logoImpact EST nr. 839 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Klaus_Iohannis_captura_videoÎn ianuarie `99 m-am mutat în Sibiu, unde am lucrat ca jurnalist, timp de 7 ani. Ţin minte perfect stadiul în care era oraşul atunci, o urbe bătrânească şi plictisită, în care oamenii erau sătui de cei pe care-i aleseseră. Se tot perindaseră pe la Primărie, cu efect zero asupra binelui comunităţii.

M-am obişnuit destul de greu cu atmosfera oraşului, care amuţea odată cu venirea serii. Zgomotul obloanelor din lemn, trase peste ferestre, mă scotea din sărite. O vreme, mi-a lipsit forfota din Iaşul meu…
La alegerile din 2000, toţi cei din redacţie au fost distribuiţi pe la secţiile de votare, cu misiunea de a face sondaje la ieşirea de la urne şi a comunica în timp real informaţiile către echipa care le centraliza. Iohannis Klaus Werner, un profesor de fizică devenit cunoscut după ce preluase postul de inspector şcolar general, era creditat cu oarece şanse în competiţia pentru fotoliul de primar, fiind vizibil construit din alt aluat decât restul politicienilor. Nu şi-a făcut campanie electorală costisitoare, cu surle şi trâmbiţe, nici n-a distribuit din elicoptere flyere (cum a făcut un aspirant la Parlament), peste gropile din asfalt. Acolo unde era asfalt, evident, pentru că 60% dintre străzile din oraş erau pe atunci neasfaltate.
Iohannis a venit în faţa sibienilor cu numele german şi cu un mesaj scurt, extrem de inspirat: „Pentru ca treaba să meargă ceas!”. Acesta a fost modul lui de a promite şi de a-şi lua angajamente.
În cel de-al doilea tur de scrutin, înainte de ora 24, am reuşit să centralizăm datele de la secţiile de votare. Numele celui pe mâna căruia ajungea Sibiul era Iohannis, cu toată marja de eroare posibilă.
N-am să uit, cât trăiesc, euforia din redacţie! Nu eram prea ancorată încă în viaţa Sibiului, dar era evident că Iohannis însemna altceva. Avusese o campanie absolut decentă, iar în faţa discursului sau sec şi serios, păleau orice încercare de atac şi orice listă cu promisiuni, de care oamenii erau sătui. Ne-am strâns, cu toţii, în jurul unui coleg care pusese mâna pe telefon şi formase numărul lui, să-i spună vestea cea mare. Nefiind prima dată când dădeam astfel de veşti unui proaspăt ales, ne aşteptam să fie în al nouălea cer şi să ne invite la o băută zdravănă, aşa cum se obişnuia. Câteva secunde bune a tot sunat telefonul, până să răspundă noul primar. Cu voce calmă, aproape adormită, rostind cuvintele într-un mod specific, a spus doar atât: „Vă mul-ţu-mesc fru-mos! Dar a fost o zi grea şi mă odihneam. Oricum, aflam  vestea şi dimineaţă”. Şi asta a fost tot. Era, clar, construit din alt aluat! Iar procentul cu care câştigase în faţa candidatului PSD era neaşteptat: 70%.
Până la următoarele alegeri, din 2004, oraşul s-a transformat vizibil

