http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

Cam aşa ar părea după ce am văzut ce lucrări au început prin Galaţi în ultimele luni, şi aici ne referim la demolările în forţă demarate prin oraş. La început am crezut că este un mare fâs şi asta datorită faptului că au demarat o serie de demolări pe Drumul de Centură, prin zona Micro 39, adică mai pe la marginea oraşului, zone în care multe persoane şi-au improvizat nişte magherniţe, grădini, locuri de depozitare a tot felul de acareturi.

Atac frontal la garaje

Surpriza cea mare a fost luna trecută, când Primăria a atacat şi zona centrală a oraşului şi nu vreo clădire oarecare, ci nişte garaje din zona centrală. Punctele atacate au fost două zone fierbinţi, atât la propriu, cât şi la figurat, şi asta datorită faptului că s-au luat în vizor garaje bine grupate pentru unii, dar rău situate pentru alţii, şi se spune că multe dintre ele aparţineau unor personaje cu ceva ştaif. Cele două zone sunt în Complex Ancora, mai precis în spatele blocului R5, şi pe strada Regiment 11 Siret, în spatele Palatului Justiţiei.
Ambele zone sunt de maximă importanţă pentru cetăţenii oraşului, întrucât acolo parcarea autoturismelor devenise o mare problemă. În ce priveşte zona Tribunalului, situaţia era disperată, dar ea va rămâne oricum o problemă.
Toate bune până aici, numai că demolarea s-a făcut, dar în zonă nu se vede nicio reamenajare. Sperăm că lucrările vor demara cât mai rapid şi vor da o nouă imagine zonelor amintite, reralizând şi o îmbunătăţire a locurilor de parcare. Orice ar fi, atacul frontal la garajele respective îl salutăm. Este spre binele tuturor cetăţenilor din zonă şi nu numai.

Primăria, călare pe gunoaie

În 15 mai 2018 a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliul local, cu care ocazie primarul Pucheanu a solicitat un punct suplimentar: „problema gunoiului din judeţ ce urmează a se colecta la groapa din Galaţi; contractul cu Brăila s-a încheiat şi nu mai poate fi prelungit”. Onor-primarul afirmă că „nu putem lăsa oamenii aceştia cu gunoiul la nas” şi ca atare solicită aprobarea depozitării gunoiului din judeţ la groapa din Galaţi. Acest punct de pe ordinea de zi a fost votat în unanimitate. Din discuţiile şi interpelările ulterioare am aflat lucruri interesante, de real pentru cetăţenii oraşului şi a întregului judeţ. Din discursul primarului am aflat că momentan speranţa este la Vaslui, în maximum 2-3 luni se pare că va fi deschisă groapa din acest oraş şi tot gunoiul din judeţul Galaţi va fi depozitat acolo. Dezbaterile pe tema gunoiului din judeţ ne-a dat prilejul să aflăm o serie de lucruri care nu pot decât să ne bucure.

Euroi pentru gunoi

Este o veste deosebită, iar meritul demarării acestei acţiuni aparţine Consiliului Judeţean Galaţi. Anunţul a fost făcut de primar, în cadrul şedinţei, acesta prezentând acţiunea începută de Consiliul Judeţean Galaţi privind accesarea de fonduri europene pentru o nouă groapă de gunoi la Valea Mărului, o platformă de transfer la Galaţi şi la Tg. Bujor dar şi pentru o staţie de tratare biomecanică la Galaţi. Primarul Pucheanu arată că deja au avut loc 3 întâlniri, în ultima lună, cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene. Promisiunea este că tot gunoiul din localităţile rurale ale judeţului, dar şi din municipiul Galaţi, va fi dus la Valea Mărului. Municipiul Galaţi va rămâne cu colectarea, transportul şi mai puţin cu depozitarea, groapa de gunoi urmând a nu se mai folosi. Marea realizare este că volumul de gunoi va fi diminuat cu aproximativ 30% ca urmare a tratării biomecanice. Investiţia de la Valea Mărului trebuie finalizată în 24 luni, însă momentan licitaţia care a avut loc a fost contestată. Cu această ocazie am mai aflat ceva: producem noi, cetăţenii Galaţiului, între 9.000 şi 10.000 tone de gunoi lunar. Sperăm că vom scăpăm de mirosul de la intrarea în Galaţi, din zona Tirighina, cât mai curând.

Leo IANCULESCU 8 - iunie - 2018

2 Responses so far.

  1. Antonia spune:

    Mă bucur nespus că Primăria în sfârşit a avut iniţiativa de a demola garajele din spatele Tribunalului. Era o ţigăneală de nedescris şi un haos infernal în zonă. Bun, dar de ce nu se demolează şi acei pereţi de la un ultim garaj? Când va incepe construcţia a “ce” în loc?
    Parcare? Dar când? La iarnă? Aşteptăm o informare a ce se va construi în zonă şi când.

  2. Silviu spune:

    Am apreciat articolul şi faptul ca s-a luat taurul de coarne. Din păcate, trecând prin zona acum două zile, am constatat că locul garajelor tinde să devină o groapă de gunoi. Oare primăria nu putea să bage un buldozer să niveleze complet zona, să care toate gunoaiele şi să înceapă ce şi-a propus să facă în? Da chiar, ce vrea să facă primăria acolo?

Lasa un raspuns la Antonia


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...