Pentru că, pentru prima dată după 1989, un ministru a intrat într-un sistem închis și a aprins lumina. Radu Miruță a făcut ceea ce nu se făcea: a verificat, a documentat și a trimis mai departe către DNA.
Ce a ieșit la suprafață nu e o abatere. E un mecanism.
Angajări pe pile. Concursuri trucate. Militari folosiți ca muncitori în curțile șefilor. Misiuni inventate pentru pensii umflate. Camioane militare pentru interese personale. Lemn tăiat ilegal, transportat cu tehnică a statului. Bani publici sifonați cu acte false.
De aici isteria. De aici atacurile. De aici încercarea de a-l transforma pe cel care deranjează în problemă. Sistemele nu reacționează când sunt lăudate. Reacționează când sunt puse sub control.
Exact aici intră în scenă și „suveraniștii”, care sar cu moțiuni simple nu ca să apere statul, ci ca să apere aceste rețele; când cineva deranjează privilegiile, nu cer adevărul, cer capul ministrului, iar zgomotul lor arată limpede ce interese reprezintă.
În istoria post-decembristă, foarte puțini miniștri au îndrăznit să lovească direct în rețelele care produc privilegii. Și aproape niciunul nu a mers până la capăt.
Când vezi furia, nu te uita la ton. Uită-te la direcție.
Cine urlă nu apără instituția. Apără beneficiul.
Asta nu e o poveste despre USR.
E o poveste despre ce se întâmplă când statul începe, în sfârșit, să se curețe.
13 - februarie - 2026