Iar sibienii l-au ales pentru a doua oară, cu un scor incredibil – de 88,7%. Oamenii au conştientizat că se întâmplă ceva cu oraşul lor, că se mişca lucrurile, şi l-au mandatat în continuare pe Iohannis, pentru a-şi continua proiectele.
În 2008 a câştigat din nou, cu 83,26% din voturi, iar în 2012 cu 77,89%. Procentele i-au scăzut puţin înainte de ultimul mandat, nu pentru că sibienii şi-ar fi pierdut încrederea în el, ci pentru că l-au sancţionat, oamenii simţindu-se părăsiţi, când a acceptat propunerea de a fi premier. Pe mâinile cui ar fi lăsat oraşul, el, Iohannis-ul nostru? Cam aşa gândeau. Ştiţi ce e interesant? Că numarul etnicilor germani din Sibiu nu depaseste 1.500. Aşadar, nu se poate spune că a câştigat pentru că a fost votat de saşi, ci pentru că a reuşit să ne convingă pe noi, ceilalţi.
Astăzi, cei mai mulţi dintre sibieni au înţeles că mecanismul de conducere creat în Primărie de Iohannis e atât de bine pus la punct, încât ne-am descurca şi dacă ar părăsi fotoliul, mandatând cu încredere pe cineva care să-I preia ştafeta. Astăzi, nici un cunoscut de-al meu, care l-a sancţionat la vot în 2012, nu-l mai judecă pentru că are aspiraţii mai înalte.
Îmi plac teribil oamenii punctuali. E o calitate a celor organizaţi, răspunzatori, pentru care cuvântul dat e literă de lege. În Sibiu, mai ales printre jurnalişti, e proverbial obiceiul lui Iohannis de a te accepta la o discuţie, la ore ieşite din tipar. Daca motivul discuţiei nu e de urgenţă maximă, eşti sunat înapoi de cineva de la cabinetul lui şi anunţat că, într-o marţi, să zicem, în data de 7, primarul Sibiului te aşteaptă, la ora 10:27. E strict problema ta dacă îţi permiţi să uiţi sau să întârzii. În acea marţi, în data de 7, la ora 10:27, uşa primarului se deschide, pentru că tu ai confirmat prezenţa la întâlnire. Da, noi ne mirăm teribil, însă asta înseamnă, de fapt, normalitatea. De curând, un prieten jurnalist mi-a povestit un episod care ar trebui predat la cursurile despre caracter, organizare şi punctualitate, dacă s-ar inventa vreodată aşa ceva.

Stabilise o întâlnire cu Klaus Iohannis, tot aşa, pe la un 11:46

Ziaristul a ajuns mai repede cu vreo câteva minute. Tot mai repede, ieşise şi primarul dintr-o sală unde oficiase o căsătorie. L-a găsit pe jurnalist aşteptându-l în anticameră, l-a salutat, a trecut pe lângă el şi a intrat în birou, unde a mai stat câteva minute, până a bătut ceasul 11:46. Pentru că aceea era ora cu care căzuseră de acord amândoi. Asta nu înseamnă impoliteţe, ci o agendă pe care o respecţi cu sfinţenie, până la ultima  secundă. E dovada clară că fiecare oră are aceeaşi valoare, unde scrie că întâlnirile se fixează doar la şi jumătate, ori la fix? Şi mai e atitudine fermă, seriozitate, care obligă la comportament similar. Cât despre Sibiul de astăzi, pot să spun doar atât. Vinerea, îmi e îngrozitor de greu să mă decid la ce evenimente să particip în weekend şi la care să renunţ. Nu mă mai deranjează deloc zgomotul obloanelor trase pe înserat,pentru că nu se mai aud. Se aud concerte, focuri de artificii, vocile celor ieşiţi din case. În oraş, la evenimente, merg ori pe jos, ori cu vreun taxi, ca să nu pierd vremea căutând un loc de parcare. Noi, sibienii, am avea unde parca, dacă nu ne-ar ocupa spaţiul maşinile venite din toate colţurile ţării. Le dăm întâietate lor, din respect pentru că fac un efort să bată drumul până aici, ca să vadă Sibiul. M-am obişnuit şi cu „traficul greu” din centrul oraşului, mai exact cu grupurile de turişti japonezi care  îşi întind aparatele foto in toate direcţiile, de te simţi obligat să te apleci, ca să nu le intri în cadru. Şi m-am mai obişnuit cu un lucru. Indiferent că e chemat pe scenă,în calitate de organizator de evenimente, sau traversează singur Piata Mare, în drum spre birou, când apare Iohannis, oamenii încep să-l aplaude. Într-un clasament al dezvoltării şi puterii economice actuale, jud. Sibiu este pe locul 2, dupa capitala Bucureşti.

Fiind conectată la viaţa oraşului şi din interior (cu obiceiul jurnalistic de a verifica informaţiile din mai multe surse) aş putea combate, punctual, fiecare atac nedrept pe care e nevoit Iohannis să-l suporte în această campanie. Dar, nu acesta e scopul textului de faţă, are cine să-i ia apărarea.
Eu doar despre semnificaţia lui 11:46 am vrut să vorbesc…

Circulă pe net 20 - noiembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...