http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXII – 2022, nr. 926 - 30.11.2022

Încă din anul de greaţă 1990 şi până în anul cam la fel, dar 2022, cu o excepţie de patru ani ai inutilei guvernări CDR, sistemul sanitar gălăţean a fost o afacere de partid FSN-PDSR-PSD. Aşa au fost puse bazele unui sistem ticăloşit, prin reviste calpe unde erau publicate lucrări care mai fuseseră publicate, numai pentru a crea din nimicuri conferenţiari şi profesori universitari, titluri necesare pentru punerea bazelor şcolii profesionale de medicină, cunoscută şi ca Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul UDJ Galaţi. Care FMF aspiră prin ficatul eternului decan de facto la statutul de Universitate.
Ultimele schimbări operate în SISTEM chiar şi în luna noiembrie a acestui an, ne susţin afirmaţiile făcute în acest şapou. Şi veţi constata singuri acest aspect.

Dr. Aurelia Romilă este scoasă pe targă din funcţia de director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţe

Conducerea judeţeană a pesedeului lor a decis că simpatizanta lor a cam înaintat în vârstă. Aşa că doctorul gerontolog Aurelia Romilă a fost înlăturată fix pe motive de gerontologie… neprofesională, căci politic este o aliată a lor. În schemă a fost înălţată prof. univ. dr. Doina-Corina Voinescu (foto), colega universitară a prof. univ. dr. Silvia Fotea, prima doamnă a Judeţului Galaţi.

sursa foto: facebook

Ea provine din vasta experienţă de medic reumatolog în ambulatoriul de specialitate (Policlinica) al Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, precum şi din cea de medic de familie. Urmează să se edifice câte secţii are spitalul şi care or fi şefii acestora. Cât despre componenţa corpului medical, mai trebuie timp, cel puţin fizic, nu neapărat mental, căci de la numire şi până acum, de-abia s-a târât un an şi ceva de zile.
În urma documentării făcute, aflăm că Doina-Carina Voinescu este doctor în ştiinţe medicale în medicina primară şi medicina de familie. De asemenea, este profesor universitar doctor în specialitatea reumatologie. De pe pagina sa oficială de pe Facebook am aflat că o vreme a fost salarizată şi de Hyperclinica MedLife Galaţi ale cărui tarife afişate de prof. univ. dr. Voinescu erau între 1050,00 lei (infiltraţie intra-articulară de substanţe vascoelastice Ostenil) şi 90 de lei – interpretare analize.
Nu avem un ordin întreg de mărime al salariului net obţinut pentru funcţia de director medical al Spitalului Judeţean. Din declaraţia de avere dată în anul 2022, pentru anul fiscal 2021, spune că a obţinut doar suma de 48.715 lei, aspect care denotă că a fost numită în această calitate undeva pe la mijlocul anului 2021. Dar, ceva se bate cap în cap ca timp… Rugăm cititorii calificaţi, şi chiar şi pe D.C. Voinescu să ne desluşească această poveste.

Ca universitar la stat, leafa i-a fost mărită în trei ani cu aproape 100.000 de lei

Prima declaraţie de avere pe care am fişat-o a fost cea din anul 2019, dată pentru anul fiscal 2018. Din acest document public rezultă că doamna prof. univ. dr. Doina-Carina Voinescu a realizat ca venituri nete, împreună cu soţul – medic de familie – suma de 517.480 de lei noi, ceea ce înseamnă peste 100.000 de euro. Ca profesor la universitatea de stat, D.C. Voinescu a avut un salariu net de 152.278 de lei pe an, din activitatea medicală la SAMM (nu ştim cu ce se mănâncă aceste acronime !) a avut un venit net de 112.066 de lei, alţi 693 de lei au venit pe filiera de debut în CA al Spitalului Judeţean, iar din Cabinetul Medical Individual (CMI) au curs, tot de la stat, prin decontare de către CJAS Galaţi, doar 22.781 de lei. Total venituri nete: 287.818 lei. Soţul, dr. Bogdan – Constantin Baltă, a avut venituri nete ca medic de familie, doar de pe urma Cabinetului Medical Individual, de 229.662 de lei. Da, ei formează o familie cu venituri nete anuale de 517.480 de lei ! La nivelul anului fiscal 2018, asta însemna peste 100.000 de euro. Respect şi aplauze !
Mergem la declaraţia de avere din anul 2022. Creditul agricol de 35.000 de euro contractat în 2011 şi scadent în 2039, precum şi apartamentul de 48 de metri pătraţi deţinut în Galaţi şi cumpărat în 2011 sunt menţionate în documentul public dat pentru anul fiscal 2021. Ca noutate sunt două depozite bancare de 23.043 de euro, respectiv 18.000 de euro. Şi, tot ca noutate, remarcăm saltul uriaş pe care l-a făcut salariul profesorului universitar la stat: în 2021 acesta a fost de 241.148 de lei net, de la 152.278 de lei, în 2018. Dar, cu adevărat spectaculos este venitul realizat de CMI al soţului B.C. Baltă, care a crescut în trei ani de la 229.662 de lei, la 449.103 lei. Chiar dacă este de presupus că a preluat şi pacienţii de la CMI – ul soţiei, venitul decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate mi se pare uriaş şi parcă peste puterea de muncă a unui singur om, fie el şi asistat. La aceste venituri se adaugă 48.715 de lei obţinuţi de către soţie ca directoare medicală (câteva luni din anul fiscal 2021) şi alte 40.983 de lei net, proveniţi de la ALLREUMATEST SRL. În total, suma netă obţinută într-un singur an de către cei doi soţi este de 779.949 de lei net. Adică peste 156.000 de euro. Ca afară, dar şi muncă tot ca aolo, pare-se.

Gelu CIORICI 17 - noiembrie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fostul Grand Hotel,

• Universitatea „Dunărea de Jos” se aruncă la cinci milioane ...

Cumătra lui ZEUS

Alina Grosu era o salariată în compartimentul financiar-contabil al Spitalului ...

O familie de medici

Încă din anul de greaţă 1990 şi până în anul ...