logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020

Pe surse, am primit informaţia, care deja a început să facă înconjurul Republicuţei, cu privire la cea mai tare tranzacţie financiară (un adevărat TUN) al mediului de afaceri gălăţean, în anul 2015.

Se spune că omul de afaceri Cătălin Alexandrescu, patronul firmei Alex&Comp, prin negociere, ofertă şi toate celea, a reuşit să-şi vândă brandul cu uriaşa sumă de 9 milioane de euro, în favoarea celebrei firme Dr. Oetker. Pentru cine nu ştie şi nu cunoaşte, firma cu pricina are obiectul de activitate: producerea, ambalarea şi distribuirea produselor alimentare, sediul şi spaţiile de producţie în Galaţi, iar distribuţia la nivel de ţară. Conform procedurilor de rigoare, cică de acum încolo vor produce pentru Dr. Oetker, ceea ce pentru firmă şi salariaţi, dar şi pentru gălăţeni, nu poate fi decât bine şi asigurator pentru viitor.

Şi când te gândeşti că nimeni nu credea sau credeau foarte puţini, că se poate face atâţia bani din condimente ambalate frumos. Asta e. Baftă în continuare!

JAP 1 - mai - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...