logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

Cică, în Republicuţa noastră, s-a mai înfiinţat în ultimii ani o îndeletnicire economică a politicienilor locali pentru „spălare de bani”, şi care  se află şi în prezent la mare căutare.

Profesia de „cârciumari” a unora, că despre asta este vorba, ne arată din fericire cât de „pregătiţi” sunt ei în a se băga în afaceri, alegând lucrul cel mai facil din noianul codurilor CAEN.

Dar, haideţi să vă arătăm câtă dreptate avem când aceşti infirmi politici s-au apucat de „afaceri” la adăpostul funcţiilor create, ocupate temporar de nişte nevolnici.

Inventariem în viteză cârciumarii politici ai Republicuţei:

Păi, pe la începuturile punerilor de afaceri se află marele Durby, bineînţeles scoţând în faţă copchiii, că doar nu era el prost să iasă în faţă, cu cârciumă pe Brăilei; apoi româno-grecul Galiaţatos, mare secretar de stat şi director pe la AFDJ cu cârciumă pe strada Constructorilor, în Ţiglina II; Ştefan Ion, fost director Apă Canal, Poştă, Preşedinte „Lunca Joasă a Prutului”, veşnic consilier, avea şi el o cârciumă prin Ţiglina I; Capră Mihai fostul secretar de stat la MAI, avea şi el o cârciumă la „Ultimul Leu”; Nicuşor Ursu, etern consilier penele, mare cârciumar mare pe Faleza Dunării, la Elice, Nic-Nic; Horia Axinte,mare peneţecedist şi director FPS, cu cârciuma în Ţiglina I, Răzvan Avram, director pece la stat și cârciumar cu ponton pe Dunăre…etc. Să ne ierte cei pe care nu i-am pomenit, cu nobila „meserie”și, iată, în timp ce scriu, îmi aduc aminte de Borcea Ionel şi câţi or mai fi şi de care chiar nu ne mai pasă, pentru că, ce am avut de exemplificat, s-a făcut cu vârf şi îndesat.

Ei! Dar nu am terminat sau mai bine-zis nu putem termina fără să exemplificăm cel mai măreţ şi recent eveniment din târg, când inteligenţa numărul unu a oraşului a intrat în afaceri de cârciumă, prin intermediul uneia dintre neveste (cea actuală) Simona- Claudia Stan.

Astfel, domnul PRIMAR are cârciumă în centrul Galaţiului, în complexul OLIMPIC (al grecilor), unde a deschis un BISTRO (vezi foto). Nu avem nicio îndoială că afacerea va fi profitabilă şi ca să nu ne înjure ca de fiecare dată  când citeşte ziarul nostru îi urăm BAFTĂ! Dacă nu ar fi zgârcit, ar trebui să dea o bere pentru reclamă!

În ediția viitoare vă vom spune ce alt politruc-cămatar îi va fece concurență famigliei Stan din celalalt fronton al Olompicului.

Observator 11 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...