Unde s-a dizolvat limita dintre minciuna si adevar si de ce oare, de
cele mai multe ori suntem inclinati mai curand catre minciuna decat
catre adevar?
De cele mai multe ori, mijlocul de transmitere a informatiei este
limbajul – uneori ambiguu, alteori folosim metafore sau jocuri de
cuvinte, lasand pe cel din fata noastra sa deduca – corect sau nu,
minciuna sau adevarul.
E mai simplu asa: daca cel din fata noastra reuseste e bine. Daca nu,
iarasi e bine. Nu avem nici cea mai mica responsabilitate si poate,
nici cel mai mic interes sa fim intelesi.
Alteori poate ne este teama de un raspuns direct, plin de verb, de
actiune sau invers, ne este teama sa dam un raspuns, vrem sa indulcim
raspunsul, incercam in mod fals sa-l menajam pe cel din fata noastra.
De fapt, cred ca incercam sa ne menajam pe noi insine, nu vrem ca prin
atitudinea noastra sa modificam ceva din starea de fapt existenta –
atat de bine cunoscuta. Ne este teama de schimbari, de spuma zilelor,
teama ca sa nu cumva sa pierdem mai mult decat am putea castiga si
astfel sa stricam echilibrul balantei (oricum precar).
Si atunci… spunem ca iubim desi flacara iubirii s-a stins de mult,
spunem ca credem in prietenie atunci cand cel de langa noi nu ne mai
intereseaza, spunem ca vrem lumina atunci cand lumina ne loveste
brutal retina, iar dorul revederii a devenit deja obligatie.
Unde s-au dus clipele cand tremuram pentru fiecare adevar si speram
din tot sufletul ca fiecare semn facut sa aiba o insemnatate imensa?
Totul pentru noi a devenit o mare de conventii si ne este teama sa
redevenim noi.
12 - octombrie - 2023
