Ieri, 4 iulie 2024, Tribunalul Vâlcea a stabilit că juniorul Cătălin Chelu este bun de plată cu suma de 152.918 de lei. Este vorba de un dosar aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, dosar 2505/90/2022/a1, având ca obiect antrenarea răspunderii într-un dosar de faliment vizând fosta firmă bucureşteană, actualmente vâlceană, ARTEXIM MONDOPAL SA.
Iată cum sună verdictul instanţei:
“Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamantul lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Mirela Mocanu în contradictoriu cu pârâţii Chelu Cătălin – Constantin, Rîmar Doina Lilioara si Catană Alin Cornel. Obligă pârâtul Chelu Cătălin – Constantin să plătească din averea personală pasivul debitoarei ARTEXIM MONDOPAL S.A. în cuantum de 152.918 lei. Respinge în rest cererea. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 04.07.2024.
Document: Hotarâre 493/2024 04.07.2024,,
Foto: Cătălin Chelu jr. şi Rimar Doina-Lilioara
Scurt remember
Despre escrocheria ARTEXIM MONDOPAL SA Bucureşti, în care s-a implicat Chelu Cătălin jr. cu Rimar Doina, mama răposatului Chelu Cătălin, am mai scris în ediţia ziarului din 24 iulie 2020. Firma ARTEXIM MONDOPAL SA a fost înfiinţată în 2008 în Bucureşti, având ca fondatori pe răposatul Chelu Cătălin Constantin şi pe Mihalcea Petru. Aportul la capital total de 92.000 lei a fost de 91.080 lei din partea lui Chelu Cătălin, reprezentând 99%, iar aportul celuilalt acţionar fiind de 920 lei, reprezentând 1% din capitalul social. În 2010, Mihalcea Petru cesionează acţiunile deţinute către nepotul său, Mînjineanu Edy-Gabriel. Ulterior în 30 aprilie 2014, au loc alte modificări ale actului constitutiv în ce priveşte administrarea şi auditarea societăţii. Este numit administrator Catană Alin-Cornel şi auditor financiar Micont Expert SRL Galaţi, acestea fiind ultimele înregistrări făcute de către acţionarii de drept ai societăţii.
Această firmă avea un scop bine stabilit şi anume căpuşarea renumitei firme de piese auto, Altur SA Slatina, societatea aflată sub controlul grupării Chelu. Artexim Mondopal a închiriat spaţii în incinta Altur SA şi s-a implicat în derularea unor afaceri de intermedieri care a prejudiciat grav activitatea acestei societăţi din Slatina. De reţinut este faptul că acţiunile acestei societăţi erau sub sechestru penal dispus de DIICOT Bucureşti. Surpriza cea mare în ce priveşte această societate, este aceea, că doar după câteva luni de la decesului lui Chelu Cătălin Constantin, în decembrie 2014, mama acestuia, Rimar Doina s-a implicat în activitatea acestei firme, săvârşind o multitudine de acţiuni cu iz penal, în toate acestea fiind atras, implicat şi nepotul ei, Chelu Cătălin junior.
Cine i-a consiliat nu se prea ştie, dar sigur au fost prost consiliaţi. Sunt voci ce spun că totul a fost premeditat, ţinta fiind Râmar Doina, mama defunctului Chelu Cătălin, aceasta deranjând se pare, cu procentul deţinut, conform testamentului rămas în urma decesului fiului, iar juniorul Chelu Cătălin Constantin a devenit o victimă colaterală. Concret, juniorul Cătălin Chelu Constantin s-a prezentat la Registrul Comerţului Bucureşti în data de 5 octombrie 2015, unde a solicitat efectuarea unei menţiuni în baza unei hotărâri AGA Ordinară ce ar fi avut loc în 2 octombrie 2015 la Artexim Mondopal SA Bucureşti, privind revocarea administratorului Catană Alin Cornel şi a auditorului Micont Expert SRL Galaţi şi numirea altora în loc, respectiv pe Chelu Cătălin Constantin(junior) ca administrator şi pe Enachi Săftica ca auditor financiar. Toate bune până aici, numai că este o mare problemă: şedinţa respectivă a fost convocată de nu se ştie cine, iar acţionarii prezenţi ar fi fost Rimar Doina şi Chelu Cătălin Constantin junior, care nu prea aveau cum să fie acţionari ai societăţii. Din datele existente la Registrul Comerţului Bucureşti rezultă că acţionari ai firmei la data respectivă figurau ca fiind Chelu Cătălin Constantin(senior) şi Mînjineanu Edy-Gabriel, aceştia deţinând 99% şi respectiv 1% din acţiuni. Mai mult, în 13 septembrie 2018, cei doi, Râmar Doina şi Chelu Cătălin Constantin junior, mai fac o AGA Extraordinară şi hotărăsc schimbarea sediului societăţii din Bucureşti în Râmnicu Vâlcea, în strada Depozitelor nr.10, adică în fieful doamnei Rimar Doina, în speţă sediul FAVIL SA Râmnicu Vâlcea, societate pusă la dispoziţia acesteia de către bunele prietene şi partenere de afaceri, Ţîru Luminiţa, administrator şi director general Albu Valeria.
