Am citit la viaţa mea sute de mii de păreri şi impresii pe tema de ce pleacă tinerii în străinatate la facultate şi sincer nu vreau să reiterez anumite lucruri, deşi trebuie.
În primul rând, de ce pleacă? Să subliniem aici faptul că nu toţi pleacă la facultate. Mulţi vin aici ca să lucreze, sau ca să le facă pe ambele. Este foarte trist când ţara ta natală te împinge la aşa ceva. Voi chiar nu credeţi că ne-ar fi mult mai uşor acasă, nu neapărat acasă ca oraş, dar ca ţară? Aveţi idee cât de tare te plesneşte şi te maturizează pe loc păşirea, spre exemplu, pe aeroportul Luton (Londra)? Aveţi idee la câte suntem supuşi noi, cei care plecăm, şi ai noştri, care trebuie să ne asigure existenţa măcar pentru un an? Ne este cumplit de greu tuturor. Plătim chirie de ne îndoaie. Ne privăm de anumite lucruri care ar fi destul de uşor de obţinut acasă. Ne e dor, ne e foame şi ne e frig. Şi cu toate acestea, alegem să plecăm.
Nu suntem laşi, nu e cazul să nu ne pese de ţara noastră, dar ne pasă mai mult de viitorul nostru şi al părinţilor noştri, pe care l-il putem oferi mai bine plecând. În UK, prin comparaţie, tinerii au mult mai multe şanse de angajare, chiar şi fără experienţă. Aici se mizează mult pe interesul pe care îl manifeşti faţă de domeniul în care vrei să te angajezi, iar training-ul ţi-l fac oricum. UK-ul te împinge constant spre a vrea mai mult, pentru că, deşi poate în România aveai, aici nu ai. Aici este o luptă constantă pentru a exista, iar asta împinge la progres. Aici există o diversitate culturală fascinantă, care va crea întotdeauna paralele de care poţi doar beneficia. Aici înveţi fără să vrei. Să mai subliniem un lucru: doar pentru că în România se difuzează numai discriminările, asta nu înseamnă că sunt predominante. Nu am avut şi nu am văzut discriminări, deşi există, dar sunt foarte rare. Nimănui nu îi pasă de unde vii, ci unde te îndrepţi. Sunt mândră că sunt româncă şi nu ezit a vorbi despre asta vreodată. Facem o mare greşeală dacă nu vorbim cu toată inima despre România, pentru că este o ţară superbă, cu multe resurse, oameni frumoşi şi deştepţi. Ce ai crede tu, străin fiind, despre o ţară ai cărei oameni se jenează să vorbească despre ea?
Românii au mai multă încredere în ei în străinătate decât acasă. Este un nerv extraordinar care te prinde pe punctul de plecare. Este un nerv extraordinar care te prinde de fiecare dată când te duci în vizită acasă. Pur şi simplu nu vrei să te întorci, din două motive: 1. îţi e mai bine acolo sau 2. nu vrei să arăţi eşec prin faptul că te întorci şi inevitabil te împingi către 1.
Să dăm şi câteva exemple contrastante concrete Galaţi-Londra:
1. M-am săturat să aud de acel pod peste Dunăre. Încă dinainte să mă nasc vorbiţi despre el. Am plecat şi văd 33 de poduri peste Tamisa. Cu ce e Tamisa mai bună decât Dunărea noastră? Nici măcar unul? Suntem în urmă cu 33 de poduri, aşteptăm.
2. Nu o să vorbesc de tot sistemul de transport public, pentru că nu putem compara, în primul rând, mărimea celor două oraşe. În schimb, vă pot vorbi de civilizaţia din autobuz, de care ne plângem toţi în Galaţi. Aici se intră doar prin uşa din faţă, se plăteşte în mod electronic şi se intră. Atenţie, şoferul nu te lasă să intri dacă nu aude bipăitul aparatului ca o confirmare a plăţii şi nu pleacă autobuzul de pe loc cu cel care nu a plătit. Se iese pe uşa din spate, civilizat. În mijloc există spaţiu pentru oameni cu dizabilităţi şi mame cu cărucioare, aceste categorii având prioritate diferită, desenată clar în autobuz, iar ea se respectă.
3. Arhitectura se păstrează, dar se întreţine. Chiar aşa, cine a gândit acea clădire futuristă care se vrea primărie lângă acea clădire veche, impozantă, numită prefectură? Amplasarea este perfectă, aplauze.
A, şi să ne mai calmăm cu acest Brexit. Nu se arată lucrurile chiar aşa cum le promovaţi prin mass-media, n-or fi britanicii atât de fraieri. Lucrurile se arată în continuare bine pe aici, iar studenţii nu simt momentan nicio diferenţă.
Nu e vorba de UK. Poate fi oricare altă ţară. Vom avea mereu de pierdut dacă nu ştim să oferim tinerilor.
21 - aprilie - 2017
