http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 984 - 25.06.2024

Cine ar fi bănuit că Stalin şi Hitler au întreţinut o colaborare secretă personală (!) începută cu 6 ani înainte de al Doilea Război Mondial?

Singura dată când arhiva prezidenţială sovietică a fost deschisă unui occidental pentru cercetare academică a fost ocazia de care a beneficiat Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din New York, pentru a prezenta lumii, în cartea „Double lives”(trad. Vieţi duble), secrete nebănuite privind sprijinul reciproc acordat de Stalin şi Hitler în anii ’30.
Deşi s-a publicat enorm pe tema ultimei conflagraţii mondiale, subiectul nu este încă epuizat, dovadă fiind şi recentă carte „ Churchill’s Deception – The dark secret that distroyed Nazi Germany ”, scrisă de Leon Kilzernu. Printre aspectele nebănuite deconspirate din documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri beligerante aflăm cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale Germaniei de oprire a războiului, în condiţii foarte avantajoase pentru Anglia, şi cum a fost întors cel de-al Doilea război Mondial către URSS. Iată că, pentru a putea înţelege prezentul trebuie mai întâi aflat şi descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice ale vremii, s-a lăsat intenţionat să se aştearnă colbul „uitării”.

Historia este o revistă vie, inepuizabilă, care din arhive de „circuit închis” sau eminamente secrete, scoate la iveală documente şi întâmplări care au decis soarta omenirii – conflicte majore pornite din orgolii mărunte, războaie şi lungul alai de catastrofe ce le incumbă, unele putând fi evitate deşi „atârnau de un fir de păr”, sau împărţirea cinică a zonelor de influenţă pe glob. Asupra unui astfel de moment important şi pentru români s-a aplecat, cu bine-cunoscuta-i minuţiozitate, Michael Nicholas Blaga, în recenzia celor două cărţi. (Răzvan Dupleac)

Colaborarea dintre Stalin şi Hitler există încă din ianuarie 1933

Cartea pe care o prezentăm în această recenzie arată ce surprize ascunde arhiva prezidenţială sovietică, păstrată în secret absolut în apartamentele personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului. Autorul acestei cărţi neobişnuite, Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din New York, a obţinut permisiunea preşedintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva sovietică, iar cartea sa, „DOUBLE LIVES” [„Vieţi duble”], este rezultatul acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici înainte şi, surprinzător, nici după apariţia în SUA a acestui volum. Să se fi speriat şi conducătorii Rusiei de azi de ecoul produs în lume de amplitudinea descoperirilor făcute de Dr. Koch în apartamentele ferecate ale lui Stalin de la Kremlin?
Expun mai jos câteva dintre secretele arzătoare dezvăluite lumii de profesorul Stephen Koch: Stalin şi Hitler au comunicat reciproc prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc în exterminarea duşmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapoului în discreditarea şi uciderea mareşalului sovietic Tuhacevski, în timp ce Hitler primea ajutorul Cominternului pentru compromiterea şi asasinarea lui Ernst Röhm comandantul trupelor S.A. („cămăşile brune”).
Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstagul, a fost făcută nemijlocit de oamenii Cominternului, după ce Stalin a obţinut promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului să fie returnaţi Moscovei, fără a fi pedepsiţi de justiţia germană. Operaţiunea aceasta a fost condusă de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei după un proces răsunător în care apărarea lui a fost făcută de avocatul român Petre Pandrea, aflat la doctorat în Berlinul acelor ani.
Mişcarea antifascistă şi toţi cei angajaţi în Occident în lupta antifascistă au fost trădaţi de Stalin lui Hitler pentru scopuri politice criminale, care vor duce în final la cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann şi atâţia ca el din mişcarea antifascistă?

