logoImpact EST nr. 843 - 23.10.2020

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor de afaceri, cât şi din administraţie, că SE POATE, că există viaţă, un mesaj optimist, de angajament, că ne încăpăţânăm să rezistăm. Am sărbătorit ZIUA ÎNTREPRINZĂTORILOR şi Recompensarea performanţei în afaceri (TOP-2019). Dimineaţă, la 10, am avut în sala Consiliului Judeţelui 40 de persoane la seminar, iar la ora 15, în curtea Teatrului „Fany Tardini”, a avut loc festivitatea încununării, în prezenţa a peste 120 de persoane. A fost perfect, am respectat cu stricteţe toate regulile şi legislaţia specifică. Am beneficiat de prezenţa lui Florin Jianu, Liviu Rogojinaru, a colegilor Sterică Fudulea (preşedinte IMM Tulcea), Radu Oprea (Preşedintele Tinerilor Întreprinzători din România), Elena Coandă (Constanţa – Preşedintele Femeilor Anteprenor din România), Davidescu Ştefan, (preşedinte IMM Buzău), precum şi a Preşedintelui CECAR, a Prefectului, a Primarului, a Preşedintelui Consiliului Judeţului, a numeroşi conducători de instituţii, a reprezentantţilor celor două universităţi etc. Fără modestie, ne-a ieşit, a fost grozav! Iată, poate fi un exemplu şi un nou început. Vom reveni în ediţiile următoare cu detalii şi alte imagini.

Miercuri, 16 septembrie, a fost un boicot organizat de către cei care se pretind a fi cei mai mari şi mai tari din presa gălăţeană, precum şi cei supuşi, din cauză că unii sunt vexaţi şi lezaţi, că nu sunt preamăriţi, dintre cei care şi-au construit afacerile prin rapt şi imagini false de seniori de drept în Galaţi.
Nu au răspuns boicotului masonic, spre cinstea lor: RTV, IMPACT-EST, RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI şi alţii mai mici. Nu au fost: V. L., TV GALAŢI, MONITORUL şi furatul IMPARŢIAL.

Ca de fiecare dată, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi a organizat miercuri, 16 septembrie a.c. împreună cu Consiliul Judeţean Galaţi o serie de manifestări ce au marcat cea de-a XX-a ediţie atât a „Zilei Întreprinzătorilor din România” – eveniment de referinţă cuprins în calendarul oficial al sărbătorilor nominalizate la nivel naţional, precum şi a „Festivităţii de recompensare a performanţei şi cunoaştere a celor mai puternici actori ai mediului economic gălăţean”, având suportul Consiliului Local Galaţi şi al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) – Filiala Galaţi.
Tonul acţiunilor a fost dat de simpozionul „Analiza situaţiei prezente şi a modalităţilor de sprijinire a mediului economic ca urmare a efectelor generate de coronavirus”.
Alături de invitaţii din ţară, precum: dl Liviu Rogojinaru, Secretar de Stat, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri; dl Florin Jianu, Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private, Mici şi Mijlocii din România; dna Elena Coandă, Preşedinte Patronatul Naţional al Femeilor de Afaceri din Întreprinderi Mici şi Mijlocii; dl. Ştefan Davidescu, Patronatul Buzău; dl. Sterică Fudulea, Patronatul Tulcea; dl. Radu Oprea, Preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est; Nicoleta Vatlavec, Manager Corporate – Groupama Asigurări, la acţiuni au participat reprezentanţii mediului de afaceri gălăţean, ai conducerilor teritorial-administrative, Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi, ai instituţiilor deconcertate (ANAF, AJOFM, ITM ş.a.), ai mediului universitar, ai mediului financiar-bancar, colaboratori, mass-media locală şi centrală.

În fiecare an, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, având parteneriatul Ministerului Finanţelor Publice şi al Oficiului Registrului Comerţului, întocmeşte clasamentele pentru TOPUL NAŢIONAL AL FIRMELOR PRIVATE DIN ROMÂNIA (micro, mici, mijlocii, mari), ce va avea loc pe data de 30 octombrie 2020 la Marriott Bucureşti, anul acesta ajungând la cea de- a XXVIII-a ediţie.

Criteriile stabilite pentru recompensarea performanţei:

I. Clasamentele în funcţie de rezultatele obţinute în anul 2019 s-au întocmit după următoarea metodologie:
a) În funcţie de: profitul brut şi cifra de afaceri/activele totale ţinând cont de prevederile Legii nr. 346/2004.
b) Clasificarea întreprinderilor pe grupe de mărime (microîntreprinderi, mici, mijlocii şi mari) se realizează ţinând cont de prevederile Legii IMM nr. 346/2004: până la 9 angajaţi şi o cifră de afaceri sau deţin active totale mai mici de 2 milioane de euro (microîntreprinderi), până la 49 de angajaţi şi o cifră de afaceri sau deţin active totale mai mici de 10 milioane de euro (întreprinderi mici), până la 249 de angajaţi şi o cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro sau deţin active totale mai mici de 43 milioane de euro (întreprinderi mijlocii), peste 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro sau active totale mai mari de 43 de milioane de euro (întreprinderi mari).
II. De asemenea, s-au acordat premii speciale pentru rezultate sau contribuţii deosebite într-un domeniu. Premiile speciale, extrem de importante, sunt decernate după criteriile specifice denumirilor pentru care se acordă, după o atentă selecţie şi analiză a factorilor implicaţi în procesul de organizare şi atribuire al acestora.

