logoImpact EST nr. 880 - 27.07.2021

După ce a cumpărat de la bancă sediul şi terenul defuncţie UNICOM şi după demolarea pavilionului central şi a acareturilor din curtea interioară, patronii Humă şi Mantu de la firma Arcada s-au ales cu un teren în suprafaţă de circa 20.000 de metri pătraţi. După ce au fost dezvoltatori imobiliari numai pentru ranch-urile lor, numai bune de transformat în ayiluri de bătrâni, iată-i intraţi şi pe piaţa blocurilor, după modelul de succes început şi dominat de Corneliu Istrate şi Holdingul Vega.
Mantu şi Humă vor construi aici cinci-şase blocuri, locuri de parcare şi de joacă pentru copii, planul lor de urbanism nefiind lansat în spaţiul public.
Şi dacă alături de acest spaţiu unde este o unitate militară dezafectată mai frige şi Primăria câteva blocuri ANL, zona străzii Tecuci, de la TFR-Lidl şi până în Coşbuc, în care deja traficul se ştrangulează la orele de vârf, va fi un infernală, de infarct pentru şoferi. Iar cei de la blocurile Vega de pe Tecuci, de vizaci de fostul Unicom. Unde vor mai fi cinci-şase blocuri, vor deveni captivi, căci va fi criminal să poată ieşi din arterele lor în strada Tecuci. Captivi vor fi şi cei care vor să iasă din Crizantemelor şi din Bucureştii Noi, unde sunt blocurile Colibri şi deja edificatul bloc Melcret.
Noroc de faptul că cele 2 blocuri P + 9 ale Euro Construct, situate în spatele parcului Unicom au ieşire în Basarabiei, maşinile locatarilor afluind şi defluind pe acolo, unde va fi un nou infern în ce priveşte traficul rutier.
Aşa că trebuie regândite de pe acum soluţii de fluidizare a circulaţiei rutiere în zonă.

(G.C.) 25 - mai - 2018

3 Responses so far.

  1. S.M. spune:

    Aceşti domni Humă şi Mantu ce sunt barosanii de la Arcada, cum stau cu datoriile la fisc, nu societatea lor ci ei ca persoane.

  2. IONUŢ spune:

    Ăştia parcă erau cu painea. Acum se apucă de blocuri? Painea lor e bună, să vedem cu blocurile cum o fi.

  3. Amalia spune:

    Arcada nu face de ieri construcţii civile ci se ocupă de construcţii încă de la înfiinţare.
    Fabrica de paine reprezintă o mică investiţie mai mult cu caracter umanitar să-i zicem.

Lasa un raspuns la S.M.


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Iluminat public cu s

Primăria municipiului Galați informează că aparate de iluminat stradal echipate ...

Devieri de trafic î

Primăria municipiului Galaţi informează că, în perioada 23 iulie -28 ...

Nouă etapă de dezi

Primăria municipiului Galaţi informează că în perioada 26-29 iulie 2021 ...

Controale la furnizo

comunicat presa

Idei şi muncă de

Ca majoritatea gălăţenilor, şi familia IOANOVICI - ALEXANDRU (Sandu) şi ...