Apa în Iran este gestionată teoretic de Ministerul Energiei dar controlul ei real este exercitat de Gărzile Islamice (IRGC) prin holdingul de construcții Khatam al-Anbiya. Numele holdingului este arab din motive ideologice, teologice și dogmatice și înseamnă “Pecetea profeților”.
IRGC controlează construcția majorității barajelor, a proiectelor de irigații și deviere a râurilor, obținând contracte de miliarde fără licitație. Se estimează că IRGC a forat 500.000 de puțuri ilegale pentru a susține complexe industriale și agricole afiliate, contribuind la epuizarea pânzei freatice din întreaga țară.
Mesajul disperat al președintelui Pezeshkian că Teheranul rămâne fără apă și că o parte din populație va trebui strămutată, are legătură cu furtul apei de către IRGC. Ca urmare a epuizării pânzei freatice, Teheranul se scufundă cu o rată alarmantă de 31 cm pe an în unele zone, punând în pericol infrastructura critică.
IRGC gestionează apa prin Consiliul Suprem al Apei care prioritizează industriile oțelului și petrochimiei controlate de Gărzi, în detrimentul nevoilor populației locale. Iranul se află într-o stare de faliment al apei din cauza managementului militarizat.
Holdingul Khatam al-Anbiya a construit sute de baraje fără studii de impact ecologic, blocând cursul natural al râurilor către câmpii și forțând orașele să depindă exclusiv de lacuri de acumulare care acum sunt goale. Gărzile decid ce orașe primesc apă și care sunt raționalizate, suprimând astfel potențialele revolte sociale.
IRGC a generat o criză geopolitică în Golful Persic din cauza apei desalinizate. A preluat toată industria desalinizării și gestionează transportul apei desalinizate din Golful Persic și Marea Oman către provinciile centrale deșertice Kerman, Yazd și Isfahan.
Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au protestat față de creșterea alarmantă a salinității în Golful Persic pentru că uzinele de desalinizare iraniene deversează saramură cu o concentrație de peste 20% în Golf.
Relația Iranului cu regimul taliban a generat o criză geopolitică din cauza nerespectării tratatului din 1973 privind râul Helmand. Iranul a primit sub 100 de milioane m³ de apă în ultimul an, față de cele 820 de milioane m³ garantate oficial.
Construcția barajelor Kamal Khan și Pashdan de către Afganistan a blocat fluxul către provincia iraniană Sistan-Baluchestan, provocând furtuni de praf și migrație forțată. În replică la războiul apei purtat de Kabul, IRGC a intensificat fortificarea granițelor și a accelerat proiectele de transfer de apă din Marea Oman pentru a reduce dependența de Afganistan.
Dacă la est Iranul este victima Afganistanului, la vest este agresorul hidrologic al Irakului. Iranul a finalizat proiecte majore care au redus cu până la 7 miliarde m³ fluxul de apă către granițele irakiene. Proiectele IRGC pe râurile Karun și Karkheh au dus la uscarea mlaștinilor din sudul Irakului și la creșterea salinității în Basra, declanșând violente proteste anti-iraniene.
–––-
Henrietta Rae, Hylas și nimfele apei, Royal Academy, Londra
14 - ianuarie - 2026
