http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 14.04.2024
COȘUL CU SUFLETE…
N-am să uit niciodată sfințenia zilelor când mama își pregătea Coșul pentru Cimitir… De ziua morților, de ziua celor plecați prea tineri dincolo, de ziua celor ce ne erau dragi pentru că ne-au fost frați ori surori, bunici ori unchi, mătuși și rude prin alianțe dintre cele mai apropiate, mama își pregătea Coșul cu îmbucături…
Îl pregătea cu o seară înainte.
Tata o ajuta să construiască fie covrigii speciali, fie boboroadele acelea mici, umflate și bine coapte, chiar rumenite pe vatra din tindă, sub cupola fierbinte a țestului de pământ, suportul din pâine pe care, cu grijă erau așezate cubulețele de colivă, batoanele de rahat, cele cinci bomboane colorate diferit și, așa cum era obiceiul în satul nostru, paharul cu o înghițitură de apă, alături…
După ce aduna toate bunătățile astea alături de Coș, pe Masa mare din tindă urma un fel de fixare a numelor într-un pomelnic simplu, numele celor din Cimitir, numele celor ce urmau să primească de pomană, îmbucăturile astfel pregătite.„ Fie sufletului bunicului Stemate, fie sufletului bunicii Stana, fie sufletului fratelui Toma, fie sufletului…” și tot așa, fiecare colac-îmbucătură primea un nume și pleca spre un suflet …
Tata curăța de fiecare dată oala de tămâie, punea câteva bețișoare de salcâm pe fundul oalei, câteva bețe de chibrit, și patru-cinci bucăți de tămâie de cea mai bună calitate.
Eu aveam sarcina să scot lumânările „cele mai drepte”, mai curate și cu fitilul bun pe care, sub directa ocrotire din priviri ale mamei, le înfigeam ca pe niște sulițe galbene în trunchiul colivei deja întărite. Urma cea mai specială activitate a mamei, aprinderea lumânărilor, iar tata, ca un adevărat patriarh al familiei, aprindea imediat oala cu tămâie.
Niciodată n-am văzut lumini mai frumoase, mai clare, mai curate, mai limpezi ca luminile de pe colacii din Coșul pentru Cimitir.
Pe deasupra lor, cu atenție, spunând „Tatăl Nostru”, tata făcea semnul sfânt al crucii și tămâia fiecare colac în parte, apoi tot Coșul pentru ca în final să tămâieze toată Casa, inclusiv curtea, zona grajdurilor pentru vite, curtea în centrul ei, după care îmi zicea scurt:„ Spune și tu „Tatăl Nostru” și vino să te tămâi”!
Era finalul unei slujbe la care participam de fiecare dată când mama pregătea Coșul cu „suflete” pentru Cimitir… Așa-i zicea tata, Coșul cu sufletele alor noștri, Coșul cu bunătățile familiei noastre pentru săturarea celor dincolo flămânziți…
Dimineața, după al doilea cântat al cocoșilor, la poarta noastră se auzeau vocile celorlalte „mame” din sat, care, ca și mama, fiecare cu Coșul ei pentru sufletele morților lor, o strigau ușor: „ Lino? Hai, fata noastră, hai, că ne așteaptă neamurile…”!
Tata era de mult ieșit în curte, trebăluia pe la grajdurile vitelor, când mama, cu coșul pe cap, ca sfântă muceniță, pleca spre poartă… „Să ai tu grijă de copii, Badeo, să nu se sperie ăla mic…”, adică eu…
De sub pătura călduroasă, cu privirile închipuirii, o urmăream pe mama cum pleacă împreună cu vecinele noastre spre Cimitirul din Deal…
Îmi închipuiam că în Coșul cu suflete al fiecărei vecine sunt cele mai alese bunătăți… Apoi, după un somn bun mă trezeam de fiecare dată cu vocea mamei alături… Îi povestea tatei cum a fost la Cimitir, cu cine s-a mai întâlnit, cui a dat de pomană, de la cine a primit pomană…
„Ce bine că ne-a ajutat Dumnezeu să le dăm și de data asta cele de cuviință” zicea tata și sub atmosfera aceasta de bucurie generală și sfințenie familială îmi începeam ziua căutând cu atenție cele mai bune îmbucături aduse de mama de la Cimitir…
4.03.2024
George Rizescu 10 - martie - 2024

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Azi, 1 aprilie, ora

Sursa: Ed Hilar

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...