logoImpact EST nr. 844 - 27.10.2020

Toate noutăţile şi mişcările aduse de alegerile pentru Parlamentul European, nu schimbă cu nimic polii de putere în filiala judeţeană Galaţi a pesede. Actuala conducere, care îi are ca exponenţi de vârf pe Dan Nica şi pe Gheorghe Saghian, este aleasă până în 2017. Deci, Nica, plecând la Buxelles, va avea timp de Galaţi vinerea, sâmbăta şi duminica, pe când acum, ca ministru, are mult mai puţină disponibilitate de a fi prezent în teritoriu. Informaţiile pe care le avem din interior ne arată că Nica nu a fost sancţionat de Ponta, când că nu l-a numit ministru de interne. Ba chiar şi-a cerut scuze acestuia că nu-l numeşte acolo unde a dat rezultate, dar i-a spus că are nevoie de expertiza lui la Tehnologia Informaţiei pentru atragerea de fonduri europene, pentru implementarea tehnologiei 3G etc. Şi mai aflăm că Adriana Ţicău nu a fost sacrificată şi nu a ieşit plângând din cabinetul lui Ponta, când acesta i-a spus că nu va mai fi în lista de europarlamentari pe un loc eligibil, ci că ea va rămâne la PE ca expert, ca reprezentant al guvernului şi, în sfârşit, încă un aspect: să observăm cine va fi în listă sub eligibili, căci sunt premise ca Dan Nica să obţină o funcţie de comisar în cadrul viitoarei componenţe a Comisiei Europene, care va fi formată după europarlamentare. Ei, abia atunci Nica nu ar mai avea timp de preşedinţia pesede…

Grigore CORBU 28 - februarie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...