http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 980 - 01.05.2024

Se ştie de când limba română că prost nu-i cel care cere, ci cel care dă. Şi în cazul nostru, cazul Fundaţiei „Andreiana Juventus”, finanţată de 20 de ani din bani publici, „prostul” este obletul de Galaţi, degrabă şi disciplinat contribuabil, încât a băgat tot SISTEMUL numit Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Galaţi în carantină de COVID-19.
Bugetul record al FAJ a fost în anul 2017 şi s-a cifrat la aproape 7,9 milioane de lei. Ca să aibă ce înfuleca cei 16 salariaţi ai FAJ, mai ales prin directorul lor executiv, Valentin Munteanu, şi directoarea economică, soaţa lui V. Munteanu.

Fondatori: Episcopia, CLM, Apaterm etc.

Pe 28.11.2001, cu două zile înainte de Sfântul Apostol Andrei, defunctul Dumitru Nicolae, aflat atunci în primul său an de mandat, urmate de altele două la fel de devastatoare pentru prezentul şi viitorul Galaţiului, s-a aflat printre gâdilaţii în orgoliul lui scofâlcit, care au pus bazele de culoare maro ale Fundaţiei „Andreiana Juventus” (FAJ).
Căci în fruntea listei membrilor fondatori, conform site-ului fundaţiei în cauză, se afla Ahiepiscopia „Dunării de Jos”. Printre cei atraşi ca muştele la culoare, se aflau Primăria-Consiliul Local Galaţi, Transurb, Ecosal SA, defuncta SC Construcţii şi Reparaţii, defuncta Apaterm şi Administraţia Pieţelor Agroalimentare. După cum se poate observa, prima este EGIDA, restul, adică doar Primăria, cu banii, cu asigurarea bugetului, celelalte cinci, dintre care una moartă definitiv, a doua, moartă la fel de definitiv, dar şi-a modificat doar cartea de identitate (se numeşte Calorgal acum), fiind aduse de umplutură, ca să dea bine, căci nu poţi lăsa EGIDA fără popilime juridică.
Priviţi măreţe umbre!, adică scopul FAJ, căci durata este infinită, nu? Sau până or pieri obleţii de contribuabili, este vuvuzat pe acelaşi site, vast cât un sfert de pagină A4, şi sună aşa: „Susţine talentul şi efortul în sferele artei, ştiinţei, sportului şi culturii, (virgula asta este de la noi! – n.a.) cât şi excelenţa în educaţie”.
Mda, un generic substaţial ca … guma de mestecat. Oricum, sună destul de pompos şi de vast, încât să creeze premisele aflării în treabă, devenită mare, căci deja este întinsă de două decenii şi pare de neoprit!

ANI este depozitara a 8.676.806 declaraţii de avere.
A lui Munteanu nu e!

Da, de amar de ani, fostul subprefect al judeţului Galaţi este directorul executiv al FAJ, fundaţie NONPROFIT, cu buget anual fixat prin conducerea executivă, propus în CLM şi votat de fiecare dată fără să i se taie măcar un leu provenit din „bănuţul văduvei” obletului. Cu toate astea, el nu depune declaraţie de avere şi de interese, anual. Sau o fi prea mică, sub formă de microcip, sau virus, de nu am putut-o găsi în carul cu fân al Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI), pe al cărei Portal se pot găsi 8.676.806 declaraţii de avere şi de interese ale celor obligaţi prin lege să depună astfel de documente, întrucât sunt plătiţi (şi) din bani publici.
L-am interpelat pe primarul Ionuţ Pucheanu acum ceva timp, pentru a-i semnala această nelegalitate la care se dădeau conducătorii acestei fundaţii bugetate. S-a arătat surprins şi mi-a promis că va verifica aspectul semnalat şi că va decide în consecinţă.

Deocamdată, FAJ este tot SRL-ul mă-sii

Cum vă spuneam, Fundaţia „Andreiana Juventus” a fost „botezată” în 28.11.2001. Bugetul record a fost în anul 2017, primul din mandatul Pucheanu: aproximativ 7,9 milioane de lei, în anul 2016 acesta cifrându-se la aproape de 7 milioane de lei. În schimb, în anul 2019, bugetul a scăzut de aproape şapte ori, fiind de numai 1.106.778 de lei, cei 16 salariaţi (cu tot cu directorul executiv, V. Munteanu. şi soaţă-sa, care-i directorul economic la Milka lor) obţinându-se un profit net de 26.76 de lei. A, adicătelea se poate, nu?, tu-i serelistica ei de treabă mare cu Fundaţie maro.
Ca în fiecare an, auditul Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi, calcă instituţiile şi societăţile cu capital de stat. Ei bine, în anul 2019, auditorii au constatat că cei cu putere de decizie, sau prin răspunderea lor, au fost tocaţi 934.000 de lei din banul public. În spatele cheltuielilor nu există note de fundamentare, iar membrii fondatori au primit ZERO raportări semestriale, concluzia fiind că cei din conducere s-au comportat ca-n sereleul mă-sii, FAJ nefiind nici măcar înscrisă pe portalul Serviciului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Iar pentru asta, aflăm din surse neoficiale şi imposibil de verificat de pe site-ul FAJ, se pare că directorul ar încasa o leafă netă de 20.000 de lei, iar soaţă-sa, doar 16.000 de lei.
Dar. Asta e. Aflăm pe surse că V. Munteanu este protejat chiar din Prefectură, pe unde a subprefecţit cândva, având statutul de ginere, motiv pentru care, înainte a veni la odihnă şi tratament în FAJ, a avut importantul post de director general al Parcului Industrial, unde nici muşte numai sunt, căci cu asta s-a ocupat el singurel acolo: cu datul muştelor afară din parc.
Aşteptăm un punct de vedere al celor vizaţi.

Gelu CIORICI 30 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

IN MEMORIAM
Gheo

Gheorghe Petraşcu, de la moartea căruia se împlinesc în această ...

Justiţie de doi ban

Justitie de doi bani! Daca un criminal este trimis in ...

Program „Festivalu

Vineri, 26 aprilie 14:00 – 22:00 DESCHIDERE FESTIVAL Standuri cu peşte, produse pescăreşti, ...

Despre premoniţia l

Ultima lansare din România cu participarea lui Cezar Ivănescu, 7 ...

Ne place să fim min

Suntem în campanie electorală și suntem la cheremul minciunilor și ...