logoImpact EST nr. 890 - 26.10.2021

Membrii Consiliilor de Administraţie din Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) sunt umiliţi pentru munca pe care o prestează lunar, cu 70 de lei, tot lunar. Adică 1% din salariul managerului, CJAS-urile din ţară fiind singurele care respectă Hotărârea de Guvern dată de Guvernul Boc în perioada crizei economice mondiale.
Aşadar, un membru al CA din CJAS Galaţi (ca în toate judeţele) analizează şi semnează lunar câteva kilograme de documente, iar răspunderea, după lege, este „penală şi patrimonială”. Membrii CA aprobă bugete şi deconturi de miliarde de lei pentru spitale, medici de familie, medici specialişti şi stomatologi, care au contracte cu CJAS, prin cabinetele particulare, farmacii etc.
Un membru în CA al CJAS Galaţi, care mi-a solicitat să-i respect anonimatul, îmi spunea un exemplu legat de CJAS Bihor. Aici, în urma câtorva nereguli comise de echipa managerială, nu şi de membrii CA, aceştia au răspuns în solidar, „penal şi patrimonial”, conform legii, şi au fost anchetaţi de către procurorii DNA cu „lampa în ochi”. Şi asta doar pentru că sunt membri ai CA şi pentru 70 de lei pe lună, din care nici benzina şi uzura maşinii personale nu le poţi plăti, şi pentru că aşa spune legea.

La CJAS Galaţi era să vină un userist-distribuitor de medicamente

După instaurarea la Palatul Victoria a noii coaliţii de guvernare (PNL- USR-PLUS-UDMR), ca manager general al CJAS Galaţi a fost numit un tânăr neliniştit şi liberal, George Toderaşc. Desigur, numirea a fost făcută în urma unui examen dur, căci funcţia supremă în toate CJAS-urile din judeţele patriei este vânată şi cu o bună vizibilitate, dacă ai organ să-ţi faci treaba conform fişei postului. După şase luni de la câştigarea postului prin concurs, deputatul Bogdan Rodeanu, invizibilul preşedinte al USR Galaţi, a dorit schimbarea lui George Toderaşc. Motivul: şi-a dat seama că ministerul Sănătăţii şi preşedinţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate aparţin USR-PLUS. Şi, pe cale de consecinţă, de la vârful piramidei şi până la baza ei, trebuie să fie numiţi, fie şi prin examene formale, numai membri ai acestei coaliţii, căci, repet, şefia CJAS-urilor este crucială pentru funcţionarea (finanţarea a tot ce înseamnă sistem de sănătate publică şi privat, laboratoare de analize şi investigaţii medicale, medici de familie, lanţuri de farmacii, cabinete medicale private etc).
Cu o astfel de miză, invizibilul Rodeanu şi-a aruncat în examenul pentru ocuparea meseriei de manager general al CJAS Galaţi, un membru USR, lipitor de afişe (vezi foto), în persoana lui Marius-Eduard Susanu.


În anunţul postat pe Facebook de către liderii USR-PLUS se spune că managerii generali ai CJAS-urilor vor da dovadă de competenţă şi IMPARŢIALITATE (în asigurarea decontărilor – n.a.). Păi cum se putea face asta la CJAS Galaţi, când M.E. Susanu este distribuitor de medicamente al naţionalei LAROPHARM? Îşi plasau deja un incompatibil pe această funcţie, căci sigur avea anumite afinităţi cu nişte lanţuri de farmacii care au împânzit nu doar Galaţiul, ci şi întreg judeţul. Desigur, Susanu nu este doar prieten cu Arcul de Triumf ci şi cu plantaţia cu floare de nu mă uita, cunoscută şi ca urechea şoricelului!

În 6 mai, Silviu-Marius Zinică a picat examenul pentru ocuparea postului de manager al CJAS Galaţi. Aşa că se organizează concurs până scapă de nota 2,4 şi cu proptele politice şi farmaceutice ale florii de nu-mă-uita, poate îi iese de nota 7 !

Bine, veţi spune că devenind manager general al CJAS Galaţi se lepăda de meseria de distribuitor al LAROPHARM. Da, dar soaţă-sa, Aura, rămâne în continuare distribuitor de medicamente al naţionalei SOLACIUM PHARMA – Companie aparţinând de ZENTIVA. Aşa că chiar dacă pleca sau va pleca Marius Susanu din sistem, rămâne soţia într-un acelaşi SISTEM legat indirect la conducta cu bani publici a CJAS Galaţi.
O a doua propunere, la fel de nefericită şi INCOMPATIBILĂ, făcută de acelaşi Bogdan Rodeanu, a fost în persoana useristului Cristian Popescu, preşedintele tatuat până în dinţi al USR Tuluceşti, şi el tot distribuitor de pastile.
Aşa că, don Rodeanu, mai plimb-o, bre, aşa, ca şi cum ai scrie pe zăpadă cu urină. Ştiu că îţi este greu să nu răsplăteşti cu funcţii ultra bănoase pe cei care s-au implicat cu de toate în campaniile electorale. Şi mai ştim o vorbă – clişeu a regretatului Emil Lichiardopol: „Când îţi cade dragostea pe un căcat, îl aperi de muşte toată viaţa!”.
Vor urma multe episoade cu anomaliile din CJAS Galaţi.

Gelu CIORICI geluce@yahoo.com 17 - iunie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

DRAGĂ U.E.,

Nu suntem ignoranţi, dragă UE, ci ignoraţi... Prin capitalele tale din ...

Flux de vaccinare la

În urmă cu puțin timp s-a decis suplimentarea cu încă ...

Declaraţie Diplomat

București, 22 octombrie 2021   Violența împotriva femeilor și fetelor există în ...

Informare - centru d

Primăria municipiului Galați informează că, începând de luni, 25 octombrie ...