http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 988 - 20.07.2024

Vineri, 28 aprilie, ora 19, Teatrul din Buzunar, o sala cât o batistă situată în aripa stânga Casei de Cultură a Sindicatelor. Dramaturg, Adrian – George Secară, regizor, Izabela Oancea, acor în rolul principal, Teodor Creţu. Spectatori, full şi deştepţi.

Într-o oră, piesa scriitorului şi criticului literar a. g. secară (cum îi place lui să îşi semneze creaţiile literare) a trecut în revistă chestiunile grave la care INDIVIDUL – SANTINELĂ – SOLDAT este expus şi supus nu doar în existenţa sa, ci până în adâncul Fiinţei sale, dar mai ales în Libertatea de a gândi. El este un Nimic manipulabil şi supus statului, guvernului, politicului, religiei, angajatorului, şoferului de taxi, doctorului, lui ALDE NIMENI CU BANI, aprozaristului, şefului de scară de bloc etc. Aş spune, generic, despre o supunere dogmatică, aşa, ca în faţa unui dumnezeu de pe jos, care are o multitudine de sisteme, de pârghii de a-L ucide pe Dumnezeul din noi.
Asta sublimează dramaturgul în densul său text, în care sarcasmul şi ironia aduc un râs amar ca plânsul, gândirea dogmatică, automatismele şi clişeele sunt şi ele ironizate amar, cum de altfel şi miturile tocite care, chipurile, dau măsura structurii sufleteşi a unei naţii cât o LUME. Căci piesa este una a lumii, nu a doar a ţării în limba căreia a fost scrisă.
Revin. Scena, mai mică decât o batistă, desigur, are un decor minimalist şi perfect adaptat densităţii textului: o gheretă cazonă, o masă din plastic, un scaun şi un aparat de telefon fix. Personajele, doar două, al treilea fiind absent fizic, dar dominând TOTUL prin ordinele transmise telefonic SANTINELEI, care, la rându-i, ni le transmite nouă, parcă întărind mereu că ordinele superiorului (în piesă e un locotenent) au fost înţelese precis şi vor fi executate ca atare, ba cu exces de zel, chiar dacă în culpă s-ar putea întâmpla însuşi Iisus !
Regizorul, sublima Izabela Oancea, care merita să o cunosc, alege ca personajul secund să rămână în lumea lui, care încape toată într-un sac menajer plin cu nimicuri din material plastic, pe care lumea le-a abandonat şi pe care el le-a adunat şi adus în lumea lui, singurele cu care comunică. Şi o face dor prin cuvinte singulare, esenţiale, pe care le preia din ordinele transmise telefonic SANTINELEI de către LOCOTENENT. Apoi, le repetă personajelor sale din plastic, devenind şi el un vector prin care SISTEMUL pătrunde şi transmite. De fapt, „mutul”, un personaj amorf, ar fi trebuit să fie singurul personaj liber din lumea asta, întruât este unicul care are lumea sa, cu care la un moment dat pătrunde peste lumea „normală” reprezentată de SANTINELĂ şi de unde este repede eliminat, poate din cauza rostirii unor cuvinte. Dar, vai, până şi el devine un executant, sub SANTINELĂ nemaiexistând nici un personaj căruia să-i transmită angoasele existenţiale grave pe care LOCOTENENTUL le transformă în ordine cazone şi executate întocmai de către SANTINELĂ.
Într-o oră, această piesă densă nu ratează nicio ţintă. Nu scapă nimic din ce este esenţial, important, chestiuni care ne sunt acaparate, confiscate, chiar interzise prin reguli şi ordine obtuze, împinse până dincolo de libertate, şi ea atinsă în esenţa ei, determinând, sau inducând prin tot, renunţarea la existenţă. De fapt, autorul şi regizorul aşa şi închid piesa de teatru: LOCOTENENTUL ordonă SANTINELEI să ucidă MARTORUL (bietul mut care este activat la nivel de conştiină), apoi el însuşi se sinucide, aspect transmis tot telefonic SANTINELEI de către un PLUTONIER. În lipsa convenţională a cortinei, aceasta cade prin sinuciderea SANTINELEI, venită ca o revoltă în faţa neputinţei de a gândi şi a fi LIBER.
E ca în viaţă! Şi aflu de la autorul piesei de tatru că a scris-o prin anul 1995, 1996 ! Cu atât mai sublim.
Am plecat revoltat şi golit. Îmi venea să bat cu piciorul, tot drumul până acasă, o conservă goală.
Dar mi-am amintit câtă pâine consumă teatrul de stat, pentru o producţie tocită, că la „clasic” trage tot guvidul de apă dulce, care vine aici să facă o baie de abur şi pentru a-şi închide centrala termică de acasă, fie şi pentru două ore.
P. S.: am ratat premiera de la finele lunii ianuarie, a.c., din motive meteorologice care fac parte din mine. Măcar am dăruit biletele !

Gelu Ciorici - Şipote 3 - mai - 2023

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Din 22 iulie 2024 de

Începând cu ziua de luni, 22 iulie 2024, demarează o ...

Pensionarii români,

  O noutate apărută în legislaţia vizând acordarea pensiilor este aceea ...

Am acţionat în ins

De ce? Pentru că mi se încalcă drepturile de cetățean ...

Ultimul mare cărtur

Zi de mare tristețe pentru cultura română. Ultimul mare cărturar român, ...

A câștigat Spania!

A câștigat pentru că a venit la acest campionat european ...