http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 981 - 24.05.2024

Mai jos, un text despre bătrânețe…

„Bătrânețe
Aș fi putut spune: Îmbătrânirea e dezolantă,
e insuportabilă.
E dureroasă, oribilă,
e deprimantă, mortală.

Dar am preferat „enervantă”.
Pentru că este un adjectiv vioi, care
nu te pune pe gânduri.

Îmbătrânirea e enervantă pentru că
nu știm când a început și
cu atât mai puțin
când se va termina.

Nu, nu e adevărat că
îmbătrânim de la naștere.
Am fost mult timp
atât de proaspeți,
atât de tineri,
atât de atrăgători.

Eram bine în pielea noastră.
Ne simțeam cuceritori.
Invincibili.
Aveam viața înaintea noastră.

Chiar și la cincizeci de ani,
era încă foarte bine…
chiar și la șaizeci.

Da, da, vă asigur,
eram plin de mușchi,
de proiecte,
de dorințe,
de flăcări.

Asta sunt încă și acum,
dar iată,
între timp am văzut privirea tinerilor…

Bărbați și femei în floarea vârstei care
nu mă mai consideră
unul de/ai lor,
nici măcar un apropiat,
nici măcar un marginal.

Am citit în ochii lor că
nu vor mai fi niciodată
indulgenți cu mine.

Că vor fi politicoși,
decenți,
plini de laude,
dar nemiloși.

Fără să-mi dau seama,
am intrat în
apartheidul vârstei.

Cele mai teribile sunt
dedicațiile scriitorilor,
mai ales ale celor
la început de drum.

„Cu respect”,
„Cu respectuos omagiu ”,
„Cu cele mai respectuoase sentimente”.

Mizerabilii!
Probabil că-și închipuie
că mă fac fericit când
își ticluiesc
plini de respect
dedicația.

Idioții!
Și acel ‘domnule Pivot’
lung și solemn…

O dată, în metrou,
a fost prima dată,
o tânără s-a ridicat
oferindu-mi locul …

Aș fi putut s-o lovesc.

Apoi, rugând-o
să se așeze la loc,
am întrebat-o
dacă arăt cu adevărat bătrân,
dacă par obosit… ? –

„Nu, nu deloc”,
a răspuns ea, stânjenită.

M-am gândit că…
„. – Eu:
„V-ați gândit că…?”
– „M-am gândit, nu știu, nu mai știu,
că v-ar plăcea să stați jos.”
– „Pentru că am părul alb?”
– „Nu, nu e asta,
v-am văzut în picioare
și cum sunteți
mai în vârstă decât mine,
a fost un reflex,
m-am ridicat în picioare.”
– „Se pare că… se pare că sunt mult… mult mai în vârstă decât dumneavoastră?”
– „Nu… da… un pic… dar nu e vorba de vârstă.”

„Dar despre ce, de fapt?”
„Nu știu, este o problemă de politețe, aș zice.”

Am încetat să o mai chinui,
i-am mulțumit pentru
gestul ei generos și
am rămas lângă ea
până la stația unde
trebuia să coboare
pentru a-i oferi un pahar.

A lupta împotriva îmbătrânirii înseamnă,
pe cât posibil,
să nu renunți la nimic.

Nici la muncă,
nici la călătorii,
nici la spectacole,
nici la cărți,
nici la plăcerile gastronomice,
nici la iubire,
nici la vis.

A visa înseamnă
să-ți amintești,
de preferință,
de orele excepționale.

Să te gândești la
întâlnirile frumoase
care te așteaptă.

Să lași mintea
să rătăcească între
dorință și utopie.

Muzica este
un puternic stimulent al visului.
Muzica este
un drog sublim.

Aș vrea
să mor visător
într-un fotoliu,
ascultând fie
Adagio din Concertul nr. 23 în La major de Mozart,
fie  Andante-ul lui Mozart din Concertul nr. 21 în Do major,
muzici în urma cărora
se vor deschide în fața ochilor mei
peisajele sublime din lumea de dincolo.

Dar Mozart și cu mine
nu ne grăbim.
Ne lăsăm timp.

Odată cu
înaintarea în vârstă,
timpul trece
fie prea repede,
fie prea încet.

Nu știm cât de mare este
capitalul ce ne-a rămas.
Se măsoară în ani?
În luni? În zile?

Nu, nu trebuie să privim
timpul care ne mai rămâne
ca pe un capital.

Ci ca pe o imensă favoare,
cât timp încă suntem capabili,
trebuie
să ne bucurăm fără restricții.

După noi potopul?…
Nu, Mozart.”

Biroul de presă 16 - mai - 2024

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Astăzi, despre un d

Acest film este făcut de mine în data de 29 ...

Galaţiul meu!

[video width="640" height="360" mp4="https://impact-est.ro/wp-content/uploads/Danut-Lungu-Galatiul-meu.mp4"][/video]

A murit Bernard Pivo

Mai jos, un text despre bătrânețe... "Bătrânețe Aș fi putut spune: Îmbătrânirea ...