Dacă Borges și-a imaginat paradisul ca pe o bibliotecă, înseamnă că o librărie poate fi embrionul oricărui paradis posibil. Buenos Aires este orașul cu cele mai multe librării pe cap de locuitor din lume, dar asta nu înseamnă că odată ce ai ajuns în oraș, ai garanția că ai pătruns pe porțile paradisului. Avatarurile prin care a trecut țara în ultimele decenii au făcut ca o parte din librăriile sale istorice să eșueze în purgatorii.
La Ciudad, librăria preferată a lui Borges, adăpostită în Galeria del Este, la doi pași de apartamentul său din Maipú, a ajuns un purgatoriu părăginit, despre care presa a consemnat că este locuit de o fantomă. El Ateneo Gran Splendid, considerată de National Geographic cea mai frumoasă librărie din lume, a fost proiectată ca teatru cu 1.050 de locuri în 1919, ca peste zece ani să ajungă cinematograful argentinian în care s-au proiectat primele filme cu sonor.
Așa l-a prins Borges, un împătimit cinefil, ca la 14 ani după întoarcerea sa în walhalla – piatra lui de mormânt este în formă de velă de corabie vikingă, cu epitafuri în engleza veche și nordr, scandinava arhaică – fostul cinematograf să fie închiriat de grupul Ilhsa și transformat în magazin de cărți și muzică.
Cortinele purpurii au rămas neatinse, ca și tavanul pictat și iluminatul sălii, iar pe scenă s-a amenajat o cafenea. Locuri pentru clienți au fost instalate în toată clădirea, inclusiv în lojele care au rămas la locul lor, poți să-ți petreci ziua întreagă cufundat în lectură, purtat încoace și încolo pe valurile oceanului ficțiunilor.
Vara, numele orașului care respiră cel mai bun aer al sudului, pare o glumă nesărată. Numele capitalei Argentinei vine de la o rugăciune adusă de marinari Fecioarei Maria din Bonaria, pentru a le asigura vânt în pupă. Ca să simți binecuvântarea vântului, a aerului bun, trebuie să visezi oarecum orașul de pe mare. De aceea locuitorii lui sunt numiți porteños – oameni ai portului – admițând că orașul este linia de sosire în care ieși din visul de marinar și reintri în realitatea sordidă a limanului.
Căldura sfârșitului verii mi-a stricat toate socotelile. A trebuit să-mi scurtez cu câteva ceasuri bune traseul prin oraș, pe urmele spiritului lui Borges, și să mă adăpostesc tot mai des la umbra magazinelor de toate felurile. La un moment dat, atenția mi-a fost atrasă de un șir de fluturi care se strecurau în interiorul unei clădiri, printr-un geam uitat parcă înadins întredeschis.
Trecusem de nenumărate ori prin fața ei, la parter adăpostea librăria Distal Libros, în care nu mai intrasem până atunci, m-au făcut fluturii să-i trec pragul. În librărie, aproape pe fiecare carte se așezase câte un fluture. Erau mari și mă priveau solemn cu cei patru ochi de pe aripi deodată.
Una dintre librărițe mi-a zâmbit afectuos și m-a asigurat că fenomenul se repetă odată la câțiva ani în timpul migrației păunilor – pavo reales – spre nord-vest. I-am împărtășit impresia că îmi aduc mai degrabă aminte de viziunea din Apocalipsa a lui Ioan Evanghelistul, care descrie patru făpturi vii care aveau câte șase aripi și erau pline cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru.
Librărița a oftat și m-a întrebat ce aș prefera să citesc la cafea. I-am spus să-mi aducă „El libro de los seres imaginarios” – Cartea ființelor imaginare. Mi-am propus să caut mai multe înțelesuri despre centaur în speranța că o să-i găsesc echivalențe în identitatea argentiniană a gaucho-ului.
Pentru a sărbători identitatea argentiniană mi-am schimbat înfățișarea și mi-am cumpărat o cămașă scumpă, în culorile alb-azuriu ale steagului național. Coboram din Anzi, de la lacul Titicaca, și după aproape două săptămâni petrecute la peste 4.000 de metri altitudine, obrazul meu căpătase culoarea vineție a indienilor aymara.
Pielea începuse deja să mi se jupoaie în fâșii groase ca tovalul și mi-am ras-o cu lama deasupra bărbii, până pe frunte și pe nas. În copilărie m-am visat de câteva ori în Buenos Aires și am trăit ani de zile cu convingerea că voi emigra în Argentina, așa că am luat foarte în serios sărbătorirea identității argentiniene și nu puteam s-o fac mai bine decât citind bestiarul lui Borges, păzit de sute de mii de fluturi.
Pentru Borges, calul este o extensie a ființei umane și ritmul copitelor este parte a unui inventar al memoriei, despre loialitatea cailor care au murit de mult. Pe Borges îl inconfortează logica clasicului Ricardo Güiraldes, cu al său bildungsroman „Don Segundo Sombra”, considerat una dintre pietrele de temelie ale literaturii argentiniene, tocmai pentru faptul că Güiraldes abuzează de cai și gauchos, pe când identitatea lor este o fatalitate, nu o recuzită.
Cu atât mai mult, cu cât miticul gaucho este un centaur al pampei, adică o ființă de sine stătătoare, nicidecum binară. Pentru Borges, calul apare frecvent în inventarul elementelor primare care alcătuiesc universul. Astfel, un om care desenează lumea ajunge să descopere că labirintul de linii format din munți, nave, pești, instrumente, stele și cai este, de fapt, chipul său.
Calul lui Borges încetează să mai fie o creatură biologică, și devine un concept literar care definește argentinitatea prin contopirea cu omul. Pentru el, centaurul este cea mai armonioasă și tulburătoare formă mixtă plăsmuită de imaginație, punând probleme de logică și estetică.
Dar, spre deosebire de alte creaturi compuse, care par oarecum lipite, cum este chimera, centaurul are o unitate vizuală izbitoare. Borges nu își poate imagina un embrion sau un schelet pentru o astfel de ființă, dar admite că imaginea sa este de neuitat și rămâne un simbol temerar al luptei eterne dintre civilizație și barbarie.
Pentru observatorul din afara pampei, omul și animalul par o entitate inseparabilă. Ca și centaurul Chiron, care alege să renunțe la nemurire, din oboseala de a fi etern, un gaucho va renunța oricând la viață pentru a-și salva onoarea. Pumnalul gaucho-ului are o voință proprie și așteaptă în penumbră momentul în care va fi folosit în duel, care este un ritual metafizic, o liturghie barbară, în care timpul se oprește pe loc, pentru a lăsa să se împlinească destinul.
–––
El Ateneo Gran Splendid, cea mai frumoasă librărie din lume, se află în Buenos Aires
16 - aprilie - 2026
