logoImpact EST nr. 843 - 20.10.2020

De câteva ori, în evoluţia noastră post-decembristă, liderul partidului liberal, Călin Popescu Tăriceanu, fiul ne-natural al lui Dan Amedeo Lăzărescu, a ocupat prim-planul scenei noastre politice şi-a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-şi radicalizeze această condiţie de ne-natural, de artificial, de nefiresc, de improvizaţie, adoptând o poză de băiat bun, de descurcăreţ, de şmecheraş aflat totdeauna pe val, deşi, la drept vorbind nu era decât un defazat, un farseur bun pentru jocuri ipocrite, arogante şi subterane. Pântecoasă cum e, generoasă şi încăpătoare, istoria l-a reţinut şi ca un politician de succes, cu maniere, cu  papion şi cu trecere la popor deşi, în egală măsură, a fost şi dezavuat, contestat şi vituperat pentru felul iresponsabil cum a gestionat ţara şi resursele ei, atunci când, vremelnic, a deţinut funcţii şi demnităţi  politice autocrate.

S-a complăcut în atâtea acte şi decizii nesăbuite, încât trecea drept un politician expirat, decrepit şi decuplat definitiv de la luminile rampei. Şi el simte asta de vreme ce încearcă să revină în forţă, să atragă atenţia asupra sa, printr-o dizidenţă spectaculoasă, dar sortită eşecului iremediabil. Labilitatea, versatilismul, lipsa de viziune şi absenţa principiilor ferme şi perspectivante l-au bântuit totdeauna, dar acum –  prin recenta încercare de fisurare a partidului, în fruntea căruia s-a situat într-o vreme –   l-a compromis,  l-a decuplat definitiv şi fără nici o şansă de revenire în atenţia publică.

Bietul de el! Lipsit de simţul realităţii, cum  a fost totdeauna, n-a simţit că vremea lui apusese, că nu mai ilustra alură de făclier, în spatele căruia să se încoloneze cei mulţi, masa, gloata confraţilor din partid. A ieşit din linie printr-un pas lateral curajos, convins că cei mulţi se vor îmbulzi în spatele lui, dar când şi-a aruncat o privire peste umăr n-a văzut decât un rătăcit, Sorin Ilieşiu, – nici acela din principii doctrinare, ci mai mult din oportunism. Desigur, între timp, rândul oportuniştilor a început să capete oarece consistenţă, care se va înmuia după prima ploaie cu lapoviţă de la final de noiembrie, veţi vedea.

Vorbim, însă, despre Călin Popescu Tăriceanu, marele răzvrătit cu aere de cavaler fără lege şi fără obişnuitele constrângeri reclamate de o solidaritate de partid. Este Călin Popescu Tăriceanu mărul stricat din livada grădinărită cândva de Brătieni? Recurgem la memorie:

Nu Călin Popescu Tăriceanu, în vremea când era prim ministru ajuns la guvernare prin câştigarea alegerilor de alianţa D+A, şi-a alungat partenerii de guvernare, pe confraţii din PDL, şi a preferat să guverneze cu o minoritate parlamentară, dar cu susţinerea din umbră a PSD-lui? Nu-i reproşăm, fireşte, înţelegerea cu partidul lui Iliescu, ci faptul că această înţelegere n-a fost recunoscută public, c-a preferat o înţelegere subterană în locul unui protocol deschis, public şi validat juridiceşte, că această înţelegere umbroasă a favorizat şantajul social-democraţilor, cărora a trebuit să le împlinească toate cerinţele, oricât de nesăbuite ar fi fost. Si-a trădat doctrina şi principiile liberale, şi-a realizat, practic, o guvernare social-democrată instrumentată de liberali.  Oficial, guvernarea Alianţei D+A a încetat odată cu pierderea majorităţii parlamentare. Prin votul său, electoratul român n-a împuternicit o guvernare minoritară, ci o alianţă oficială, iar atunci când aceasta a pierdut majoritatea, în mod firesc ar fi trebuit ca guvernul Tăriceanu să-şi depună mandatul. Faptul c-a ales să guverneze în continuare şi-a acceptat să-şi completeze majoritatea pierdută prin împrumutul de voturi de la opoziţie, a transformat PNL-ul într-un executor docil al condiţiilor puse de PSD, ceea ce n-ar fi fost aşa grav dacă l-ar fi făcut părtaş şi răspunzător la actul de guvernare. Ceea ce a urmat n-a mai fost decât o guvernare social-democrată prin delegare de competenţă.

