http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1002 - 13.02.2025

În ultimul an s-au înteţit cârtelile, în spaţiul public neoficios, la adresa primarului Ionuţ – Florin Pucheanu. Guralivii de prin ceainării şi cafenele, unde au devenit stâlpi, n-au sânge în instalaţie să semneze nemulţumirile şi să le remită presei, preferând să arunce cu fecale în ventilator, cum că toată presa este cumpărată şi aservită primarului lui Nica, lider al PSD – O care îl consideră pe bufonul său prea necopt ca să îi încredinţeze meseria de preşedinte al municipalei partidului lor. Funcţie care revine de drept, şi asta la toate partidele politice, celui care a câştigat alegerile de primar.
Dar să revenim la trasul la ţintă cu stropitoarea, sport practicat cu asumarea laşităţii, de către persoane care chiar contează în domeniile în care activează, doar că le sunt mai dragi privilegiile, decât adevarul expus şi semnat. Spuneţi că primarul a pus în conservare apartamentul cu scară interioară de la blocul „Mioriţa”, de pe Domnească colţ cu Gării, care i-a crescut imediat ce s-a fost ales primar în mandatul 2016 – 2020. Şi că s-a mutat într-o somptuoasă şi cochetă vilă crescută pe strada Alexandru Cernat. (Chiar, ia să vedem cât de rapid va intra în asfaltări şi modernizări.) Că-i păcat să-şi buşescă BMW-ul X5 fuul electric şi nou-nouţ, despre care se spune că i-a crescut în curtea vilei, cât ai pocni din degete. Deci, dacă-i pe-aşa, este musai să fie construită o staţie de încărcare electrică, măcar în parcarea subterană a Primăriei, dacă nu depistează hinul Zeus, direcorul Poliţiei Locale, o locaţie cât mai aproape de viloaca din Cernat. Că observ că sensuri unice şi sensuri de giraţie găseşte la orice pas.
Mai meliţaţi, voi, laşilor, cum că el şi-ar face vacanţele, cu soaţă-sa care-i tot bugetofagă (la Universitatea „Dunărea de Jos”), prin DUBAI, cu cazare la BURJ AL ARAB 7*, care cică este cel mai scump din lume, o zi de cazare pentru o persoană, doar cu mic dejun inclus, avand preţul de 762 de euro. Dar se merită, băi săracilor, căci acest hotel este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din lume, de parcă a asfaltat şi Tancradul la ea ! Da, clădirea are 321 de metri înălţime (deci mai înaltă decât Turnul Eifel), şi a fost edificată pe o insulă insulă pustie, are recepţie la fiecare etaj, restaurantul este amplasat în adâncul mării, iar o cameră are 170 de metri pătraţi (cam cât apartamentul de la blocul „Mioriţa”), deci Don Puky este obiştuit cu spaţiile generoase, de aia preferând să se mute la şi mai generoase, eventual şi cu o bucăţică de piscină cât o batistă…
Iar când nu e Revelion în Dubai, în zilele obişnuite, adică, cârcotaşii de serviciu mai spun că impetuosul primar de Galaţi, care ştie să spună bancuri cu fete pe mese la o anumită ureche, talent care l-a făcut primar încă din primul mandat, pleacă o fugă de 12 zile la scufundări în Thailanda. Da, mă, pentru ca aici n-ai unde, nici măcar în bazinele de decantare ale SC Apă Canal SA Galaţi, căci nu ai vizibilitate ca în Thailanda, unde vezi sub apă la o sută de metri, nu de milimetri ca prin apa potabilă furnizată la preţ de şpriţ de pesedistul Gelu Stan. Iar în Thailanda nu poţi sparge banii ca în Dubai. Aşa că din economiile de la scufundări, se spune că el trage o escală la Milano pentru ca şi el şi soaţa să ţină steagul modei cât mai sus, că doară de acolo se dă ora exactă a lumii, în materie de vestimentaţie.
Iată ce vă propun eu vouă celor care vă credeţi curajoşi şi imi împuiaţi capul cu astfel de bârfe. Spuneţi că la Galaţi, PSD – O nu are opoziţe politică, cum nici primarul şi nici preşedintele CJG, Costel Fotea, nu au opozanţi politici serioşi şi nici o presă de investigaţii necumpărată, care să îi determine să nu mai derapeze de la normalitate. Învăţi lecţia lui Pucheanu şi veţi deveni primari cu un salariu net de 2.500 de euro. Faceţi economii, inclusiv la hartie igienică, şi vă veţi putea permite şi voi să negociaţi orice, cu oricine şi veţi trăi fericiţi până la adânci şi fericite bătrâneţi, punandu-va mereu deoparte nu doar salariul…

Ciudăţenii în declaraţia de avere a primarului

În declaraţia de avere depusă în 10.06.2022, Ionuţ – Florin Pucheanu semnează (ca primarul ?!) cum că a vândut în data de 08.09.2021 firmei Apan Motors (dealer auto cu sediul central pe digul Galaţi-Brăila, dar şi cu două centre în Galaţi), cu contract de vânzare – cumpărare, un autoturism cu marca şi anul de fabricaţie neprecizate, pe care a încasat 109.780 RON.
Indemnizaţia care i-a revenit pe anul fiscal 2021, ca primar, a fost de 176.903 RON. Mirela, soţia lui, salariată la universitatea de stat a avut un venit anual de 38.649 de lei, care te determină să dai un leu ca pentru Atheneu ! La aceste venituri se mai adaugă „doar” alocaţia fiicei lor, Mara: fix 6.608 lei.
Îi avertizăm din nou pe cei care ţin cu tot dinadinsul să-l hărăţească prin gard pe Don Puky, că el şi familia lui NU AU LOCUINŢĂ în declaraţia de avere. Adică nici apartament cu scară interioară la blocul „Mioriţa” şi nici vilă pe strada Alexandru Cernat. Dacă vila din Cernat chiar o fi, va apărea în declaraţia de avere din 2023. Şi înseamnă că apartamentul este cu chirie, atâta timp cât nu apare în proprietatea familiei primarului.
Eu am lansat de multă vreme teza construirii din bani publici a unei vile somptuoase, reprezentativă, care să fie amplasată pe Faleză, de unde să se vadă Dunărea şi munţii Măcinului şi care să fie reşedinţa primarului în exerciţiu. Să aibă unde oferi un coctail, un dineu protocolar oaspeţilor de seamă ai oraşului, nu să-i ducă la cârciumi construite nelegal, cum au procedat cei de PIMM Galaţi şi preşedintele CJG cu jumătate din Guvernul României, care a participat la „Ziua Întreprinzătorului” rupt în cur, care n-are bani de mâncat şi de băut nici de ziua lui şi îşi ţine consiliul director cu chirie la blocul „Cristal”, care aparţine Prefecturii.
Aiuritoare ordine, proastă alcătuire…

Gelu CIORICI 24 - iunie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Pe 4 februarie 2025,

El a trecut prin redacțiile ziarelor Imparțial, Monitorul de Galați ...

Actualul președinte

Scriam la începutul lunii ianuarie că pe vremea când era ...

WIKILEAKS – Ambasa

Într-o telegramă transmisă Departamentului de stat în 2006 și difuzată ...

CUM POT GESTIONA STR

A fi părinte este o experiență minunată, dar și solicitantă, ...

17 biblioteci din ţ

Cele 17 biblioteci selectate în programul Hi Digital deservesc ...

Avon își extinde r

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își ...