logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

Se bate apa în piuă, se trag clopotele, se freacă menta, se fac frecţii la picioarele de lemn ale renaturării Luncii Dunării mereu, fără oprire şi evident, inutil. Să tot fie de acum 8 ani de când se agită tema sau se dă cu bâta în baltă şi efectele se văd: discuţiile şi aflatul în treabă pe tema asta trece, balta rămâne. Reamintim aici pe scurt câteva dintre ofurile acestui proiect mult prea îndepărtat de realizare, datorită prăpastiei dintre realităţile obiective şi interesele de partid şi de clienţi fără număr care profită enorm de pe urma încasării subvenţiilor pe terenurile care nu servesc decât lor şi intereselor găştilor lor atent infiltrate în guvern. A ajuns la putere USL şi noul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga pare să fie omul care ne trebuie. Madam ministru este cea care a iniţiat acest proiect în calitate de secretar de stat la Ministerul Mediului în 2008, deci ia să ne forţăm speranţele peste limită încă odată. Forţaţi-le, aşa ca exerciţiu, că de ieşit va ieşi aceeaşi panaramă de renaturare.

 

În zoaia politică nu cresc peşti

Până când totul se va transforma în realitate, pescarii gălăţeni şi iubitorii de natură pot doar să îşi imagineze (cei tineri) sau să îşi amintească (cei mai în vârstă) cum ar fi cu o zonă similară Deltei Dunării chiar peste fluviu de Galaţi. Ha, ha, ha, ha! Să te prăpădeşti de râs că mai există astfel de rezerve de optimism într-o ţară a nimicului cu ştaif. Zoaia politică de la vârf, în frunte cu zoierul şef Băsu a luat la cunoştinţă de aceste apeluri la simţire şi acţiune de extracţie ecologistă demult, încă din 2007. Şi ce dacă? Pe toţi oficialii şi mahării îi doare în cot de ce vor gălăţenii la vreme de inundaţie sau pe timp de secetă. Ecologiştii de la asociaţia Ecogal au trimis memorii după memorii şi studii adânci, în care arătau şi demonstrau ce beneficii ar aduce Galaţilor şi întregii zone renaturarea.

Să refacem inventarul avantajelor renaturării

Albia majoră a Dunării ar fi un pământ generos, care primeşte din ceruri 400 l de apă pe mp şi permite evaporarea a 700l/ mp/an; cu mult mai puţine diguri, Dunărea umflată din 2006 ar fi fost uşor de controlat; aluviunile ar fi fertilizat pământul iar fermele piscicole ar fi înflorit; seceta care a pârjolit în 2007 ar fi fost mult atenuată. Ar fi fost, dar nu este nici pe viitor. Încă din 2000, România a semnat Acordul pentru crearea Coridorului Verde al Dunării, alături de Bulgaria, Moldova şi Ucraina. Semnat a rămas, abandonat rămâne. Dunărea rămâne încorsetată între digurile golăniei fără graniţe de partid, şi din cauza reducerii de la 6 la 2 km, aduce viituri care se ridică la 78 de cm peste nivelul din 2010. Cea mai bună variantă de reducere a viiturilor a fost proiectul „Mai mult spaţiu pentru fluviu şi oameni la Cotul Pisicii”, propus de o echipă din Olanda şi România. Prin acest proiect se propunea renaturarea a 3200 ha. Şi se creau peste 2000 de locuri de muncă. Dar proiectul Crapina? Ehe, ce vremuri! S-a făcut proiect mare, bine documentat, încă din 2008, sub Tăriceanu. Au venit însă „reformatorii” lui Boc şi Băse şi proiectul a fost pus la dospit. Se realizau cinci incinte inundabile, un veritabil rai pentru creşterea peştelui. S-au făcut studii, au existat sute de întruniri ale specialiştilor, a fost chiar un plan concret pus la cale de Ministerul Mediului. Însă niciodată nu s-a trecut mai departe de simple propuneri, declaraţii de dragoste faţă de natură şi calcule economice care dau „cu plus”. Toţi susţin că îndiguirea a însemnat o adevărată catastrofă ecologică. E clar, îndiguirea a afectat direct înmulţirea celor mai multe specii de peşti. Toate tratatele de ihtiologie arată că, primăvara, peştii se retrag în zonele liniştite, în special în bălţile rezultate în urma inundării, ca să îşi depună icrele. În lipsa acestor locuri, peştii depun icrele la malul Dunării, în locuri mai puţin învolburate, dar expuse riscurilor. Dispariţia zonelor inundabile înseamnă de fapt închiderea „maternităţilor” peştilor. Nu înseamnă că peştii nu s-au mai înmulţit, ci doar că ritmul de reproducere a fost vizibil afectat. Iar efectele nu se văd de azi pe mâine, ci în zeci de ani.

