logoImpact EST nr. 880 - 05.08.2021

Printr-un comunicat de presă dat publicităţii pe 5 aprilie 2018, în joia neagră, Consiliul Superior al Magistraturii recunoaşte că a avut o relaţie instituţională cu Serviciul Român de Informaţii, dar colaborarea cică n-ar fi durat mult, doar vreo cinci ani! Redăm în citat prima parte a comunicatului, căci partea a doua se referă la un protocol privind securitatea sistemelor informatice şi de comunicaţii, încheiat în 2014, pe o perioadă nedeterminată, cu Centrul Naţional Cyberint.
„În legătură cu tema de interes public major privind încheierea unor protocoale de către Consiliul Superior al Magistraturii, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Consiliul Superior al Magistraturii a încheiat, în anul 2012, un protocol instituţional cu Serviciul Român de Informaţii. La solicitarea tuturor membrilor Consiliului, formulată de îndată ce au luat cunoştinţă de existenţa sa, Protocolul a fost denunţat în cursul lunii martie 2017, prin acordul părţilor, iar cu privire la acesta a fost demarată procedura de declasificare, în temeiul Legii nr. 182/2002. ”

(R.I.) 13 - aprilie - 2018

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Doar corupţia ucide

Un tren străbate ţara noastră de la dreapta la stânga ...

Util pentru contribu

INFO - formulare facilitati fiscale

Viorica Sandu, deput

PSD respinge vaccinarea obligatorie a medicilor și a profesorilor! Statul ...

Diminuarea risipei a

Material de opinie de Camelia Malahov, Director Taxe Directe, Deloitte ...

Directorul Magearu s

Jupân Pucheanu se încăpăţânează să termine în ultimul său mandat ...