logoImpact EST nr. 827 - 12.07.2020

Linguşitorii se detestă între ei. Se acuză reciproc de servilism. A apărut linguşitorul „demn”, „intransigent”,  „obiectiv”, şi „principial” . Evoluăm pervers. Nu ştiu ce mi-a venit în minte când am început să scriu acest material, de unde şi până unde linguşitori. Ce, avem noi aşa ceva în campionatul de fotbal autohton?

Dar să trecem la treabă: s-au aflat planurile FRF şi LPF pentru următoarele două luni. Dar nu în totalitate. Printre altele se ia în calcul mutarea finalei Cupei României de la Craiova la Bucureşti şi disputarea barajului de promovare-retrogradare în manşă unică. În plus, mai există un mare semn de întrebare şi în privinţa modalităţii în care va avea loc barajul de promovare-retrogradare Liga 1 vs Liga 2.

  1. Pentru LIGA 1, scenariul ar fi următorul:

– startul se va da pe data de 13 iunie

Finalul play-of-ului e stabilit cu o etapă intermediară 14-16 iulie.

Finalul play-out-ului va fi cel mai târziu la 1 august.

E posibil ca UEFA, după ce pe 25 mai va strânge toate datele de la asociaţiile naţionale, să mai acorde un termen în plus de 7-10 zile până la care ţările au timp să anunţe participantele în cupele europene. În acest moment, termenul impus de forul de la Nyon e 20 iulie.

  1. Cupa României:

Semifinalele să rămână în dublă manşă.

Echipele calificate sunt: FCSB, Dinamo, Sepsi şi Poli Iaşi. Tragerea la sorţi va avea loc la începutul lunii iunie.

– Iniţial, gazda desfăşurării finalei a fost desemnată Craiova. Având în vedere sosirea unui suporter neanunţat şi nedorit, Coronavirus pre numele personal, şi care a alungat spectatorii din tribune, s-ar părea că Bucureştiul este mai acceptabil. Mai ales că FCSB-ul şi Dinamo e posibil să fie finaliste.

– Finala cupei se va disputa la mijloc de săptămână, pe 15 iulie, fie în una din zilele din weekend-ul 18-19 iulie.

  1. Barajul promovare-retrogradare

– Prima dată disponibilă ar fi 5-6 august, iar dacă s-ar decide să se dispute şi al doilea joc, atunci returul ar fi undeva în jur de 10-11 august, un termen prea înaintat, care ar fi prea aproape de startul noului sezon.

Este foarte posibil ca barajul să se joace într-o manşă unică.

  1. LIGA 2

– Tragerea la sorţi pentru stabilirea ţintarului meciurilor din play-off-ul ligii secunde va avea loc abia după ce Ministerul Sănătăţii şi MTS vor da undă verde reluării competiţiilor.

– Primele trei din clasament, UTA, Mioveni şi Turis, vor disputa trei meciuri acasă, iar FC Argeş, Petrolul şi Rapid, doar două.

  1. SEZONUL 2020-2021

Presată de UEFA, care solicită finalizarea tuturor campionatelor viitoare până pe 20 mai 2021, din cauza Campionatului European,  FRF ştie deja când trebuie început următorul sezon de Liga 1. Va fi weekend-ul 15-16 august! Cu o lună mai târziu decât a avut loc startul sezonului actual.

– Dacă ar fi crezut cineva că în materialul meu nu va apărea şi numele lui don Gigi Becali, mare greşeală a făcut. Păi rândurile cele de la începutul articolului le-am scris degeaba? Numai că de data aceasta, boierul Becali are probleme.

Cristi Bălgrădean, Harlem Guohere, Adi Popa, Marko Momcilovic, Alexandru Stan şi Bogdan Plnici, jucători care au fost trimişi în şomaj tehnic pentru că nu au acceptat tăierea salariilor, plănuiesc să dea clubul în judecată.

Iar Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, dezvăluie că ei, dar şi alţi fotbalişti care vor da cluburile în judecată vor avea parte de sprijin financiar. Procesul va ajunge fără discuţie la TAS, indiferent cine va ataca decizia dată de Comisie.

Nu se pune problema banilor, asigura Emilian Hulubei.

Dan Petrescu ştie echipele care nu vor avea probleme din cauza coronavirusului. „Lor le va fi mai uşor”.

Antrenorul CFR-ului crede că formaţiile bogate vor trece mai uşor peste criza provocată de coronavirus. „A fost o pauză lungă şi în acelaşi timp, neprevăzută, pe care noi cei din fenomenul fotbal o resimţim cel mai din plin”, spune Dan Petrescu. Va fi greu să-i capacităm.

Să-i readucem la nivelul optim pentru startul competiţiei, însă vom munci şi sper să o rezolvăm. Iar când bursucul spune că se va munci „la greu”, Bilel şi compania nu ar trebui să fie prea relaxaţi.

Ioan Dan PINTILIE 28 - mai - 2020

Lasa un raspuns


De ce vor rămâne r

Statul român s-a decis să fie un anti-Robin Hood, adică ...

Ambiţii estivale

Politehnica Iaşi şi, mai ales, Dinamo Bucureşti, nu mai vor ...

Să-i cunoaştem pe

Păi, să lăsăm lehamitea deoparte şi să cunoaştem...o parte dintre ...