logoImpact EST nr. 822 - 04.06.2020

La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi se întâmplă o situaţie bizară: şefa instituţiei a fost înlocuită din funcţie printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii, însă noul şef refuză să ocupe poziţia.
Schimbarea din funcţie a fost dispusă printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii la puţin timp după ce judeţul Galaţi a ajuns pe locul doi în plan naţional, în ceea ce priveşte numărul de decese cauzate de coronavirus.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi spun că înlocuirea nu are legătură cu situaţia epidemiologică din regiune şi că fosta directoare a refuzat să i se prelungească mandatul.
„Doamna Liliana Moise ocupă în acest moment poziţia de şef Serviciu Compartiment Control de Sănătate Publică în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Ea şi-a exprimat dorinţa de a nu i se mai prelungi promovarea pe funcţie. Nu are legătură cu situaţia epidemiologică”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Ministerul Sănătăţii a numit o altă persoană la conducerea DSP Galaţi. Este vorba despre Sorina Honţaru (foto), fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.
Aceasta a refuzat, însă, poziţia, a contestat decizia şi nu s-a prezentat la post, deşi a fost aşteptată, miercuri.
„Doamna numită de minister nu s-a prezentat la post. Ea era aşteptată astăzi (miercuri – n.red.) la Galaţi, nu a venit şi a contestat decizia. Acum nu avem nici o persoană la conducere, aşteptam decizia ministerului”, a precizat Liliana Iordăchescu.
Sorina Honţaru a fost directoarea DSP Argeş până la jumătatea lunii aprilie, când a fost înlocuită din funcţie de fostul comandat al Spitalului Militar Piteşti. În mod surprinzător, în urmă cu două zile, Honţaru a fost numită din nou în fruntea DSP Argeş şi apoi a primit ordin de detaşare la Galaţi.

(R.I.) 21 - mai - 2020

Lasa un raspuns


Din categoria „Ori

Cum toate lucrurile evoluează pe lumea asta, cum nu te ...

Liviu Brătescu, Sec

În urma sesizărilor adresate Ministerului Culturii (MC) de către arhitectul ...