http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

Şefii voştri de pe lumea asta au suficiente parale încât şi-au tras adevărate vile şi pe Bulevardul Coşbuc, nr. 246, pregătindu-şi cu opulenţă bunăstarea şi pentru lumea ailaltă.
Aici, la loc cu verdeaţă, unde nu este nici suspin şi nici întristare, ei vin şi se autobocesc pe ascuns, aducându-şi flori cu soţ pe care le depun la căpătâiul uriaşelor crucioaie din marmură masivă, mărime impusă de lungul şir de meserii şi funcţii pe care şi le-au cioplit dintr-o tâmpească pornire de a-şi asigura veşnicia.
Prin luna august a anului trecut m-am luat pe mine cu tot cu cât de viu puteam fi şi-am făcut un fel de documentare la Cimitirul „Eternitatea” pentru a avea marfă de pus la insectarul cu inşi care n-au prea murit, dar şi-au asigurat moartea din timpul vieţii, intrând într-o fioroasă competiţie a opulenţei. Locurile lor de aşa-zise veci sunt amplasate cât mai la vedere, cât mai la intrare, cât mai aproape de dreapta Tatălui care încă îi mai bagă în seamă pentru a vă putea şefi pe voi cei ai lumii acesteia prost făcută. Aproape toţi aceşti vii, şi-au pregătit adevărate garsoniere cu uşă care se deschide în tavan, despre care îşi închipuie că spre cer se deschide.
Averile pe care le-au adunat nemuncind mai mult decât au putut le asigură nemărturisita linişte că odraslele lor vor fi şefii copiilor noştri. Când copiii lor se vor plimba, ca din întâmplare, dimpreună cu ai noştri, prin oraş, judeţ, ţară sau Europa ori SUA, despre ce credeţi că vor sporovăi? Adică, nu. Doar primii vor sporovăi, ceilalţi urmând doar să asculte & privească şi, mai ales, să le plouă în guri cu admiraţie şi uimire. Ai lor le vor spune, deci, alor noştri, că, de exemplu, „strada asta, cu vile zvelte a fost a lui tata şi-acum este a mea şi a lu’ soră-mea”. Sau: „băi, ce vedeţi voi din elicopterul ăsta – ferme, conacuri, crame, vii, livezi, păduri a fost proprietatea alor mei şi-acuma e-a mea”.
Despre fabrici şi uzine, cumpărate ca pe seminţe la preţ de seminţe, sau despre sedii de firme, n-are rost să mai amintim. Odraslele lor le vor arăta odraslelor noastre ca pe nişte mărunţişuri, acolo. Desigur, ale noastre îşi vor imagina că am chiulit o viaţă de muncă sau că am stat mai mult în cârciumi decât la serviciu.
În sfârşit, cel mai mult în toată această poveste nu contează că cu toţii vom ajunge în acest loc plin de oameni de neînlocuit, ci că în cele ce urmează vă vom spune şi vouă de ce ne uimim.

Cum treci pe sub clopotniţă pe picioarele tale

Deci, cum treci pe sub clopotniţa ctitorită de Ghiţă Vasiliu, fostul primar charismatic al Galaţiului, care a dat Cimitirului un renume mai frumos decât numele „Eternitatea”, şi o iei în stânga spre Parcela 1, dai de nişte lespezi din marmură aruncate cam în cărare şi pe care nu-i desenată nici cruce, nici nume. Acest dublu loc aparţine notarului-deputat, dr. Bogdan-Liviu Ciucă. Îl felicităm pe acest tânăr ALDE pentru faptul că n-a prea murit, dar şi pentru milostivirea cu care s-a pus în slujba propriei bociri. Oleacă mai încolo, deputatul Eugen Durbacă şi-a înmormântat părinţii nu şi pe sine încă în timpul vieţii, căci noi i-am căutat cele vreo patru locuri de veci despre care ziceau pesedeii în campania lor electorală că şi le-ar fi tras în ţintirim, dar nu le-au dibuit, ghidul nostru avizat spunându-ne că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu le are. Bravo, nea Durbi, că nu-ţi strici pantofii să te tot autoboceşti la viitorul mormânt!
Tot aici, prin preajma mormântului lui Ghiţă Vasiliu, şi-a tras garsonieră din marmură cu uşa care se deschide în tavanul lui Dumnezeu, stau încremenite în piatră numele familiei generalului, adică chestorului pensionat Nicolae Ionescu, Maria şi fiica Alina-Elena. Fie-le piatra uşoară măcar atâta timp cât n-au prea murit! M-am fâţâit apoi prin Parcela 56 şi m-am trezit blocat de garsonica dublă a familiei lui nea Bubu, alias Costică Crâşmariu. Marmura lui nea Bubu stă cuminte şi apasă exact pe cine nu trebuie. Un loc fruntaş în această întrecere ocupă şi locul de veci al familiei Istrate Corneliu. Patronul firmelor Vega, Citadina & Co şi-a tras la căpătăiul crucii, ca orice inginer constructor, o carte grea, deschisă şi cu filele din marmură. N-am putut ceti mare lucru în ea, căci ori nu era tipărită deloc, ori era tipărită în braille. Evlavios cum îl ştim pe nea Cornel, cre’ că-şi rupe câte puţin din timpul afacerilor şi mai dă câte o raită pe aici pentru a stropi cu lacrimi ceaslovul masiv pe care şi l-a pus unde-i va sta capul într-un viitor pe care i-l dorim cât mai îndepărtat.
Un mormânt scump şi cu viitorul incert şi-a tras şi Abel Ionescu, directorul IATSA, da’ nu-i dăm poza că dă rău printre toate astea cu cruci incluse.
Alţii, care, tot aşa, n-au prea murit, şi-au scris pe crucioaie ba că-s fondatori, ba că-s medici primari (băi, hotărâţi-vă odată! Ori medici, ori primari), dar nu ne-au impresionat. În schimb, ne-a impresionat un mormânt care, pe lângă faptul că chiar are utilitate, mai poartă pe cruce, pe lângă numele de Ion Calaşnicov şi meseria răposatului: POTCOVAR. Fraţilor, cu asemenea simplitate chiar merită să te făleşti şi-i păcat să nu devii şi nume de stradă!

