logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Dumitriu interviuProfesorul universitar Mihaela Dumitriu ne reaminteşte că eliberând dumnezeirea ascunsă în noi, eliberăm puterea vindecătoare a credinţei

 

Reporter: Ne putem vindeca prin credinţă?

Mihaela Dumitriu: Iisus este mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii. Prin învierea sa, Iisus divulgă unul dintre secretele antice ale misterelor, şi ne spune: nu sunteţi doar trup, sunteţi şi suflet. Ceea ce spunem noi acum ne-ar fi putut pune pe rug, era un mister rezervat doar iniţiaţilor.

Rep.: Pentru cei mai mulţi dintre noi, trăitul are o singură dimensiune-viaţa.

M.D.: Religia este ştiinţă, ne-o spune un mare om de ştiinţă, Constantin Dulcan. Este şeful secţiei de Neuropsihiatrie de la Spitalul Militar Central şi autorul unor cărţi superbe, celebre -„Inteligenţa materiei”, „ Note asupra metafizicului”, „Somnul raţiunii”, „În căutarea sensului pierdut” şi „Mintea de dincolo”. Pornim de la cele mai simple lucruri-Poruncile Cristice. Multă lume spune că e greu de înţeles Biblia. Dar Noul testament poţi să-l înţelegi? Nu, nici pe acela. Dar dacă eu îţi spun că Biblia Noul Testament înseamnă milă, iertare şi iubire, pricepi? E simplu de înţeles.

Rep.: Poate că cine trebuie nu explică suficient de clar…

M.D.: Asta este diferenţa între meserii: să ne respectăm unii pe alţii. Dacă nu i-am lăsa pe ruşi să facă vodkă, pe români să facă ţuică şi pe englezi să facă whisky, poate că n-ar mai fi fost balamuc în lume. Un profesor explică altfel decât un teolog, un filosof sau un preot. Poruncile Cristice înseamnă să-l iubeşti pe Dumnezeu, mai presus decât orice, şi pe aproapele tău ca pe tine. Mântuitorul spune: „Dragostea este împlinirea legii!” Plecând de la aceste porunci, demonstrăm că cel mai mare om de ştiinţă, iniţiat, vindecător şi cum aţi mai vrea să-l numim, este Iisus Hristos. El este modelul. Venim imperfecţi şi vrem să ne corectăm. Fiecare venim pe lume cu o misiune personală. Când am de trecut o corijenţă, nu te uiţi la mine judecându-mă! Este ceea ce fac televiziunile centrale. Ne îmbolnăvesc, incitându-ne la bârfă. Bârfa este un mare păcat. Postul este un exemplu, ne lasă să ne concentrăm atenţia de la lucrurile materiale spre interior. Încercăm să ne rugăm. Şi unica rugăciune lăsată de Mântuitor este Tatăl nostru. Este de fapt o mantră, când o rosteşti, are un ezoterism-se deschid glandele. Sunt şapte centri energetici la nivel subtil ai fiinţei umane, cărora le corespunde câte o glandă endocrină. Orice păcat faci în structura conştiinţei, deci în dimensiunea fizicii cuantice, se transferă în corpul fizic la nivelul glandei. Întâi dereglează glanda, şi apoi organul. Glanda este ca un fel de hotă de la bucătărie-dacă este închisă, nu scoate aburii din casă. Stai şi te sufoci cu energia ta negativă. Când scoţi din tine prin spovedanie sau prin această rugăciune, glanda se deschide şi permite aerului proaspăt, Cristic, Duhului Sfânt, să te vindece. Arunci din energia negativă, care vine prin gând. Cu gândul îţi distorsionezi energiile. Mântuitorul spune: „Iartă!” Şi răspunzi: „Fac orice, dar să nu mă pui să-l iert!” Înseamnă că n-am înţeles nimic din ortodoxie. Rugăciunea se poate face pe o cunoaştere anterioară. Pe care dacă n-o ai, nu te mai duci la biserică, pentru că te-ai blocat. Să facem şi noi ca în occident – nu ştii să te rogi, vei fi iniţiat de persoane care ştiu să-ţi explice. Sunt şi preoţi care nu ştiu să facă cruce. Crucea se face din umăr în umăr. Ce am aflat de la un preot iniţiat? Când ai dus crucea în inimă, te-ai îmbolnăvit de diabet şi de boli psihice. Asta presupune preoţi iniţiaţi la şcoală. Sunt însă şi dogme depăşite. Nu ai voie sub canon să afli sau să citeşti altceva.

Rep.: Deci ortodoxia refuză să se înoiască?

M.D.: Nu refuză, dar prin canon nu are voie să citească decât anumite cărţi. Nici un preot nu acceptă să citească „Inteligenţa materiei”a lui Dulcan. Sunt cutume care nu acceptă schimbarea. Alte persoane pe lângă biserică ar putea-o face, însă….Aşa cum a spus şi Pitagora: Este religia o ştiinţă? Cum putem compara? Pe lângă postul alimentar, adevăratul post este cel sufletesc. Reflectezi, te întorci către tine însuţi: „Ce să fac cu viaţa mea?” Ca principii estetice, avem frumosul, sublimul, grotescul şi suferinţa. Nu ajungi să mori fără să treci prin lecţia suferinţei. Asta este evoluţia spirituală. Ce facem noi când suferim? Ne izolăm, rămânem cu noi înşine. Şi descoperi Dumnezeul din tine. Suntem şi structură energetică, suntem conştiinţă. Hristos a venit să transfigureze neamul omenesc. Ce transfigurare să faci cu copilul de clasa a doua care vine şi spune că mama l-a pus să declare că este ateu? Este păcat de respingere a icoanei, de respingere a Duhului Sfânt. Asta nu se iartă, ne jucăm cu focul. Păcatul se duce în fondul genetic, în ADN, nu ştii că este greşeală, şi se transmite pe şapte generaţii. Şi vine unul care este Hristosul neamului, pe care cade o boală foarte grea. Cine îl iubeşte? Îl iubeşte mama, sunt păcatele ei, îl iubeşte bunicul, sunt păcatele lui. Prin iubire atragi iubirea, dar şi păcatele persoanei respective.

Silviu VASILACHE 1 - mai - 2015

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...