logoImpact EST nr. 871 - 16.05.2021

Am putea începe materialul de faţă astfel: puştii lui Rădoi au umilit Ucraina – făcând o mică extrapolare – am zice că în felul acesta au răzbunat desfiinţarea şcolilor cu predare în limba română de pe teritoriul ucrainean. Şi-au adus aminte despre acest lucru în ultimul sfert de oră a partidei relansând disputa din preliminarii. Să mai spunem că ultimul gol a fost marcat în inferioritate numerică? După eliminarea lui Marin. România obţine astfel primele puncte din campania de calificare – după înfrângerea suferită în Danemarca – punându-ne în situaţia de a putea calcula în continuare şansele de a merge cât mai sus a echipei noastre reprezentative de tineret. Cât despre selecţionerul Mirel Rădoi, puţine lucruri sunt de spus, pentru că după cum se vede, el face, nu spune, şi la rândul lui depinde de valoarea jucătorilor selecţionaţi (ce spui Cosmine despre asta?), de conştiinţa şi mai ales de educaţia lor din punct de vedere profesional.
Deşi a fost văduvită de o parte dintre jucători care au făcut pasul către echipa mare, naţionala de tineret a rămas la fel de ambiţioasă. Despre componenţii mai vechi sau mai noi, am putea puncta următoarele considerente.
Andrei Vlad, portarul de la FCSB, pe care l-a titularizat doar ca să-i facă gustul lui naşu Gigi, pentru că individul – febleţea lui Dragomir Corleone – a făcut atâtea gafe încât doar nişte ucrainieni nu au putut să le speculeze. Un alt Fecesebist pentru care mai trebuie meditat este Răzvan Oaidă, care se învârtea mereu în sensul invers al acelor de ceasornic, ratând ocazii bune, pentru alţi coechipieri.
Olimpiu Moruţan, ca să rămânem în domeniu, până la marcarea primului gol, n-a deranjat pe nimeni, în afară de spectatori, şi, mai ales, telespectatori.
George Ganea, talentat, a moştenit sângele fotbalistic de la tatăl sau Ionel Ganea, atât tati, cât şi, mai ales, Gică Hagi, ar trebui să-i explice că, totuşi, fotbalul, e un joc bărbătesc, un fel de K.O. cu băşica. Chindriş, e un stoper talentat, (După câţi jucători tineri şi talentaţi a scos pe piaţă patronul de la FC Botoşani Valeriu Iftene, ar trebui ca acesta de mult să fi fost pus în locul lui Burleanu) tânăr, încă neexperimentat. Timpul, însă, este în favoarea lui. N-am înţeles (iar Rădoi o bălăceşte) de ce meciul nu a debutat cu Adrian Petre din primul minut, un jucător masiv, talentat, ambiţios, până la duşmănos, în sensul pozitiv al cuvântului.
Marius Marin a văzut „roşu” după numai 56 de secunde, aşa că nu putem spune ce a văzut Rădoi la el. Mitică Dragomir despre Rădoi: „Se va face antrenor mare de tot. A făcut schimbările exact când trebuia şi cum trebuia.” Vezi să nu cobeşti, boierule.
Mi-au plăcut fundaşii centrali Chindriş şi Paşcanu. Au mai fost şi alţii, dar nu vreau să fiu subiectiv.

ALTE INFORMAŢII INTERESANTE

La EURO 2021, turneul final cu 16 participante, găzduit de Ungaria şi Slovenia, se califică direct cele 9 câştigătoare de grupe şi cel mai bun loc doi. Celelalte 8 selecţionate de pe poziţiile secunde vor disputa un baraj în dublă manşă pentru a completa cele 4 locuri rămase.

Clasamentul la ora actuală

1. Finlanda – 7 puncte
2. Danemarca – 6 puncte
3. România – 4 puncte
4. Ucraina – 3 puncte
5. Irlanda de nord – 2 puncte
6. Malta – 1 punct

Au mai rămas de disputat:
– 14 noiembrie 2019 – România – Finlanda
– 19 noiembrie 2019 – Irlanda de nord – România
– 31 martie 2020 – România – Danemarca
– 4 septembrie 2020 – Finlanda – România
– 8 septembrie 2020 – Malta – România
– 9 octombrie 2020 – Ucraina – România
– 13 octombrie 2020 – România – Malta

GIGI BECALI IESE LA RAMPĂ

Îl cheamă înapoi pe colegul său de penitenciar MM, ceea ce presupune plecarea lui Narcis Răducan, pe care tot el l-a momit în urmă cu foarte puţin timp.
Comportamentul lui MM Stoica face total imposibilă colaborarea dintre cei doi.
Astfel, Becali va trebui să aleagă, dar încă nu e convins să facă asta, deşi s-a supărat recent când directorul lui a anticipat că steliştii s-ar putea muta cu toţii la CSA Steaua. În favoarea păstrării lui Răducan, deci şi împotriva aducerii lui MM, sunt fanii din galerie. Peluza roş-albastră a transmis pe Facebook că e de partea actualului director. Vom vedea. La cât de „serios” şi imprevizibil este Gigi…

DIP-DIP 18 - octombrie - 2019

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În dosarul penal di

Gălăţenii au sfidat din nou instanţa Săptămâna trecută a avut loc ...

Şeful Casei de Pens

Încercăm să plafonăm cuantumul mare şi să creştem pensiile mici, ...

Funcţionar de prim

Funcţionarul public al unei primării, condamnat în trei dosare penale. ...