logoImpact EST nr. 787 - 19.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Despre „că nu-s io, îs frate-miu” am mai auzit, dar despre „nu-s io, îs taică-miu”, mai rar!
Cam aşa s-ar putea rezuma jmekeria cu vila din strada Tineretului nr. 18A, situată într-o oază de linişte, între două clădiri cu oaze de verdeaţă şi de flori, care adăpostesc firma Stentor (în spatele vilei) şi clinica medicală Medicover (în dreapta). Acolo sălăşluieşte Daniel Mocanu, şef adjunct al ANAF – DGRFP – Administraţia Finanţelor Publice Galaţi – Inspecţia Fiscală.

La început a fost terenul şi fundaţia puşcăriaşului Surcică

„Cine are părinţi/ Pe pământ, nu în gând”, io-te că se poate ascunde după o splendidă vilă netrecută în searbăda-i declaraţie de avere pe anul 2018, în care ex-şeful Inspecţiei Fiscale din AJFP Galaţi completează doar patru poziţii.
Daaa, Virgil Mocanu, din Tecuci, strada Gării nr. 5, cumpără un imobil situat în Galaţi, strada Tineretului nr. 18 A, Lot 1 şi Lot 2, compus din teren 600,4 mp şi fundaţie de casă în suprafaţă ocupată la sol de 190,64 mp. Preţ de vânzare, un fleac: 30.000 de lei!
Vânzătorul este un anume Dănuţ Surcică, personaj controversat, care în anii 2007 – 2008 a fost acuzat şi condamnat pentru furt de tablă din Combinatul Siderurgic.
Cazul a fost instrumentat de către procurorul Diana Alexandru, care urma să urce apoi în schemă până la şefia Structurii Locale a DNA Galaţi-Brăila-Vrancea. Din lotul de învinuiţi şi cercetaţi penal au făcut parte, pe lângă Surcică, încă 67 de inşi. Prejudiciul calculat a fost, la acea vreme, de peste 100.000 de lei. Surcică Dănuţ, ca administrator al SC Vestibus SRL, a fost condamnat pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat.
Ei bine, fix de la acest puşcăriaş din Smârdan-Mihail Kogălniceanu s-a găsit nea Virgil Mocanu să-i cumpere ditai zestrea fiului său, Daniel. Opinez că şi tatăl, dar mai ales fiul, trebuiau să fie prudenţi când au ales să facă o astfel de tranzacţie, adică să cumpere de la ce individ, având în vedere poziţia fiului Daniel în sistemul finanţelor publice.
Oricum, vila este una de un splendid bun gust şi este străjuită cu gard din zidărie, dublat la interior de arbori de Tuia, perfect toaletaţi. Pe peluza din faţa vilei, în curtea căreia se pot uita toţi de la blocurile din jur, încât intimitatea e cam în public, tronează Jeep-ul de teren cu numărul de înmatriculare GL-10- DUM (iniţialele de la Daniel Mocanu) şi inscripţionat „US Army”.
Bine spălat de ploi o fi, dar nici nu a mai fost scos de mult timp la vânătoare de către Daniel Mocanu, căci pe anvelopele de tip tractor nu există nici zare de nămol.
Şi asta i se trage de când a fost detaşat de la şefia Inspecţiei Fiscale din AJFP Galaţi, undeva la AJFP Sector 1 Bucureşti. Cu un an înainte, adică în 2018, era cât pe-aici să fie teleportat la AJFP Harghita, pentru faptele de „secerare” a mediului de afaceri mic, mijlociu şi flauşat din Republicuţa Galaţi.
Ei, dar cum luna iunie nu s-a terminat, când e termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de avere, Daniel Mocanu are timp să se armonizeze, încât să nu intre în conflict cu ANI. Căci în declaraţia de avere pe 2018 el spune că deţine doar un Audi A6, cumpărat în 2007, un cont curent de 42.618,96 de lei, un credit de 90.000 de lei contractat în 2017 şi scadent în 2022 şi, desigur, un venit net de 76.290 de lei.
În rest, vorba cântecului care răsuna, până prin 1990, la bodega de pe strada Gării, aflată în proximitatea Staţiei CFR Tecuci Sud: „Hai, hai, că nu-i rău/ Că-s mai hoţ ca tatăl meu!”

Gelu CIORICI 14 - iunie - 2019

One Response so far.

  1. Diana spune:

    ANAF-ul este cea mai putredă instituţie din România, este plină de mafioţi. Ei fac legea în sistemul privat şi chiar de stat.

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”