Azi, despre acapararea OJT Galaţi
Citim şi ne crucim, ne dăm palme, ne ciupim, ne frecăm la ochi, toate aşa ca să înţelegem că este real, că nu visăm. Dar încet, încet, ne dăm seama că e adevărat: „Galaţiul este ţinut în viaţă şi de -prima firmă privată de turism a oraşului- Galtour, al cărei patron este Traian Sandu. Ne apucă o vomă aproape instantanee, care ne determină să mergem la seif şi să umblăm la documente, la alea adevărate, de care fuge şi draku’ şi pe care ar trebui să le cunoască toată lumea. Şi ca să ştiţi câte ceva despre Traian Sandu, marele capitalist, marele liberal, exponent al „noului”, o să vă spunem că înainte de ’89 acerşit cu înverşunare să devină membru de partid, devenind adjunctul şi mâna dreaptă a directorului Petrescu dela OficiulJudeţean de Turism. Ori, se ştie că, în epoca ceauşistă, instituţia cu pricina era singura care se ocupa (în afară de Biroul pentru Turism al Tineretului) de toate formele de turism, inclusiv de cel extern, că aici era singurul loc în care se deţinea valută şi se lucra efectiv cu ea, instituţia deţinând hotelurile existente atunci în Galaţi, precum Turist, Dunărea, Galaţi, Faleza etc. Deci, nici un turist străin nu se caza decât la ei, nimeni nu pleca în „afară” decât prin ei, ori după cum funcţiona societatea românească înainte de ’89, o astfel de entitate era în grija şi sub atenta supraveghere a Securităţii. Nimeni, dar absolut nimeni, din sistemul O.J.T., nu putea fi salariat, ce să mai spunem la nivel de „conducere” fără să aibă avizul Securităţii, fără să deţină angajament sau nu, dar care în mod obligatoriu dădea informaţii lunare, sau ori de câte ori se cerea sau nu. Deci, practic, sistemul de funcţionare şi conducere era o structură anexă a Securităţii la nivel de O.J.T., cu toate implicaţiile ce decurgeau, de la cine pleacă şi unde? Dacă se aprobă sau nu? De la mişcarea fiecărei centime de valută, la supravegherea turiştilor externi sau interni, la înregistrarea convorbirilor din camere sau restaurante şi aşa mai departe.
Noi am mai spus-o, dar se pare că unii „e surzi sau orbi” d-l Traian Sandu ar trebui să stea ascuns, să aibă „ciocul mic”, să ne facă pe toţi să uităm de el dar, vorba ceea, când te mănâncă ca pe Zambilica…
Omul nostru nu poate şi pace să se abţină, să nu iasă ca „păduchele” în frunte, să nu capete recunoştinţă, să dea lecţii, să ne vorbească despre el, aşa că o să vorbim noi în continuare.
După Revoluţia din decembrie ’89, când a început marea împărţeală şi marele jaf al patrimoniului naţional, al averii întregului popor, bineînţeles că şi O.J.T.-ul a intrat în malaxorul transformării din unitate de stat în societate privată, după regulile inventate atunci de Iliescu şi Roman, păcălind o naţiune întreagă de proşti care habar nu aveau de capitalism şi acţiuni, dându-le hârtii la purtător care, chipurile, însemnau o picătură din averea naţională ce ar fi revenit în mod egal fiecăruia. Ce a urmat „marii cuponiade”, se cunoaşte. Unii, de fapt majoritatea covârşitoare au luat-o în bot, iar câţiva şmecheri, foşti, şi nu numai, din structurile vechi, au devenit peste noapte mari afacerişti, exponenţi, acumulând averi uriaşe peste noapte, fabrici şi uzine, hoteluri şi restaurante, sigur intrate perfect „legal”în buzunarul lor.
