logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020
  • Aţi remarcat ce se întâmplă cu presa din România? Stă paralizată pe subiectul Udrea arestată. În acest timp, Putin cel Putler şi Merkel cea Acră şi Hollande de Paris trag de noua cortină de fier, care poate trece chiar pe lângă blocurile noastre din Micro 40 sau din Mazepa. Dar nouă nu ne pasă că tancurile ruseşti pot ajunge din nou la Prut, pentru presa debilă din România este mai importantă caragaţa şi panarama şi ţicneala anticorupţiei. E o păcăleală, o ţeapă, noi rămânem tot rupţi în cur, dar cu coada de anticorupţi fuduli sus.
  • România stă tot mai prost la capitolul libertatea presei. Organizaţia Reporteri fără frontiere a publicat Indexul anual al libertăţii presei, iar ţara noastră se poziţionează pe locul 52 în topul general, în scădere cu şapte locuri faţă de anul precedent. România este depăşită de ţări precum Niger (locul 47), Statele Unite (49), Burkina Faso (46), Chile (43), Botswana (42) sau Trinidad Tobago (41).Topul libertăţii presei este condus de Finalnda şi Norvegia, urmate de Danemarca, Olanda, Suedia şi Noua Zeelandă.Ultimele locuri sunt ale unor ţări precum Eritrea, Coreea de Nord, Turkmenistan, Siria şi China.
  • Hopa, VL scrie despre statuia lui IC Brătianu. Ca să aducă în prim plan o istorie recentă, cu „eroismul” unor oameni de bine care l-au ridicat din nou pe soclu pe marele om politic. Ce a ratat ziaristul în articolaşul tematic este tocmai paragina funestă şi funambulescă în care l-au lăsat pe ilustrul politician de pe soclu alţi parveniţi ai politicii, mai ales cei care –liberali fiind-n-au făcut nimic să fie o statuie îngrijită. Nume? Mircea Cristea, Victor Dobre, Mihai Manoliu, madam Tania Bogdan, şi de ce nu, Ursu, de la Nic Nic.
  • Incredibil, impardonabil şi inacceptabil, echipa zăludă de protocoale de la aniversarea a 24 de ani a Universităţii Danubius- Benone Puşcă şi a 80 de ani ai lui Benone Puşcă l-au inclus în programul de medalii şi plachete înmânate festiv pe scenă şi pe Costică Voicu. Cine este Costică Voicu? Este un cadru de nădejde al activului de partid şi de stat din Epoca Ceauşescu, proiectat pe cumplita decădere a minunatului oraş care a fost Galaţi. Ca să fim la obiect şi subiect, trebuie să amintim că Costică este cunoscut şi ca purtătorul de titlu în funcţia de acoperit de director la Parcul Industrial, timp în care se plictiseşte şi cu masterul la Danubius.
  • Ce e aia Parc Industrial? Eh, e încă o catastrofă a neputinţelor din administraţia locală, o fantomă care bântuie peste un maidan al parandărăturilor şi sifonărilor de bani,din tot felul de bugete publice. Să recitim un panseu de forum de internet, care este sublim: „Acest eşec răsunator al fostului edil poate fi transformat intr-un succes răsunator. Există o cerere acută de locuri de veci. Este nevoie de un nou cimitir. Un loc mai potrivit decât Parkul Industrial nu există. Are toate utilităţile, un director general în aşteptare, cu o bogată experienţă managerialăşi o serie de potenţiali donatori, care au mâncat o pâine albăîn SIDEX şi-n park. Deasemenea, şi un specialist cu ”doctorat în turnarea continuă”care va asigura formarea şi turnarea clopotului. Clopotnitza va fi proiectatăşi construită de un mare liberal, specialist în disciplina construcţiilor cu prizăîn consiliul local. Deci vorba marxistului Engels: ”Aşa să ne ajute DUMNEZEU! ”.
CroniCariul de serViciu 21 - februarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...