La data apariţiei sale, Legea nr.192/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator nu a putut stabili şi reglementa un cadru formal prin care toţi mediatorii să poată fi implicaţi în mod activ în procesul decizional din cauza faptului că la acel moment nu exista un corp profesional conturat şi nici perspectiva organizării mediatorilor într-un astfel de corp.
Dezbaterile actuale referitoare la organizarea profesiei de mediator şi a asociaţiilor profesionale sunt consecinţa firească a apariţiei şi dezvoltării corpului profesional al mediatorilor din ultimii ani. Ca atare, observăm un interes în creştere din partea mediatorilor, direct sau prin asociaţiile din care fac parte de a participa la procesul decizional care priveşte reprezentarea intereselor profesionale şi protejarea statutului lor. Organizarea actuală a profesiei este lipsită de cadrul prin care mediatorii îşi pot exprima şi materializa interesul mai sus menţionat.
În aplicarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, a fost constituit primul Consiliu de Mediere şi a fost adoptat şi pus în practică de către acesta un set necesar de hotărâri privitoare la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, Standardul de formare a mediatorului, Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor, Cadrul procedural necesar pentru autorizarea mediatorilor şi realizarea Tabloului Mediatorilor Autorizaţi etc.. Ca o consecinţă normală a dezvoltării profesiei, sistemul organizatoric de la acea dată şi-a arătat primele slăbiciuni, fiind contestat cu ocazia alegerii membrilor celui de-al doilea Consiliu de mediere. În mod natural, pentru a realiza un cadru bazat pe dialog colegial şi profesional, al doilea Consiliu de mediere a creat comisii privitoare la atribuţiile sale principale de activitate (Comisia pentru calitatea formării, Comisia consultativă a corpului profesional).
Considerăm că în aplicarea art. 24 din Legea nr.192/2006 modificată, simpla consultare a corpului profesional, fără implicarea acestuia în procesul decizional, reprezintă una dintre cauzele unor situaţii de dificultate actuale sau viitoare ale profesiei. Se impune, astfel, cu necesitate, realizarea unui cadru nou prin care asociaţiile profesionale să poată adopta hotărâri strategice care privesc organizarea şi exercitarea profesiei şi care exced cadrului actual al organizării şi funcţionării Consiliului de mediere.
Prin comparaţia Consiliului de mediere cu Guvernul, piesa care lipseşte este Parlamentul. Profesia de mediator este o profesie liberală în care membrii săi, conştienţi de puterea autodeterminării, nu sunt organizaţi pe modelul asociaţiei unice, însă, ca la alte profesii liberale, rămâne valabilă nevoia de delimitare a atribuţiilor operaţional-tehnice care privesc calitatea profesiei, de atribuţiile strategice legate strict de protejarea statutului mediatorilor.
Sunt acreditate idei conform cărora mediatorii sunt dezbinaţi tocmai din cauza lipsei unei organizări unitare. În fond, nu contextul neunitar de organizare prin mai multe asociaţii profesionale este problema, ci faptul că în cele din urmă, atâta timp cât întregul corp profesional nu este implicat direct în adoptarea deciziilor care îl afectează, vocea sa nu este unică, de unde a apărut şi percepţia dezbinării.
Experienţa altor profesii liberale ne demonstrează că organele operaţionale de conducere (consilii, comisii permanente etc.) sunt alese în cadrul unor adunări generale, conferinţe sau congrese, prin care se exprimă întregul corp profesional pe ordinea de zi comunicată anterior. Astfel, mandatul tuturor membrilor din respectivele profesii este unul special şi priveşte fiecare punct de importanţă generală. Prin urmare, toţi sunt implicaţi şi îşi asumă luarea deciziilor, inclusiv cele privitoare la alegerea şi revocarea membrilor organelor executive.
Fie că vorbim de profesia de arhitect, notar, consilier juridic, avocat sau de multe altele, elementul comun este existenţa unui Statut al profesiei respective care creează premisa preîntâmpinării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă respectivele profesii liberale; spre exemplu, adoptarea de acte normative care privesc profesiile liberale fără consultarea prealabilă a membrilor acestora, încercările de subordonare a corpurilor profesionale, care sunt potrivit legii nonguvernamentale, apolitice şi cu funcţionare autonomă, unor organisme guvernamentale.
Problema care se impune e că există anumite limite care privesc independenţa fiecărei asociaţii profesionale, dar şi acordul de voinţă al corpului profesional peste care nici măcar Consiliul de mediere nu poate trece. Apare, astfel, ca evidentă necesitatea adoptării de către toate asociaţiile profesionale din domeniul medierii a unui „Statut al profesiei de mediator” care să aibă caracter de suport pentru Consiliul de mediere, dar care să devină totodată şi bază pentru constituirea cadrului decizional al corpului profesional al mediatorilor, ca for suprem al profesiei (de exemplu, Congresul mediatorilor ca formă de luare a deciziilor la nivel naţional cu participare prin normă de reprezentare în funcţie de numărul de membri din fiecare asociaţie – de pildă, un delegat la 20 de membri, mediatori autorizaţi cu drept de exercitare a profesiei).
Dincolo de acest deziderat, orice discuţie referitoare la unele dintre dezbaterile actuale din cadrul profesiei este competenţa forului suprem de conducere al profesiei de mediator.
În concluzie, pentru acoperirea unui gol din profesie se impune ca în cel mai scurt timp posibil, asociaţiile profesionale să reacţioneze în sensul asumării rolului pe care îl au, şi anume acela de corp profesional, iar Consiliul de mediere să se poziţioneze în favoarea împuternicirii mediatorilor în ceea ce priveşte realizarea nivelului maxim de control şi reglementare, absolut necesar în cadrul profesiei.
