Au făcut spumă sau au dat în clocot discuţiile pe tema muzicii cu manele (manea, manele s.f. cântec de dragoste de origine orientală cu melodie duioasă şi tărăgănată, turcism), deşi mare lucru şi nou nu se petrece.
Succesul melodiilor cu texte curentate de tensiune erotică, socială, financiară se datorează acordurilor languroase şi stilului direct de abordare a ascultătorului potenţial – lovit de inflaţie şi şomaj, sătul de promisiuni şi minciuni, doritor să se afirme făcând rost de bani mulţi, tânăr şi degeaba, nerăbdător şi zadarnic, numai bun să cadă în ispita sexului fără frontiere, a viciilor ingenioase, a declaraţiilor de dragoste fierbinte şi cu multe figuri etc.
În fond, cultura manelelor nu este deloc nouă în peisajul societăţii româneşti. La noi, se promulgă intensiv democraţie cu manele fomiste, sportul cu manele valutare, politică în manele electorale, bingo cu manele de hazard, manuale cu manele alternative, privatizare cu manele judiciare, televiziune cu manele de telenovele, turism cu manele despre vampiri, sărăcie cu manele orbitoare, nivel de trai cu manele de of şi jale etc!…
Există un public temeinic format pentru farmecul manelelor şi care trebuie lăsat să‑şi facă damblaua, fiindcă nimic nu‑l poate convinge că n‑are dreptate, ori că gustul său este nepotrivit.
Aşa că, stimaţi purişti, lăsaţi mulţimea să asculte manele şi aveţi grijă de propriile exigenţe nesatisfăcute, că altfel sună ceasul actualizării:
„CU GOGOȘI ȘI CU MANELE,
TE FĂCUȘI VORNIC, MIȘELE!”
13 - iunie - 2024
