logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020

Să pleci. Să-ţi pui toate visele într-un cufăr şi să pleci cu el la drum. Asta simţi, uneori, că e calea de urmat. Să arunci acolo speranţele unui mâine mai blând şi să porneşti fără o ţintă anume şi fără nici o aşteptare. Dacă ai putea, ţi-ai goli sufletul  de orice urmă de sentiment urât care l-a întinat şi care l-a făcut să plângă, ca să-l poţi umple mai apoi cu lumină, cu căldură, cu pace.
Câte îndură săracul nostru suflet! Până într-o zi, când, simţi într-un mod dureros că ai pleca în lumea largă, fără să dai cuiva vreo explicaţie. Atunci sufletul nu mai poate îndura nici măcar o mizerie, din partea nimănui. E obosit, mâhnit, rănit.
Mă încearcă iarăşi un sentiment pe care l-am simţit de multe ori până acum. Acela de a pleca undeva, oriunde, fără a privi cu regret înapoi. Nu ştiu de unde îmi vine pornirea …posibil din dezamăgire şi la fel de mult din speranţă. Speranţa că viaţa noastră socială, politică, emoţională se va schimba. Nu cred în votul meu cerut de oamenii care acum se tot chinuie să ne demonstreze că sunt cei mai buni pentru acest moment, din cauză că m-au obosit dezamăgirile şi faptele lor interesate doar de a le fi lor mai sigură şi mai opulentă prosperitatea.
Nu e mai bine să îţi vezi întâi de sufletul tău înainte de toate? Să fie el în regulă cu sine însuşi şi cu Acela care l-a creat? Şi abia după aceea, căscând bine ochii la cel ce-ţi promite marea cu sarea să îl întrebi „de ce pe tine”? Dacă îţi dă răspunsul  cu ardoare, înseamnă că are sete de mult. Şi oare va face multul promis lonzincard cu aceeaşi ardoare? Ce bine ar fi să trăim  în măsura normalului şi noi şi ei şi să fim selectivi şi să avem  în continuare răbdare să continuăm!  Altfel noi vom trăi la fel de prost şi ei mult mai bine iar şi din nou.

Gabriela Filimon 13 - mai - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...