logoImpact EST nr. 755 - 16.12.2018

Suntem şi noi alături de alţi „găozari”, observatori şi băgători de seamă, atenţi la ce se întâmplă în şedinţele Consiliului Local Galaţi. Uita aşa, săptămâna trecută am asistat la o chestie pe care nu o vezi întotdeauna şi la care întreaga asistenţă a rămas cu „gura căscată”. E vorba de domnul Malinovici, care s-a luptat în instanţă să-şi dobândească dreptul legal de a fi CONSILIER LOCAL, de a face parte din conducerea municipiului, de a decide în numele obştei care l-a trimis prin alegeri în „parlamentul” Republicuţei noastre. Acest om a făcut dovada, cu ajutorul JUSTIŢIEI, că a fost nedreptăţit, că a fost FURAT de alde PICU & Comp, dar şi de alde Primar şi Secretar al Primăriei, atunci când nu i s-a recunoscut calitatea dobândită. Deci, asistăm la instalarea acestuia, la jurământul de rigoare, la desfăşurarea şedinţei, la care acesta spune, pe bună dreptate, că nu poate vota sau exprima un punct de vedere, pentru că nu a avut acces la documente în timp real, pentru a le studia. Malinovici rămâne siderat de chicotele, şuşotelile, ghionturile ce se dau între colegii din Consiliu, de atitudinea de băşcălie şi nesimţirea acestora. Cireaşa de pe tort este pusă de Primarul Pucheanu, care nici măcar nu-l bagă în seamă pe Malinovici, nu se uită la el, nu îl felicită, ba chiar îi întoarce curul. Proaspătul consilier realizează că nu e binevenit, că e aşa, ca nuca-n perete, că nu aparţine nimănui, că este şi va fi izolat. Se înfioară că mai poate sta alături de Picu şi ciracii săi, de trădători, pupincurişti şi liberschimbişti, de aşa-zişii colegi care l-au renegat, făcând jocuri murdare şi pupând „Piaţa Independenţei”. Îl cunoaştem pe Malinovici ca un om drept, cu coloană vertebrală, hotărât, aspru la mânie, participant în primele rânduri la Revoluţia din ’89, ce nu suferă lichelele şi parveniţii. Omul acesta provine dintr-o familie de oameni aşezaţi, gospodari, din cel mai vechi cartier al oraşului, de pe valea oraşului, Bădălan.
Şi, uite-aşa, credem că i s-a pus omului pata când a văzut în ce cloacă a intrat, cu cine stă la masă, realizând că de fapt, nefăcând parte din „gaşcă”, mare lucru nu o să poată realiza, aşa că şi-a dat DEMISIA. Adică, mai pe şleau spus, „să vă ia mama dracului pe toţi!”; eu, Malinovici, „am demonstrat că am DREPTATE, că JUSTIŢIA funcţionează, că nu mă interesează musai funcţia sau banii, am intenţionat doar să fiu în slujba cetăţenilor.” Dar cum să crezi în aşa ceva, când la noi INTERESUL e pe primul loc, şmenul, spiritul partinic de gaşcă, pe baza unor legi de funcţionare a mecanismelor democraţiei originale şi strâmbe ce duc în suferinţă democraţia?
Un gest MARE, cu conotaţii multiple, care poate şi merită să fie analizat mai atent şi mai în profunzime.

Jap 30 - noiembrie - 2018

Lasa un raspuns


Scandalul corvetelor

Acum trei săptămâni, Ministerul Apărării a deschis, în sfârşit, plicurile ...

Conducerea Spitalulu

După modelul consacrat de către comisarul şef Marius Dobrea, şeful ...

Speranţă cu clauz

Deşi, chiar în mandatul lui Ionuţ Pucheanu, multe străzi s-au ...