logoImpact EST nr. 739 - 15.08.2018

Un dosar greu investigat de către procurorii şi ofiţerii judiciarişti din cadrul DIICOT – Structura Teritorială Galaţi, are de aşteptat din anul 2014, când aceştia au descins la MAREX SA Brăila (unde lucrau şi mulţi gălăţeni), pentru a investiga o evaziune fiscală obţinută prin trafic cu alcool contrafăcut şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la 1200 de miliarde de lei vechi, adică circa 5 milioane de euro, la acea vreme.
Sunt voci care afirmă, fără a ne putea prezenta şi documente, cum că Mihai Bucur, director general al Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, şi adjunctul acestuia, Vlad Nistor, ar fi anulat actele de control prin care în „Dosarul Marex”, patronii de aici erau acuzaţi de deturnare alcool fără autorizare, prejudiciul fiind cel arătat deja.
Din comunicatul oficial al DIICOT – ST Galaţi rezultă că anchetatorii împreună cu cei de la BCCO Galaţi, cu inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi cu vameşi din DGV au efectuat 110 percheziţii pentru destructurarea unor grupuri infracţionale specializate în producerea şi obţinerea de bunuri accizabile (alcool şi băuturi spirtoase) în afara unor antrepozite fiscale. La sediul DIICOT au fost audiate 150 de persoane şi s-au făcut percheziţii la locaţii din judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Maramureş şi Bucureşti.
Nucleul dur al grupului infracţional era constituit din şase persoane din Brăila. Deturnarea ilicită a alcoolului se opera prin livrarea disimulată a acestuia ca alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru spălare parbriz! Apoi le renaturau şi, prin falsificări succesive se obţineau băuturi alcoolice, avitând astfel plata accizelor.
Informaţiile au fost obţinute de la SRI, deci Marin Moraru, patronul Marx Brăila nu poate fi şi omul serviciilor, chit că este cunoscut ca fiind tăticul cecurilor fără acoperire, iar în 2014 Marex avea 750 de incidente de plată, petru care Moraru este închis. Sau poate nu au mai avut nevoie de el?!
Căci averea lui Moraru este extimată (era) la 89-90 milioane de euro, fiind în TOP 300 cei mai bogaţi români. Grupul Marex rula anual cam 150 milioane de euro din creşterea porcilor, procesarea cărnii, agricultură, producţie de alcool şi bioetanol, fiind şi al treilea mare producător pe ţară de mezeluri.
Şi totuşi, după atâta timp şi atâta răsunet, unde sunt aşteptatele rezultate spectaculoase ale acţiunii de amploare. S-au împotmolit în lentoarea justiţiei, sau n-au plecat încă de la DIICOT-ST Galaţi.
Revenim când apar noi date!

(GECO) 30 - martie - 2018

One Response so far.

  1. Stoianov spune:

    Nu ne mai miră astfel de situaţii. Ce dosar de fraude economice a unor grupări infracţionale a finalizat acest DIICOT din Galaţi? Mai auzim cînd şi cînd de ceva moldoveni, de băietani cu marihuana etc.Dar marii infractorii, gen fraţii Herăscu, Chelu şi gaşca lui care practic au distrus mica industrie a Galaţiului? Prea multă lipsă de comunicare cu media asupra rezultatelor unor instituţii ca acest DIICOT, DNA, Poliţie etc. Prea mult mister şi prea multă linişte. Ceva nu este în regulă.

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...