Redimensionare goangelor cu incinte inundabile

În urma inundaţiilor catastrofale de pe Dunăre din 2006, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a demarat un amplu proiect naţional de renaturare a Luncii Dunării. După zeci de întruniri, propuneri, discuţii, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea a fost desemnat să realizeze, în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii neguvernamentale, un studiu în urma căruia să se decidă cea mai bună soluţie. Scopul principal era acela de a se evita pe viitor inundaţiile, însă existau şi nenumărate consecinţe pozitive pentru Dunărea piscicolă. Proiectul rezultat se numea „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amenajate din Lunca şi Delta Dunării în vederea fundamentării strategiei naţionale de management al riscului de inundaţii” şi, printre priorităţi, se număra şi „renaturarea unor incinte îndiguite în vederea creării de zone umede de interes conservativ. Printre obiectivele urmărite erau reintegrarea în circuitul hidrologic natural al incintelor amenajate din Lunca şi Delta Dunării, restaurarea echilibrului hidrologic şi ecologic, precum şi dezvoltarea activităţilor tradiţionale”. Gata! Lung, complex, exhaustiv, fâs. Românesc.

 

Vă amintiţi cum ne pricepem la lăsat olandezii cu buza umflată?

 

Şi seminarul pe tema prevenirii inundaţiilor a fost un eşec. S-a numit „Expertiză olandeză în managementul inundaţiilor pentru regiunea Galaţi”, şi a fost organizat de Prefectura judeţului Galaţi şi de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, pe vremea impostorului prefect PDL-ist Cosmin Păun. Era după inundaţii şi erau speranţe multe. N-a urmat nimic, evident. Olandezii vroiau să -şi facă publicitate şi să primească comenzi, noi ne făceam că ştim totul şi ne sclifoseam pe tema strategiei de combatere a inundaţiilor. Acum se ştie, România nu are o strategie de prevenire a inundaţiilor. A fost un fiasco, normal. Concluziile seminarului „Expertiză olandeză în managementul inundaţiilor pentru regiunea Galaţi” au fost trase în spatele uşilor închise, fără găozarii de jurnalişti. În 2008, la doi ani după inundaţiile din 2006, Olanda a trimis la Galaţi o echipă de experţi, care, după ce a studiat amenajările hidrotehnice de pe Dunăre în regiunea noastră, a concluzionat că cea mai bună soluţie de apărare a Galaţiului de inundaţiile viitoare este amenajarea unui canal ecluzat în nordul judeţului Tulcea care, la nevoie, să preia surplusul de apă din Dunăre, la Smârdan, şi să-l deverseze tot în fluviu, la Isaccea. Studiul, plătit de statul olandez, nu a fost implementat nici acum de către Guvernul de la Bucureşti, care nu s-a sinchisit să vadă ce costuri implică. „Soluţia amenajării canalului Smârdan-Isaccea este o propunere, un draft. Nu se ştie ce înseamnă în bani, în exproprieri. Doar în baza studiului făcut de olandezi nu poţi face o finanţare, nu poţi emite o Hotărâre de Guvern”, explica Mihai Capră. Cine e acest Capră? E un Fost Prefect PNL de Galaţi, acum slugă băsistă prin mâlurile sedimentate la Minister. Ministerul Nemerniciei Naţionale.

Silviu VASILACHE 12 - aprilie - 2013

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...