logoImpact EST nr. 840 - 28.09.2020

Nu cred că m-am născut în lumea potrivită .
Trăiesc într-o lume în care un puşcăriaş are mai multe drepturi şi susţinere din partea statului decât un elev sau un student. Trăiesc într-o lume în care unii n-au ce pune pe masă, iar alţii se lăfăie şi sfidează prin achiziţii făcute din muncă „cinstită”.
Trăiesc într-o lume în care toată lumea critică pe toată lumea cu sau fără argumente valide susţinute prin dovezi. Trăiesc într-o lume în care tuturor ne pasă de părerile altora şi încercăm să ne creăm o altă imagine pentru a place celorlalţi mai mult. Ne comportăm după cum vor alţii şi după ceia ce vor ceilalţi să vadă la noi.  Ne place să fim altcineva, până când ajungem ca noi înşine să nu ne mai recunoaştem şi nu mai ştim cine şi cum suntem. Trăiesc într-o lume în care contează unde lucrăm, ce mâncăm, de la ce firmă ne îmbrăcăm. Nu contează ce şi cum gândim. Nu contează ce simţim. Contează câţi bani avem şi ce influenţă putem avea printre ceilalţi şi asupra lor.
Trăiesc într-o lume în care cele mai multe angajări se fac pe videochat şi după 40 de ani eşti relicvă.
Trăiesc într-o lume în care ne place să aruncăm cu noroi în ventilator, citim mai puţin, vizionăm mai mult şi ne alegem modele de viaţă din „a avea”.
Mi-aş dori să trăiesc într-o lume în care fiecare să zâmbească mai mult, să se bucure sincer, să iubească curat. Mi-aş dori o lume în care să conteze, nu neapărat ce face omul, ci cum şi de ce face. Cât de bun e în ceea ce face şi ce beneficii îşi aduce lui şi comunităţii din care face parte. Mi-aş dori o lume în care să conteze ce şi cum gândeşti şi dialogul să fie o poartă deschisă spre inima, nu spre buzunar. Mi-aş dori o lume în care persoanelor să li se pună etichete abia după ce au fost cunoscute, nicidecum înainte, dintr-o simplă privire sau o simplă părere a altora. Mi-aş dori să trăiesc într-o lume nu perfectă, dar bună. Oare cer prea mult sau visez prea colorat?!
Ţipătul răguşit al copacilor a sfâşiat de câteva ori aerul şi am simţit că se pregăteşte să vină pe lume o altă lume.
Bună dimineaţa!

 Astăzi vremea va fi ca în sufletul tău.

Gabriela Filimon 25 - februarie - 2016

One Response so far.

  1. basil spune:

    Frumos ! imi permit o sugestie .Viziteaza un kibbutz.Astept cu nerabdare un articol la fel de frumos .SUCCESE !

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...