Pe lângă acestea, T. Sandu a înţeles mersul lucrurilor şi atunci a intrat şi în politică, descoperindu-şi vocaţia liberală în strânsă concordanţă cu noua calitate dobândită, de patron, iar la adăpostul acesteia a început accesiunea de acumulare şi acaparare a instituţiei la care lucrase, de data aceasta din postura de rechin capitalist, ce nu mai suferea roşu în faţa ochilor ci doar albastru şi săgeata liberală. Cu sprijinul nemijlocit al „marelui” Dobre, al protecţiei indubitabile a fratelui său ce deţinea funcţia de „prim procuror”, omul nostru trece la asaltul final de a pune mâna pe un patrimoniu de excepţie al oraşului.
Astfel, cu bani din afaceri cu tablă dela Combinat, afaceri promovate şi sprijinite politic, Trăinică pune mâna în mod legal (nu-i aşa?) pe aproape tot. Ce a urmat, este clasic. Ca şi alţi neica nimeni capitalişti dâmboviţeni, prin inginerii financiare, lacune legislative, au urmat cumpărări de acţiuni de la „minoritari”, măriri de capital, investiţii supraevaluate, adică tot tacâmul de ilegalităţi legale şi gata, operaţiunea PRIVATIZAREA a fost o „reuşită”. A, uitasem să vă spunem că tunul sau lovitura cu porcoiului de bani care au fost folosiţi la cumpărare au provenit din tabla vândută de la Romportmet, care mai apoi şi-a primit înapoi banii în ani şi ani de aşteptare, totul într-o înţelegere şi presiune politică, sau de altă natură cu iz politico-economico-mafiot.
Ori, în atare condiţii, tu vrei recunoaştere, te dai mare, ca şi cum nici usturoi nu ai mâncat şi nici gura nu-ţi miroase. Haide că nu suntem toţi tâmpiţi şi nici nu suferim de Alzheimer. Băi, Săndele! Nu poţi, bre, să ai blazon, bagă capul la putinică.
Vrei să mai spunem? Păi o să facem, iată câteva lucruri care chiar interesează populimea cititoare. Ia spune tu, cât scoţi (profit) din activitatea de „bază” cea normală de cazare şi alimentaţie publică şi cât din cea de închiriere de spaţii? Vorba aceea, eşti la kilometrul zero al Republicuţei, unde metrul pătrat închiriat costă, nu glumă. Ori, gurile rele spun, şi din bilanţ rezultă, că veniturile din „muncă”, din valoarea adăugată, sunt mult mai mici decât cele din „inteligenţa de a şti” să închiriezi. Tu, de fapt, cu ce te lauzi?! Cu chirii şi chiriaşi precum cei din fostele cooperative meşteşugăreşti? Investeşti, nu-i aşa? Dar cum, în ce mod, cât de real? Este o altă discuţie. Cuponarii, acţionarii proşti şi mărunţi au luat vreun dividend în toţi anii aceştia de glorie capitalistă sub conducerea tovarăşului Sandu? Dar schimbarea personalului muncitor, precum chiloţii? Din lipsă de spaţiu, numai scormonim, că avem atâtea de spus, încât ar trebui să tipărim o ediţie specială. Poate cine ştie.. odată chiar o s-o facem. Ţie şi familiei tale i-a fost bine şi înainte de ’89 şi după, elita comunistă s-a scurs în cea capitalistă, voi cu copchii la studii în străinătate, care nici nu se mai întorc, cu averi inconsumabile, iar noi rupţi în cur cu mâna întinsă la pomana voastră, a celor care „ţineţi Galaţiul în viaţă”. Sictir!
Cateva precizari :tatal lui V P Dobre a fost director la OJT inaintea mafiotului Petrescu dar n-a rezistat .N-a stiut sa jecmaneasca gestionarii si sa ofere protocoale gratis tov-ilor din conducerea superioara .Petrescu [de profesie tehnician constructor fost sef santier al caminului pcr cu derogare de studii] a fost specialistul in protocoale apreciat de dascalescu .Fratele patronului sandu care ”tine Galatiul in viata”tine la randul sau fica fostului contabil sef de la ICS Alimentara.Acesti 2 frati ”cocheteaza ”cu Pierre Macri ptr. cumpararea cladirii Grand Hotel.Aveti dreptate cei 2 sandu au acumulat ceva ,dar au si cotizat.