„Ziua Întreprinzătorilor din România” – Galaţi, a XX-a ediţie

Trofeu de excelenţă – distincţia se datorează aprecierii activităţii profesionale a societăţii, percepţiei acesteia în mediul economic şi sprijinului acordat de-a lungul timpului instituţiei noastre.

SELIR S.R.L. – Director general Prof. Univ. Dr. Rozalia Nistor
Societatea a fost fondată în anul 1995, ca parte componentă a grupului italian de bănci şi societăţi financiare SELLA, în prezent peste 400 de angajaţi.
CRIOMEC S.A. – Director General Prof. Univ. Dr. Alexandru Şerban
Societatea activează din anul 1994 în peisajul românesc al producţiei şi serviciilor industriale, cu aplicabilitate în domeniile: petrochimiei, gaze tehnice, criogeniei, metalurgiei, termoenergetică, echipamente dinamice şi turboagregate, în prezent peste 500 de angajaţi.
STAER INTERNATIONAL S.A. – Director General Ştefan Nicolae
Societate înfiinţată în anul 1992, deţine o unitate proprie de producţie în Galaţi şi o reţea de 35 magazine specializate, proprii şi partenere în expansiune continuă, un parc auto de peste 60 autovehicule şi peste 300 de salariaţi.

Clasament în funcţie de rezultatele obţinute în anul 2019:


PREMII SPECIALE PENTRU ANUL 2019 pentru rezultate sau contribuţii deosebite într-un domeniu

1. Crearea unui mare număr de locuri de muncă în plan local
DIALFA SECURITY S.R.L. – 123 de locuri de muncă
Dir. Gen. Ivancea Mănăilă
Servicii de pază şi securitate, gardă de corp, monitorizare, transport valori, intervenţii rapide

2. Dinamica deosebită a dezvoltării
BANGSONIC S.R.L. – Dir. Gen. Dumitru Lupoae
Cel mai mare producător de lavete din România (şi-a dublat PB).

3. Pentru managementul performant al firmei
TANCRAD S.R.L. – Dir. Gen. Cătălin Stăncic
Reparaţii şi întreţinere drumuri şi aeroporturi, lucrări de construcţii civile şi industriale, produce mixturi asfaltice pentru lucrările proprii şi reparaţii siderurgice – şi-a dublat PB

4. Femei manager cu rezultate deosebite
Dr. Maricela Dragomir – SĂNĂTATE CU OZON S.R.L.
Prima şi cea mai dotată Clinică de Medicină Integrativă din Sud-Estul României

5. Promovarea activităţilor de cercetare şi inovare
THECON S.R.L. – Manager Marius Geru
Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei, folosesc cele mai noi tehnologii web pentru design unic şi expresiv, structură intuitivă şi funcţionalitate impecabilă.

6. Calitatea produselor şi serviciilor destinate mediului de afaceri
GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. – Director Agenţia Galaţi Silviu Mocănaşu
Securizarea şi dezvoltarea mediului de afaceri din România în contextul pandemiei de coronavirus; asigurarea de CREDIT COMERCIAL

7. Pentru activităţi de export
GRANDE GLORIA PRODUCTION – Preşedinte Ali Yildirir
General Manager Cornel Oancea
Un grup de firme multifuncţional dezvoltat, ce a luat naştere în anul 1993;
* reuneşte 7 fabrici de produse alimentare şi nealimentare; * este un important furnizor sub marca proprie în 53 de ţări, de pe 4 continente.

8. Implicarea în realizarea unui volum mare de investiţii
MAR-INA PRODPREST S.R.L. – Dir. Gen. Odi Iulian Pal
Producerea şi comercializarea de echipamente şi accesorii PSI, investiţii în inovare pentru prelucrarea la rece a metalelor şi confecţiilor metalice, producând diverse de tipuri de produse pentru piaţa internă şi externă.

9. Rezultate deosebite în domeniul agroalimentar
ANDREEAS 95 EXIM S.R.L. – Dir. Gen. Hortoglu Huseyin
ÇINAR Food Production, marcă a societăţii Andreeas 95 Exim SRL, cel mai mare producător Doner Kebab din România.

10. Susţinerea activităţii Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi
BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE S.A. – SUCURSALA GALAŢI
Director Cristian Dobre
O multitudine de informaţii oferite IMM-urilor, cel mai mare număr de dosare aprobate în cadrul IMM Invest la nivelul judeţului Galaţi.

11. Excelenţă în parteneriat
CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI ŞI CONTABILILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA – FILIALA GALAŢI
Preşedinte Elena Ecaterina Chivu
Organism profesional ce asigură legătura strânsă dintre contabilitate, investiţii şi creştere economică.

(R.I.) 25 - septembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...