Comunicarea dintre cei doi: fără cusur

Războiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicării [personale] constante dintre Stalin şi Hitler: nimic nu s-a făcut pe pământul Spaniei fără acordul reciproc al dictatorilor. Mai mult chiar, Stalin a încetat toate furnizările de război către republicanii spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta (pag. 314).
Au existat bănuieli privind această colaborare secretă după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, dar nu au existat probe documentare şi nici faptul că Hitler a fost sprijinit de URSS încă de la venirea sa la putere, în ianuarie 1933. Karl Radek ar fi putut da multe alte detalii despre ce au convenit împreună cei doi dictatori, Dar a fost suprimat de Stalin în 1937, ca măsură de prevedere. Locul lui Radek drept curier între Hitler şi Stalin a fost luat de… Wilhelm Pieck, comunistul German ajuns ulterior în fruntea Republicii Democrate Germane.
Şi despre acest curierat, arhiva prezidenţială sovietică furnizează probe documentare neaşteptate ca importanţă (pag. 460).
În anul 1935, toate funcţiile Cominternului au fost preluate de către Serviciul secret al Armatei Roşii (GRU), iar intelectualii din Occident au fost luaţi în primire de ofiţeri de informaţii educaţi în manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte ale represiunii sovietice (pag. 461).
Documentele mai arată că şi primul congres de constituire al Cominternului, în anul 1919, a fost o farsă prezidată de Lenin şi de dobrogeanul Cristian Racovschi, întrucât în sala cu cei 35 de participanţi erau nişte străini aflaţi întâmplător la Moscova şi care nu reprezentau niciun partid de stânga din Occident. A doua zi de la deschiderea aşa-zisului congres, Lenin declară într-un articol semnat de el în „Pravda” că „sovietele se întind în întreaga lume”. În spatele acestui Comintern fictiv, Lenin avea un corp de revoluţionari de profesie, foarte disciplinaţi, însărcinaţi cu consolidarea hegemoniei lui Lenin asupra mişcării socialiste mondiale (pag. 30).
După venirea lui Hitler la putere, serviciile de informaţii sovietice şi poliţia sovietică au uzurpat în tăcere şi au pus mâna pe diversele activităţi ale Cominternului. Aceste servicii înfiinţează un front nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP), organism condus de un star în ascensiune al serviciilor secrete, un tânăr din România cu numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369). Conducătorii din umbră ai acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta cea mai infamă a culturii staliniste, şi Mihail Trilliser, directorul-fondator al secţiunii externe a NKVD-ului (numele său secret fiind „tovarăşul Moskfin”).

Şeful gărzii lui Stalin: un bărbier ungur

Un alt cetăţean al României, Valeriu Marcu, emigrant bogat în Franţa, este menţionat în documentele acestor arhive secrete sovietice ca fiind deţinătorul unei sume enorme de devize destinate lui Willi Muezenberg, liderul secret al sovieticilor din Occident, precum şi documentele necesare scoaterii lui Muezenberg din Franţa, pentru a deveni un om liber (pag. 429).
N-a apucat însă să fugă în lumea largă: a fost asasinat în iunie 1940 într-o pădure de lângă Marsilia de agenţi rămaşi necunoscuţi care nu s-au ostenit să-i ia şi banii din portofel sau ceasul din aur de la mână. Odată cu el au intrat în mormânt o serie de secrete ale activităţii Cominternului în Occident, până la începerea războiului contra URSS. De menţionat faptul că Muezenberg a făcut parte din cercul apropiat al lui Lenin din exil şi a fost unul dintre cei care l-au însoţit pe Lenin în vagonul sigilat în care a călătorit clandestin din Elveţia până la graniţa Rusiei aflate în război cu Germania.
Agenţii trimişi de Comintern la Paris au fost indivizi cosmopoliţi ne-ruşi, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii.
„Mafia ungurească constituia nucleul fondator al serviciilor secrete sovietice” (pagina 98). Chiar şi şeful gărzii personale a lui Stalin de la Kremlin dinainte de război era un bărbier ungur din Budapesta, pe nume Karl Pauker (confundat de unii cu soţul Anei Pauker, socialistul Marcel Pauker, inginer cu studii în Elveţia, împuşcat de Stalin în timpul Marii Terori).
Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux, Lincoln Stevens, Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figurează în documentele de la Kremlin ca agenţi de influenţă ai URSS din Occident (pagina 34). Despre Malraux este surprinzător să aflăm că a scris cartea „Condiţia Umană” înainte de a călători în Asia. De unde avea atunci detaliile inedite despre China din acea carte? Soţia acestuia, Clara Goldsmith, era o evreică din Germania. Prinţesa Maria Pavlovna Kudachova a fost introdusă de sovietici în cercul lui Romain Rolland mai întâi ca secretară şi amantă, pentru a deveni ulterior soţia acestui scriitor francez (pag. 36).
„Doamnele secrete ale Kremlinului” mai includeau pe Moura Budberg, amanta lui Maxim Gorki şi a scriitorului H.G. Welles, cartea lui Stephen Koch aducând şi probe fotografice în acest sens. Uluitor este şi faptul că Hollywoodul, cetatea cinematografiei americane, a trimis pe ascuns sume imense de dolari pentru finanţarea acţiunilor sovietice în Cehoslovacia eliberată de sub germani (pagina 116).
Aceste documente recent descoperite la Kremlin implică nume diverse ale lumii cinematografice americane (Sinclair Lewis, Ella Winter etc.).
În plină teroare sovietică, Bertold Brecht este citat de documente ca având această convingere: „Cu cât sunt mai inocenţi, cu atât merită mai mult să fie împuşcaţi”(pag. 113). Această frază capătă altă rezonanţă dacă mai adăugăm printre numele celor asasinaţi şi pe cel al lui Maxim Gorki, despre care s-a ştiut anterior că ar fi murit de inimă. De uciderea lui s-a ocupat Henrich Yagoda, şeful de pe atunci al NKVD-ului, care l-a ucis mai întâi pe fiul scriitorului Maxim Gorki.
Arhiva prezidenţială sovietică dezvăluie peste generaţii apuse, adevăruri de-a dreptul nedorite pentru unii. Mai este surprinzător faptul că după publicarea acestei cărţi în America, accesul la arhivele prezidenţiale de la Kremlin a fost din nou închis cercetătorilor?

Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS[Rusia]

După atâtea cărţi, studii şi monografii despre Al Doilea Război Mondial, am putea trage concluzia pripită că s-a epuizat domeniul de cercetare şi că puţine surprize mai pot fi dezvăluite publicului privind ultima conflagraţie mondială. Cartea care face obiectul acestei recenzii (Leon Kilzer: CHURCHILL’s DECEPTION – The dark secret that distroyed Nazi Germany) demonstrează contrariul, respectiv că putem descoperi încă, aspecte nebănuite în munţii de documente scoase de la secret de către cancelariile marilor puteri beligerante.

Manevrele lui Churchill

În general termenul de păstrare la secret practicat de cancelariile occidentale este de treizeci de ani de la data întocmirii documentelor respective. Unele ţări au ţinut secrete anumite documente chiar 35-40 de ani de la emiterea lor. De aceea a provocat curiozitatea istoricilor, scoaterea de la secret de către britanici a unor documente strict secrete, păstrate de ei la Londra timp de o jumătate de secol de la emiterea lor. Cartea de faţă este rezultatul studierii acestor documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei: stenogramele dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui Winston Churchill. Cartea descrie cu rigoare academică modul în care Churchill a reuşit să-l determine pe Hitler să invadeze nu Anglia, ci URSS.
Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la lumina tiparului documente britanice care demonstrează documentar aceste manevre necunoscute până acum şi care-i pătează memoria lui Churchill în ochii opiniei publice. Cartea descrie cum în calitate de prim-ministru, Churchill şi-a convins miniştrii din guvern să respingă ofertele multiple propuse de generalii germani pentru oprirea războiului prin asasinarea lui Hitler de către nemţi. Stenogramele şedinţelor guvernului britanic redau modul cinic în care Churchill supune spre aprobarea guvernului sau respingerea propunerilor germane:
„Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem […pe Hitler…] să atace URSS pentru că acolo va fi sfârşitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”.

Falsul Hess

Generalii germani erau decişi să-l suprime pe Hitler în anul 1939 şi 1940 cu condiţia prealabilă ca Anglia să accepte în scris, neamestecul ei în războiul civil care ar fi izbucnit între germani ca urmare a asasinării dictatorului. După ce i-a refuzat pe generalii germani, Churchill a avut surpriza să primească o ofertă uluitoare chiar de la Hitler: încheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda teritoriile cucerite de nemţi în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în răsăritul Europei subjugate de Hitler. Nici această ofertă germană n-a fost acceptată de Churchill care a notat însă dorinţa obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler că şi Anglia doreşte pacea (cu scopul iniţial de a câştiga timp, pentru înarmarea englezilor). Ulterior, când trupele germane cuceriseră Franţa şi ajunseseră la Canalul Mânecii, Churchill a lansat înşelătoria menită să-l oprească pe Hitler: englezii l-au invitat pe adjunctul lui Hitler, Rudolf Hess, să vină în Anglia la o aşa zisă „conferinţă de pace” la care nemţii să negocieze cu Partidul Păcii din Marea Britanie invazia URSS.
Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby, Blunt, Cairncross), au telegrafiat Moscovei conţinutul fiecărei întrevederi avute de Hess în Anglia, după celebrul său zbor acolo, la manşa unui avion special echipat cu rezervoare suplimentare de benzină, pentru acel voiaj ultra-secret. Pentru evitarea demascării acestei manevre, Churchill va reţine prizonier pe Hess în Anglia pe toată durata războiului, iar la Tribunalul de la Nürenberg va fi adusă o sosie a lui Rudolf Hess care nu întâmplător a refuzat timp de 28 de ani de închisoare la Spandau, să primească vizita vreunui membru al familiei sale. Mai apar şi probe medicale aduse din arhive care atestă că omul închis la Spandau sub numele de Rudolf Hess, nu purta pe toracele său urmele permanente lăsate de o intervenţie chirurgicală din timpul primului război mondial. Acea cicatrice chirurgicală este înregistrată radiologic în dosarul medical al lui Hess, anterior plecării sale în Anglia şi nu poate justifica nimeni absenţa ei la deţinutul nr. 7 de la Spandau.

