Iniţial am vrut să pun titlul „S.C.D.V.V.- Bujoru a oxidat şi directoarea Simion e puţin maderizată”,(a) DAR fiind prea lung, am renunţat şi am folosit regionalismul „LEOARCA” care înseamnă VIN PROST.
AşADAR am sa vă relatez de unde începe toată povestea. În urmă cu vreo 5 săptămâni,am cumpărat o sticlă de ALIGOTE de la standul Statiunii de cercetare Bujoru care este în Piaţa Centrală al cărui conţinut a ajuns la chiuveta personală, vinul fiind defect. De sărbătoarea recoltei am fost special la deschidere să mă întâlnesc cu d-na director şi să-i spun că vinul e oxidat şi ar fi cazul să-l scoată de la vânzare, numai că, nu avea ALIGOTE şi în concluzie dânsa a spus ca are vinuri foarte bune şi de fapt contează ce înţeleg eu prin OXIDARE.
Nefiind o publicaţie de specialitate, aş fi tâmpit să scriu că oxidarea apare în special la vinurile albe tinere imediat dupa fermentare, când polifenolii, lipsiţi de protectia antioxidantă asigurată de SO2 sunt o pradă pentru enzimele polifenoloxidazice-tirozinaza şi lacaza.
Asa că am mai stat puţin la deschidere să fac poze cu oficialităţile şi am plecat acasă super lămurit.
Săptămâna trecută am mai cumpărat din acelaşi loc 2 sticle de Sauvignon din care una am fost nevoit să o arunc iar cea dea 2 (care este în poză) o păstrez pentru o eventuală degustare cu d-na director.
PRIMEŞTI CÂT PLĂTEŞTI
Aşa este, la 5 lei litru ce pretenţii să ai? Totuşi am cumpărat vin de la Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru viticultură şi vinificaţie Bujoru care în 2007 a împlinit 30 de ani de cercetare ştiinţifică, aşa cum scriu cei doi autori Cristina Simion şi Aurel Ciubuca în cartea apărută în 2010 la Galati: Pax Aura Mundi.
P.S. dacă aş avea venituri de zeci de mii de $ lunar aş bea de la Petrus, Pomerol în sus.
Imi cer scuze cititorului UNIC al acestui fabulos articol, pentru lipsa de profesionalism si prezentarea tendentioasa care include o fotografie realizata in crama proprie, imaginea fiind intunecata, putin distorsionata de obiectivul aparatului de fotografiat si putin mai mult de un usor tremurat ( emotional sau avand la baza o cazuistica medicala, dependenta de …..alcool sau de cauze necunoscute ).
In concluzie, domnule deontolog ( sau sa va cataloghez ca si …..), este necesar sa veniti cu probe concludente, spre exemplu cu un certificat de calitate eliberat de laborator autorizat, dupa analiza caruia, sa se poata pronunta specialistii, nu un purtator de vorbe fara cunostinte de specialitate in categorie in care va clasati cu siguranta in top.
In concluzie, sunteti jalnic si ati pierdut si unicul cititor pe care il mai aveati.
domnule asa zis silviu teodoru,va multumesc pentru mingea aruncata la fileu.in editia ziarului de joi 20 noiembrie am sa va lamuresc ce inseamna crama,obiectiv,distorsionat,s.a.m.d.
cu acelasi respect,
silviu teodoru