logoImpact EST nr. 796 - 16.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Inaugurăm, începând cu această ediţie, o nouă rubrică prin care încercăm, şi cu ajutorul informaţiilor şi imaginilor trimise de voi, să educăm sau să reeducăm populaţia care prin nesimţire urâţeşte acest oraş. Am zis „tractorişti de asfalt” acestor mârlandezi, pentru a nu-i jigni pe tractoriştii din brazdă, în faţa cărora merită să ne înclinăm.
În afară de mizeria din jurul punctelor de colectare a gunoiului menajer, ale Serviciului Public Ecosal Galaţi, comisă de blocatarii nesimţiţi, care aruncă traistele cu resturi menajere de parcă s-ar bălega, a apărut un nou tip de târtăneală. Această categorie de gălăţeni needucaţi şi necivilizaţi îşi leapădă gunoiul uman în coşurile de gunoi amplasate pe trotuare, agăţate de stâlpi şi prevăzute cu saci menajeri pentru o bună colectare. Când cucoanelor care se parfumează fără să facă duş li se pune pata şi uită sau evită punctele de colectare, îşi slobozesc mizeria fix în coşurile de gunoi stradale. Când acestea sunt umplute de alte „gospodine” cu sila, fac ce le duce bigudiurile cu care gândesc: îl leapădă în jurul stâlpilor care susţin aceste elemente de civilizaţie urbană, aşa cum se poate vedea în imaginea care însoţeşte textul. Imagine care a fost surprinsă luni, 28 octombrie, în jurul orei 13.15. Punctul de colectare a resturilor menajere made în tractoriştii de asfalt se află pe trotuarul de la intersecţia străzilor Carnabel cu Eroilor. Este coşul pentru colectare deşeuri ocazionale fixat pe stâlpul din colţul clădirii Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, din fosta Farmacie Ţinc.


Degeaba avem camere de supraveghere stradală, căci cei din Poliţia Locală nu văd, nu aud, ci mai mult îşi aranjează mesele de prânz şi seară, precum şi cumpărăturile-moacă. Ia să primească aceşti tractorişti de asfalt amenzi ca-n UE, unde pentru un rest de ţigaretă azvârlită pe trotuar încasezi o amendă de 500 de euro, de către poliţiştii locali, desigur, abia atunci i-am vedea tremurând când îşi lipesc guma de mestecat de asfalt. Noi îi vom biciui aici peste ruşine cu nuiaua scrisului ca în piaţa publică!

Gelu CIORICI 1 - noiembrie - 2019

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...