http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 978 - 18.04.2024

filimon7Măi, oameni buni, a drakului de curvă mai este şi politica asta, a noastră, originală de Dâmboviţa şi specifică nouă, şi gălăţenilor „de Brateş”. Cică s-au gândit, onor politicenii, ca la viitoarele alegeri, care vor să vină peste puţin timp, să rezolve într-un mod original cerinţele celor ieşiţi în stradă şi care au cerut în mod imperios SCHIMBAREA, ÎNNOIREA, REFORMA clasei politice. Şi, ce au zis ei, curvetele din politichia ţării şi a Republicuţei noastre? Vreţi schimbare? Da, însă uşurel „cu pianul pe scări”, o vom face, dar în timp, până la sfintele calende! Acum, tot noi ne trecem pe liste, adică tot cei de acum patru ani, opt, doisprezece şi din ’89 încoace, urmând să înnoim prin schimbare vreo doi, trei inşi din cei care au fost până acum, la care adăugăm pe liste şi unul sau doi reprezentanţi autentici ai scoietăţii civile.

Adică, spus mai pe şleau, ei, nucleele de bază compuse din politicieni veşnici la putere, identificaţi cu RĂUL, cei cărora li se impută tot dezastrul oraşului şi judeţului rămân tot acolo, neclintiţi, trăgând paravanul cu câteva propuneri noi şi câţiva de la societatea civilă. Unii dintre noi spun că tot este un CÂŞTIG, că se face un pas înainte. Cert este, însă, că faţă de orizontul de aşteptare al populaţiei, este puţin, aşteptând ca din prim-planul politichiei gălăţene să dispară numele grele, compromise prin atitudine şi fapte, răspunzători de toate neajunsurile, precum: Toader, Dobre, Nica, Durbacă, Stan şi tot neamul lor.

Acum, prin târg, se spune că invitaţia lansată pentru reprezentanţii societăţii civile de a fi trecuţi pe liste pentru locuri eligibile s-a realizat de către PNL (Ciumacenco) şi ALDE (Dima-PLR), iar Pe-se-de-ul ar fi şi el pe aproape. Se bârfeşte că s-au realizat şi unele studii, analize, sondaje cu cine mama măsii se confundă la Galaţi această societate civilă, adică cine sunt cei mai vizibili, mai legitimi şi mai reprezentativi. Printre aceştia s-ar afla de la Sindicate Gîrneaţă de la Cartel Alfa, Filimon de la Patronate, Anna Burtea de la Fundaţia „Inimă de copil”, de la pensionari sau cei de la ONG-ul cu „Galaţi, oraşul meu”. Rămâne, totuşi, de văzut cine va răspunde la invitaţii, în ce condiţii, în ce măsură aceştia pot fi „aspiratoare” de voturi, dacă pot atenua foamea gălăţenilor de ALTCEVA. În aceste condiţii, când aceştia vor gira cu numele lor listele electorale, singurul avantaj pentru ei înşişi va fi cel legat de a face parte din sistemul puterii, al actului de decizie, având mai apoi posibilitatea directă de a influenţa favorabil pentru grupul de interese pe care îl reprezintă şi al populaţiei pe ansamblu.

Noi îi sfătuim sincer să se bage deoarece toată lumea ar avea de câştigat, inclusiv partidele care-i invită, dar şi alegătorii.

Obiectiv 12 - februarie - 2016

One Response so far.

  1. Contra spune:

    Asta nu a invatatt ce-i deodorantul!

Lasa un raspuns la Contra


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Europarlamentarii ro

Pe 10 aprilie s-a votat in PE legea legată de ...

CJG - Fotea dă vapo

Da, mă, dacă nu poți „inagaura” hobanate și miniautostrăzi gen ...

Artă cu sânge proa

Un album fotografic care documenteaza vernisajul unei expozitii de arta ...

STOP MIZERIEI MORALE

Așa nu se poate merge mai departe. Ar fi împotriva ...

JOC ȘI CULOARE, SĂ

„Să iei hotărâri e ceva ce seamănă cu sportul: ai ...