– Nu tot Călin Popescu Tăriceanu, în aceeaşi postură de premier de dreapta, a cedat   acoliţilor săi de partid, dar şi a celor din PSD, şi-a finanţat investiţii în mii de obiective improvizate, improductive şi inutile, mai mult ca pretexte pentru îmbogăţirea  unor firme ad hoc şi cheltuirea banului public? Nu în vremea lui s-au construit şcoli cu multe săli de clasă în cătune uitate de lume, cu doar 7-10 copii de vârstă şcolară, săli de sport şi patinoare în sate cu o populaţie îmbătrânită, care nu ştie decât de gimnastica muncii câmpului?

– Totuşi, cea mai prăpăstioasă faptă cu care şi-a încărcat destinul politic CPT, rămâne dizidenţa din martie 2014. N-aş vrea să dramatizez, pentru că desprinderi în PNL au existat totdeauna, unele chiar răsunătoare şi cu impact mare în viaţa partidului, dar niciuna dintre trădări, până la manevra lui Guţă Tătărăscu, din 1946,  n-a schimbat orientarea de dreapta a partidului. După aproape 70 de ani, CPT este singurul care a încercat drenarea spre social-democraţie a partidului liberal. Spun c-a încercat, pentru că nu l-au urmat decât câţiva oportunişti, care se considerau marginalizaţi în partid. Grav cu adevărat este faptul că CPT făcea parte dintre fruntaşii partidului, ba chiar a fost vreme îndelungată în fruntea lui şi l-a păstorit din condiţia de preşedinte. Din păcate, a rămas ataşat partidului social- democrat  şi după ce îşi încheiase mandatul de prim ministru, când nu mai putea fi şantajat cu ideea de susţinere parlamentară. Probabil că cel ce i-a fost mentor paternal şi îndrumător politic, Dan Amadeo Lăzărescu, se răsuceşte-n mormânt văzându-şi odrasla în postura de trădător al partidului pentru care a cunoscut atâtea suferinţe şi prigoniri.

Adevărat este că istoria partidului liberal consemnează destule înţelegeri politice cu social-democraţia românească. De la trădarea generoşilor la coaliţia de la  Mazar paşa,  liberalii n-au contenit să-i curteze pe social-democraţi, să-i ademenească liderii  prin încredinţarea de funcţii şi demnităţi publice şi să-şi primenească partidul cu sânge proaspăt, populist,  cu relativă priză la clasele de jos şi, în felul acesta, să-şi lărgească bazinul electoral. Totdeauna, însă, convertirea s-a făcut dinspre social-democraţie spre liberalism, niciodată invers. CPT este primul lider liberal care răstoarnă traseul clasic  şi inaugurează o punte inversă, de la liberali la social-democraţi, cu toate consecinţele doctrinare implicate.

Din nefericire,  liberalii nu şi-au identificat până acum giorgiştii  din partid, urmaşii lui George Brătianu, cel care-a conservat linia dură şi neînduplecată a partidului, care a refuzat, chiar în condiţii de represiune, orice colaborare cu comuniştii şi-a preferat să-şi lase osemitele prin închisoarea Sighetului, decât să bată palma cu  ciuma roşie impusă ţării cu ajutor moscovit. Cei mai mulţi dintre actualii liberali, de nu cumva toţi, descind din aripa lui Guţă Tătărăscu, mai dispusă la conciliere şi la o atitudine  cooperantă cu cei ce se revendică din ideologia lui Marx şi pun cauza internaţionalistă mai presus de imperativele reclamate de evoluţia organică a statului naţional român.

Nu mai spun că această cooperare contra naturii a partidului liberal, cu o stângă străină de popor şi indiferentă la durerile ţării, a imprimat o breşă nefastă în unitatea mişcării de dreapta  şi-a întârziat luarea măsurilor celor mai oportune pentru o evoluţie organică, modernă şi eficientă  a României.

Erix 5 - septembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...