După ce a pătruns în societate ca acţionari, în mod fraudulos, tandemul Chelu Cătălin
junior-Rimar Doina, a procedat la încasarea unor sume de bani de la diverşi creditori, au făcut ei ceva plăţi, dar într-un final, în 2019 au pus firma pe chituci, făcându-se mai apoi de negăsit. Firma a intrat în faliment la solicitarea ADMINISTRAŢIEI JUDEŢENE A FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA, aspect ce face obiectul dosarului 2505/90/2022 Tribunalul Vâlcea. Urmare a faptului că persoana ce figurează ca administrator, Chelu Cătălin jr. nu a dat curs solicitărilor lichidatorului şi nefiind găsite bunuri în patrimoniul societăţii, s-a dispus deschiderea unui dosar privind angajarea răspunderii în sarcina administratorului Chelu Cătălin junior şi a acţionarului Rimar Doina(dosar 2505/90/2022/a1Tribunalul Vălcea) care s-a pronunţat în data de 4 iulie 2024, conform sentinţei mai sus menţionate.
Problema în acest caz este ceva mai complicată decât pare la prima vedere. De ce ? Simplu! Prejudiciul stabilit este urmare a unor fapte penale săvârşite în cascadă, începând cu cea de fals în declaraţii, înşelăciune, inducerea în eroare a unei instanţe, în final ajungându-se la delapidare, devalizare totală.
Ce va urma, vom vedea, cert este faptul că tandemul Cătălin Chelu junior- Rimar Doina s-a implicat, începând cu anul 2015, într-o sarabandă de escrocherii în multe alte societăţi aflate sub controlul răposatului magnat Chelu Cătălin Constantin şi a camarilei sale. Vă ţinem la curent cu evoluţia acestui tandem infracţional.
Puslamaua asta nu este in stare să adune 3 cifre, cum să fure 1 miliard jumate. Vrajeala, cineva este in spate si il baga in fata, probabil avea ceva tras pe nasuc cind semna.
In hotararea judecatorilor spune ca 3 erau judecati pentru paguba produsa da doar tinerelul asta e bun la plată? Ceva nu se leaga
Măgărie mare făcută de bunică-sa Doina, l-a atras în jocul murdar facut cu fiisu Marian Chelu. Îl foloseste pentru a avea votul lui în bătălia cu nurorile, asta este schema.
Băietanul asta nu pricepe nimic că nu-l duce capul, da o să aibă multe necazuri in continuare, ca semnează ca prostul pentru cîteva parale să supravieţuiască tot ce i se pune sub nas.
Mare ghinion pentru tînărul Cătălin să trăiască în preajma unui asemenea personaj, Ramar Doina, o femeie lacomă, avară, lipsită de scrupule, vărsta nu înseamnă şi înţelepciune în foarte multe cazuri. Are o avere colosală, nu obţinută prin merite personale ci doar ca urmare a trecerii pe numele ei a unor sume considerabile de către răposatul fiu Cătălin Chelu, başca jumătate din averea lăsată prin testament.
Prea mult vad ca este victimizat juniorul Catalin. Legatura cu bunica Rimar Doina de aproape 8 ani, l-a format dupa chipul si asemanarea ei. A devenit un individ lacom, mort după bani obtinuti prin orice cai, nesabuinta, iresponsabilitatea ramanînd in continuare ,,calitatile” sale de baza. Sapati putin si vedeti ce sume colosale a obtinut la fabrica de la Comarnic, unde l-a pus Doina Rimar administrator, din casarea utilajelor, demolarea cladirilor si vînzarea fierului, despre sumele incasate pentru terenurile date in arenda in Tulcea si Buzau, cateva sute de hectare pentru care a semnat in fals ca fiind proprietar si lista magariilor si escrocheriilor poate continua. Deci nu-l mai victimizati, este cine este, cu trecutul lui marcat de anumite obiceiuri si naravuri de care nu se poate dezbara.
Din continutul materialului reiese ca ambii sunt vinovati de fals in declaratii, uz de fals, inselaciune si delapidare. De ce raspunde din punct de vedere material doar tînarul Catalin şi nu şi partenera sa Rimar de respectiva escrocherie? Cineva incearca sa acopere toata masinatia, escrocheria savîrsită. De ce? Ce se ascunde? Cine o protejeaza pe aceasta Rimar Doina care este implicata in numeroase escrocherii financiare de amploare?