http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 978 - 19.04.2024

„Am trăit să o vedem şi pe aceasta”, este o expresie des uzitată care reflectă uimirea , starea de perplexitate care te cuprinde uneori în baza unei fapte împlinite.

Iată, aceasta este starea care i-a cuprins pe majoritatea gălăţenilor după alegerile locale din iunie. Concluzia generală, aproape unanimă, exprimată pe la colturi, prin birouri, prin cafenele, ba mai nou chiar în public, este că niciodată GALAŢIUL, în ultimii 200 de ani, nu a avut o adunătură de aleşi judeţeni şi locali, la nivel de vârf, atât de slabi din punct de vedere profesional, a ceea ce reprezintă ei ca indivizi pe ansamblu.

Mai ales la PSD, lucrurile par să fie cronice. Încercăm să găsim o logică, un răspuns articulat la modul în care s-au ales membrii partidului pentru înaltele funcţii, dar nu ne dumirim. Singura explicaţie nu ţine decât de jemanfişismul lui Nica & Co, de sictirul acestora adresat gălăţenilor, de aroganţa acestora ajunşi sus de tot în „stratosferă” de se cacă în capul nostru, supunându-ne fiind unei bătăi de joc inimaginabile. Să ne spună corifeii PSD-ului local, ce l-a recomandat pe FOTEA să ajungă Preşedinte de Consiliu Judeţean?!? Adică să iei un neica nimeni, fost economist la o fermă a IAS Tg Bujor, mai apoi manager la Spitalul din Tg Bujor, un spital cât un dispensar la Galaţi, cu vreo 5-20 de paturi, să-l promovezi manager de judeţ, e prea mult pentru înţelegerea noastră.

Omul acesta nici carismă nu are, mutră de „peizan” sută la sută, tractorist la înfăţişare, cultură cu linguriţa şi limbaj greoi. Zilele trecute, la o întâlnire cu medicii, i-a sfidat, nelăsându-i să vorbească, cu o privire ameninţătoare, lăsându-se greoi pe spate, afişând atitudinea de dispreţ a omului care deţine PUTEREA.

Prin târg, în prezent, circulă aşa, ca o mişcare de vânt puternic, zvonuri, bârfe, ecouri, că toată această numire a dnei (drei) Cucu în calitate de manager al judeţului în locul lui FOTEA, nu ar fi decât un adevărat CIRC, un SCUIPAT pe obrazul nostru al tuturor gălăţenilor. De fapt, un simulacru de CONCURS, ce a fost doar un simplu interviu, pentru că a fost doar un singur candidat, în persoana duduii cu pricina. Acum, să fim serioşii, cine draku’ să vrea a se înscrie la o astfel de farsă când se ştie că, candidatul ce câştigă trebuie să fie alesul aleşilor din fruntea PSD-ului? Dar, să vă descâlcim iţele şi să vă spunem că duduia Cucu a fost promovată la Tg Bujor, la spital, ca manager în locul lui FOTEA, acum patru ani, când FOTEA a fost promovat manager de judeţ, iar acum când FOTEA a fost promovat (ales) Preşedinte de judeţ, madam Cucu a fost adusă tot de FOTEA în locul lui, dar de data aceasta la JUDEŢ.

Ei, ce spuneţi de un aşa amantlâc pe faţă, la vedere, de sfidarea fără margini, de neruşinarea fără nicio limită a acestora? Băi, fraţilor! Să ajungă două loaze de la Tg Bujor, neica nimeni să conducă judeţul GALAŢI? Hai, bre, ori ăştia care i-au pus sunt nebuni, ori noi suntem proşti de-a binelea.

Şi, ca tot tacâmul să fie complet, o să vă spunem că nici cei doi vicepreşedinţi nu sunt prea breji, cu coaie, valoroşi, cu CV să cazi pe spate, cu rezultate în viaţă, cu urme, NIMIC.

La municipiul Galaţi, lucrurile sunt tot pe aproape, adică cu Primar prea tânăr, prea necopt, fără experienţă de viaţă, dar căruia îi acordăm credit să facă dovada doar până la sfârşitul anului. Îl sfătuim să-şi ia cinci-şase consilieri personali TRĂSNET, oameni cu experienţă, NUME, care să-l ajute, altfel va fi JALE dacă se lasă pe mâna consilierilor aleşi, PSD.

Cei doi viceprimari?!? ZERO BARAT, poate puţin mai mult peste este Enache. Dacă la toate acestea adăugăm city managerul FOTBALIST, pe nume HUMELNICU, tabloul creat de NICA & Co, arată de fapt DEZASTRUL în care ne vom scufunda.

Analistul lui peşte 22 - iulie - 2016

4 Responses so far.

  1. rodica spune:

    e f bun

  2. rodica spune:

    de ce nu aveti optiuni de postare mai departe????
    pe facebook de exemplu???
    ar fi bine sa mai vada si altii.

  3. stanciu anton spune:

    si nu se poate face nimic? Presa n-are nicio idee? Impactul si el, saracu’
    isi face datoria: arata, sesizeaza, tipa, plange…dar atat! Hai la lupta cea mare to’arasi!

  4. stanciu anton spune:

    patriotii galateni si-au vandut mandatul celor din judet! ce atata paguba?
    era mai bun un Paslaru sau un Negoita, nu era tot aia?! Un sut in cur si la
    biserica cu ei…acolo-i viitorul galatenilor!,

Lasa un raspuns la rodica


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Europarlamentarii ro

Pe 10 aprilie s-a votat in PE legea legată de ...

CJG - Fotea dă vapo

Da, mă, dacă nu poți „inagaura” hobanate și miniautostrăzi gen ...

Artă cu sânge proa

Un album fotografic care documenteaza vernisajul unei expozitii de arta ...

STOP MIZERIEI MORALE

Așa nu se poate merge mai departe. Ar fi împotriva ...

JOC ȘI CULOARE, SĂ

„Să iei hotărâri e ceva ce seamănă cu sportul: ai ...