe creierul tânărului Dan-Mircea. El i-a avertizat pe părinţii băiatului că trebuie să se pregătească psihic pentru a trăi o situaţie vegetativă la Dan-Mircea…
Diagnosticul este unul sever: TETRAPLEGIE SPASTICĂ, cu certificat de handicap grav, de gradul 1 cu asistent personal (vezi foto document).

Numai scutecele costă 500 de lei pe lună

Tatăl lui Dan-Mircea, care are şi o soră mai mică, Andrada, desfigurată şi ea în îngrozitorul accident, este instructor auto, dar nu a putut profesa timp de luni bune, căci el însuşi a fost spitalizat 50 de zile, cicatricile de la bărbie şi gât fiind evidente şi acum, după un an de zile.
Desigur, şi maşina cu dublă comandă, prin care asigura existenţa familiei a fost distrusă, el reuşind, prin solidaritatea colegilor, să-şi procure un Peugeot 206 cu care a înceaput să profeseze. Veniturile acestei familii cu patru membri sunt extrem de limitate, mama lui Dan-Mircea fiind operată de cancer într-o clinică din Cluj, cu puţin timp înainte de accident. Apoi au urmat drumuri tot la Cluj pentru chimioterapie, apoi coşmarul de a-i deveni infirmieră, asistent personal, propriului fiu. Dar Dan are 1,80 metri şi aproape 80 de kilograme, biata mamă abia reuşind să-i schimbe pamperşii şi să-i pună sub trup scutecul absorbant.
Camera adolescentului, este plină cu două căruţuri speciale şi un pat la fel de special, toate cu sisteme de telecomandă şi împrumutate pentru folosinţă de către ONG-uri de caritate.
Lunar, numai pe pamperşi şi scutece absorbante, familia greu încercată trebuie să cheltuiască peste 500 de lei.

Speranţa însănătoşirii costă … 60.000 de euro

Pentru ca Dumnezeu să îl ajute pe Dan-Mircea TENE trebuie să aibă şi OAMENII prin care să o facă. Părinţilor li s-a comunicat despre posibilitatea de a-i reda fiului lor dreptul la o viaţă normală.
Este vorba despre o clinică specializată din Germania, situată undeva pe lângă Freiburg, în zona izvoarelor Dunării.
Dar aici trebuie achitat un avans de 1500 de euro. Costurile zilnice pentru tratament şi cazare vor fi uşor diminuate, căci familia renunţă la cheltuielile de infirmier din partea clinicii, tatăl lui Dan-Mircea urmând să-l însoţească, mama neputând fizic să-l ajute. Durata recuperării medicale, conform specialiştilor de la acea clinică, este de circa două-patru luni de zile, costurile pe zi fiind de 170 de euro, reduse cu o treime.
Familia, chiar Dan-Mircea TENEA cu care am comunicat ca de la matur la copil, face un apel umanitar către sufletele voastre, pentru a fi susţinută în demersul ei de a-şi recupera fiul şi de a-l aduce la NORMAL, redându-i dreptul la VIITOR.
În acest scop au fost deschise la Banca Comercială – Sucursala Galaţi conturile în lei nr. RO20RNCB0141081165290002 şi în euro, nr.RO63RNCB0141081165290004. Titular cont: Pungan Florin.

N.R. Dacă procurorul şi-ar fi îndeplinit profesiunea cu mai multă celeritate, dacă nu ar fi existat opoziţii la expertizele tehnice din partea celui care a comis nenorocirile, iar dosarul ar fi ajuns nu după un an în instanţă, firmele de asigurări ar fi fost bune de plată, deci ar mai fi fost un suport financiar atâta de necesar familiei TENEA pentru a-şi aduce FIUL la NORMALITATE.

Gelu CIORICI 17 - mai - 2019

Lasa un raspuns


Se trag obloanele la

Zilele trecute aflarăm o veste puţin surprinzătoare şi nu prea: ...

O acţiune a BCCO Ga

O grupare infracţională organizată care se ocupa cu traficul de ...

Tranzacţii şoc la

Răsfoind rapoartele făcute de conducerea SC Electroargeş SA către A.S.F. ...