logoImpact EST nr. 844 - 25.10.2020

bacalbasa 3345Naiba ştie ce se mai întâmplă pe la Consiliul Judeţului Bacalbaşa! Muzeul de Arte -înfundat în piaţă, Drumuri şi Poduri- terminată şi predată metalurgistului pensionar Năvădaru, Direcţia de Dezvoltare Regională – aproape distrusă, Consproiect-falimentată, Direcţia Economică-reorientată şi Lucian Mihalcea dat afară, Serviciul Juridic- predat cadavrului de administraţie Mitică Budescu. În principiu, tot ce este bun şi merge, trebuie micşorat şi transformat în serviciu. Direcţiile rămân fără oameni şi se fac servicii, serviciile fără rost ar putea deveni Direcţii. Altmintrelea şi viceversa. Nu este exclusă poate chiar o Direcţie a câinelui de pripas. Până atunci, să ne uităm peste listele de procese în care trebuie să facă faţă Consiliul Judeţului ripostelor şefului de la Direcţia de Patrimoniu, Constantin Cristea. Până la apropiatul final de fond, preşul de CJ face feţe-feţe. Adică pierde sistematic, pentru că nu are cum să câştige. Directorul Constantin Cristea a fost trimis în judecată anul trecut, pentru depăşirea cotei de carburant. I s-a imputat 102 milioane de lei, adică trebuia să plătească 17 milioane de lei lunar pentru că n-a respectat normativele de combustibil. Instanţa a zis că le-a respectat şi a dat respins la acţiunea CJ. Executarea popririi a fost suspendată şi la recurs, şi la fond, deci datorită zelului în exces al unei conduceri cu viziune procesomană, petentul Cristea este exonerat de răspundere, şi, în plus, cheltuielile de judecată se plătesc tot din bugetul CJ-adică un minus de 30 de milioane. Credeaţi că s-a lecuit preşul Baca de această mizerie bugetară fără cale de atac? Neeee! Alt proces, altă nebuneală bugetară. Pentru carburantul din 2013, i s-a imputat directorului Cristea 80 de milioane de lei. A urmat suspendarea popririi, respingerea acţiunii, respingerea recursului şi nici pe fond nu sunt căi de atac, astfel că irevocabil şi definitiv, pe cheltuiala contribuabilului, Preşedintele Baca pierde proces după proces. Ambiţii mărunte, cheltuieli de judecată mari şi fără rost, dar chestii socoteli la Curtea de Conturi şi alte curţi, pe când?

Silviu VASILACHE 26 - iunie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...