Întrebări şi răspunsuri

În final se pune o întrebare mai importantă decât identitatea prizonierului nr. 7 de la închisoarea Spandau şi anume: la ce a folosit înşelătoria cu Hess? A salvat Anglia de la înfrângere, deturnarea războiului spre URSS?
– Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmărea înfrângerea Angliei. Hitler a salvat Anglia tot atât cât Churchill, concluzionează autorul cărţii.
– A progresat Imperiul Britanic de pe urma încăpăţânării lui Churchill de a lupta contra Germaniei, aşa cum susţinea Churchill că era scopul războiului? Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat după război, iar Anglia a ieşit slăbită ca ţară.
– A reuşit Germania nazistă să stopeze extinderea comunismului în lume? Din nou, nu. A reuşit exact contrariul, să extindă comunismul de la Berlin până la Pekin. Războiul a transformat URSS dintr-o putere europeană într-o supraputere mondială, care urmărea un scop pe care Hitler nu l-a avut: dobândirea hegemoniei universale. Este adevărat că Churchill a oprit existenţa unuia dintre cei mai răi conducători care au existat. Problema este că totuşi l-a oprit prea târziu, după ce genocidul fusese comis.
Şi acum faptele concrete evidenţiate de autor prin documente secrete de arhivă:
– după victoriile sale în vestul Europei, Hitler a hotărât să se oprească pe motivul declarat că are nevoie de 100 de ani pentru consolidarea victoriilor;
– a propus în scris eliberarea ţărilor cucerite de el în vestul Europei;
– a ordonat demobilizarea a 30 de divizii şi tot ce a întreprins din septembrie 1939 până în ajunul invadării URSS la 22 iunie 1941 a fost făcut cu scopul încheierii războiului, nu al ducerii lui. Dacă Anglia ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi încheiat-o în condiţii favorabile Imperiului Britanic. Documentele nu lasă dubii aici. În loc de asta, Anglia respinge oficial pacea, dar o acceptă pe ascuns, şi procedând astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodământ din toate rezultantele posibile: dă mâna liberă lui Hitler în estul Europei fără să fi rezolvat nimic în Vest.
Fără îndoială, o pace încheiată în vara anului 1940 ar fi avut un preţ ridicat: Polonia ar fi încetat să existe, Cehoslovacia ar fi rămas un protectorat german şi multe din ţările nesovietice ale Europei răsăritene ar fi fost incluse în sfera de influenţă germană cel puţin la fel de strâns controlate ca emisfera occidentală sub Doctrina Monroe. Evreii ar fi fost excluşi din Europa Centrală.
A meritat oprirea acestora prin sacrificiul suprem a 52 de milioane de oameni? Greu de răspuns afirmativ, în condiţiile în care Europa care a rezultat din ruine, a găsit Polonia, Cehoslovacia şi restul Europei răsăritene într-o sclavie mai cumplită decât îşi imaginase Hitler în 1940.
În încheiere supun spre examinare cititorului următoarea chestiune: este oare posibil de imaginat că datorită petrolului ei, România ar fi avut sub germani un nivel de viaţă apropiat Austriei sau Elveţiei? La moartea regelui Carol I în 1914, documentele vremii arată că rata de schimb monetar între francul elveţian şi leul românesc era aproape 1:1.

Sursa: mediul online 30 - mai - 2024

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

#HaiRomania

Acum două săptămâni, după 0-0 cu Liechtenstein, se punea problema ...

LA GALERIILE DE ART

Salonul de vară al artiștilor plastici gălățeni Preponderența figurii umane Așteptat cu ...

Hai, România!

1. "Ne-au luat băieții prin surprindere, știți", îmi aruncă în ...

Info - ecran pentru

Primăria municipiului Galați informează că meciurile naționalei de fotbal a ...