Care-au dat cu Pisania-n zid

Cam prin fostul buric al cimitirului se află şi biserica cu capelă mortuară. Pe zidul capelei a fost scrisă ca pentru eternitate următoarea Pisanie: „Reîmpodobirea cu pictură s-a făcut prin obolul şi vrednicia ctitoricească a familiilor: Clim Sabin, Ştefan Onişor, Renghea Mureş”.
Ei, abia acum urmează un moment important pentru cei care n-au prea murit. Ia să vedeţi ce şi-a scris un nene, pre numele său Popa Cornel pe locul de veci de tip acvariu din sticlă, cornier şi tablă. Ghidul mi-a zis că nea Popa era cel mai mare oier din zonă pe timpul comuniştilor: „Avea peste 3.000 de oi, da’ iacătă că acu’ cam face drumuri dese pe la Socola”.
Deci, omul şi-a tras curent electric la garajul amplasat în dreapta bisericii şi şi-a pus şi sistem de alarmă. Pe crucea de la interior şi pe alt mobilier nespecific unui interior de acvariu cu rol de mormânt peste nimic, nea Popa Cornel a scris din toate poziţiile tot ce nu i-a trecut prin minte. Ia vedeţi colea: „În viaţă cât am trăit, trei copii am crescut. Am plecat cu întristare, al vostru tată şi bunic al celor trei nepoţi – Cornel” sau „Odihna cea veşnică dă-le-o lor o Doamne! Blestemat să fie acela care vinde locul meu de veci. Cu limbă de moarte… şi blestemat să fie acela care-l cumpără”.
Comentaţi singuri adâncimea de suprafaţă a celor scrise de nea Popa. Omul sintetizează perfect situaţia în care se află nu prea muriţii ce fac subiectul acestui articol.

Cubasa şi Stan au blocat un mort italian

Cei doi inşi, vii de felul lor, sunt pesediştii Gelu Stan şi George Cubasa. Ei şi-au executat două garsonici din marmură aproape identice şi le-au numit simplu „locuri de veci” şi pentru că trebuia să poarte şi nume de viitori morţi, şi le-au săpat pe ale lor pe cruci. Numai că George şi Gelu au blocat cu lucrările lor de veci accesul în cavoul italianului Giuseppe Mastronicola. Băi, fraţilor, domnilor pesedişti eternizaţi, italianul pe care l-aţi blocat în mormânt are 8 locuri de cazare şi nişte neamuri care nu se simt prea bine. Deci, mutaţi-vă blocurile de marmură, cât nu-i prea târziu.
A, era să uit: în stânga bisericii mai e un acvariu termopanat şi iluminat. Aici odihneşte (adică chiar a murit definitiv şi nu odihneşte din când în când) Mândrescu Aurelia Nicoleta, care a trăit din 1974 până în 2000. Despre ea se zice că a fost o frumoasă de care s-a îndrăgostit un italian. În 2000 omul a băgat în termopane vreo 60 de milioane de lei.

Alţi fruntaşi în întrecerea cu moartea

Până să trecem la fruntaşii vii se cade să scriem două rânduri şi despre familia Marcu Marin şi Alexandrina. Ei chiar au murit prin ’90 şi ’97, dar deasupra lucrării funerare şi-au amplasat într-un acvariu din cornier şi sticlă chipurile cioplite în eternitatea ipsosului efemer. Când am făcut pozele, vinaromul cu care fuseseră spoite cele două busturi era proaspăt, semn că are cin’ să-i dea cu var. Revenind la viii noştri care n-au prea murit, se cuvine să amintim şi monumentul din marmură neagră pe care scris numele lui Ioan Florentin Sandu şi al soaţei sale, Liana Adriana. Acum, ei se odihnesc la picioarele eroului sovietic necunoscut, căci acolo şi-au asigurat viitorul de după.
Pentru a încheia într-o notă optimistă vom mai vorbi despre garajul familiei Şerban. Oamenii ăştia chiar şi-au construit un garaj. Intrarea în el este marcată de doi stâlpi care au fost placaţi cu faianţă ca-n baie. Ce şi-or fi zis? Băi, cu atâta opulenţă de jur împrejur, se cuvine s-o mai dăm şi în kitsch pe lumea asta, că nu se ştie niciodată de ce-om mai fi capabili pe lumea ailaltă.
A, era să uit un loc de veci situat în parcela fruntaşilor: cel al familiei Smărăndoiu. Să mai zică cineva că PNŢCD a decedat de tot, că nu-l cred. Că, uite, locul de veci al preşedintelui judeţenei acestui partid este proaspăt udat cu lacrimile viitorului locatar.
Multe ar mai fi de spus despre acest subiect, dar mai scrieţi-ne şi voi pe unde naiba o fi amplasată lucrarea lui Florin Pâslaru sau Dan Nica, căci lui nenea ghidu’ i-a fost teamă întrucât din decembrie anul trecut tot PSD a rămas la guvernare, ca şi în ultimii 27 de ani.
Hai s-aveţi linişte şi verdeaţă, adică dolari, fraţilor, că nu facem noi urări naşpa care să ne producă pierderi printre cititori!

Gelu CIORICI 14 - aprilie - 2017

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...