logoImpact EST nr. 890 - 26.10.2021

Cea mai impunătoare construcţie ridicată în România ultimilor 30 de ani a înghiţit sute de milioane de lei din fonduri publice, dar cetăţenilor li se refuză dreptul de a cunoaşte destinaţia exactă a banilor. Biserica nu se supune legilor lumeşti, aşa că statul român are pârghii limitate de a verifica cheltuielile proiectului pe care l-a finanţat.
Patriarhia a promis că va construi o mare catedrală, a luat bani de la stat, apoi s-a închis sub carapacea imunităţii religioase şi a propriei aroganţe. A refuzat să ofere informaţii despre cât a costat fiecare lucrare în parte, care sunt firmele care au contractat aceste lucrări, câţi bani au încasat şi ce preţuri s-au plătit pentru materiale.
Recorder a obţinut documente contabile, devize, tranzacţii şi alte informaţii pe care Patriarhia încearcă să le ascundă. Le-am pus cap la cap şi am descifrat o parte din circuitul banilor.
Am descoperit că multe dintre lucrările catedralei au fost încredinţate către firmele unor oameni politici sau ale unor oameni de afaceri apropiaţi de Biserică, iar preţurile anumitor materiale au fost umflate chiar şi de zece ori.
Privită cu luciditate, Catedrala Mântuirii Neamului nu e doar un proiect de înălţare spirituală a poporului român, e şi un instrument de prăduire a banilor publici.
Şi toate acestea s-au petrecut cu binecuvântarea – şi uneori chiar cu semnătura – Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta este titulatura oficială a omului de afaceri Dan Ilie Ciobotea. Iar ceea ce urmează este povestea lui de succes şi eşecul instituţiei pe care o conduce.

REPUBLICA BOR

Ca să înţelegem ce face Biserica cu banii noştri, trebuie să explicăm mai întâi cum funcţionează. Pe scurt: ca un stat în stat.
Dreptul la acest statut privilegiat vine din negurile istoriei. Biserica Ortodoxă e cea mai veche organizaţie de la Nistru până la Tisa. Biserica a fost aici înaintea limbii române, înaintea lui Gelu şi a lui Menumorut, înaintea lui Ştefan cel Mare.
„Îmi vine să râd când aud că suntem o corporaţie sau un stat”, spune un om din anturajul Patriarhului sub protecţia anonimatului. „Păi corporaţiile şi statele s-au organizat după modele încercate mai întâi de biserici. A noastră sau altele. Noi i-am învăţat pe ei organizarea, nu ei pe noi.”
Imaginaţi-vă că Patriarhia Română e Administraţia Prezidenţială. Klaus Iohannis nu are voie să conducă ţara mai mult de două mandate, dar, în statul său, Patriarhul Bisericii e preşedinte pe viaţă.
Biserica are şi Parlament, numit Adunarea Naţională Bisericească, iar pe post de Guvern funcţionează Consiliul Naţional Bisericesc. Şi ele sunt conduse tot de Patriarh. Sub el se află şase mitropolii care acoperă toate regiunile geografice ale ţării, zeci de arhiepiscopii şi episcopii, mii de mănăstiri şi biserici.
Biserica mai are şi minister de finanţe, instituţii de creditare, trust de presă, spitale şi mecanisme de protecţie socială. Are propriul sistem de justiţie şi propria constituţie (Statutul). Şi are mai ales atitudinea unei organizaţii care nu se supune aceloraşi reguli pe care trebuie să le respecte muritorii de rând.

PATRIARHUL DANIEL ŞI MANAGERUL CIOBOTEA

Începând cu 30 septembrie 2007, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a aşezat Preafericitul Părinte Daniel, un ierarh pe care poporul îl vede de câteva ori pe an, înveşmântat în alb, sprijinindu-se într-un toiag poleit cu aur. Cei care au acces în cercurile de putere de la vârful Bisericii spun că, în restul timpului, Preafericitul Daniel se transformă în managerul Dan Ilie Ciobotea, omul care coordonează una dintre cele mai mari afaceri din România.
Rezultatele sale sunt impresionante: în 2007, când a venit la conducere, Patriarhia Română avea venituri de 30 milioane de lei pe an, iar în 2020, la ultimele date financiare disponibile, ajunsese la încasări de 112 milioane.
La inceputul mandatului său, Patriarhia administra proprietăţi de 10 milioane de lei, iar astăzi, după 14 ani, este de peste 80 de ori mai bogată: are proprietăţi de 820 de milioane de lei, conform informaţiilor de la Ministerul Finanţelor.

În grafic sunt doar banii Patriarhiei. Pe lângă asta, episcopiile, arhiepiscopiile şi mitropoliile ortodoxe mai adună şi ele venituri anuale totale de 590 milioane de lei, conform ultimelor date, din 2019. Aceştia sunt banii pe care îi vede statul român, potrivit Ministerului de Finanţe, iar cifrele de mai sus nu includ mănăstirile şi bisericile, ci doar instituţiile de conducere ale BOR.
„Face micro-management”, ne spune acelaşi om din anturajul Patriarhului despre felul în care acesta coordonează afacerile Bisericii. „El se ocupă de tot: aprobă tranzacţii, alege partenerii, trimite oamenii la întâlnirile importante. Se vede cu fiecare dintre noi în parte şi ne spune ce şi cum avem de făcut. Şi apoi îl ţinem la curent”.
Dacă vă întrebaţi de unde vin aceste aptitudini ale Patriarhului, trebuie spus că Daniel nu e genul de cleric format în viaţa austeră a mănăstirilor. În anii cei mai duri ai dictaturii ceauşiste, a plecat la studii în Occident şi a trăit mai bine de zece ani în Franţa, Germania şi Elveţia, fapt ce a alimentat speculaţii despre legăturile sale cu fosta Securitate. După întoarcerea în ţară (1987), a intrat în viaţa monahală şi, în foarte scurt timp, a ajuns ierodiacon, ieromonah şi consilier patriarhal. Preoţii cu care am vorbit în această documentare spun că traiectoria cetăţeanului Dan Ilie Ciobotea spre vârful Bisericii e asemănătoare cu a unui „soldat care ajunge direct general”, adică uluitor de rapidă.
În iunie 1990, la numai trei ani după ce era tuns în monahism, Daniel devenea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Cutuma bisericească spune că Mitropolia Moldovei dă întotdeauna viitorul Patriarh, aşa că, ajungând în această poziţie, Daniel se pregătea practic pentru cea mai înaltă funcţie din Biserica Ortodoxă Română.
A avut de aşteptat 17 ani, dar n-a fost o aşteptare plictisitoare. Din postura de mitropolit, Daniel a venit cu o inovaţie în materie de organizare bisericeacă: fiecărei mănăstiri din zona Moldovei i-a fost ataşată o firmă. Celebra Mănăstirea Golia, unde a fost călugăr şi Ion Creangă, a devenit în acte Golia SRL. Mănăstirea Cetăţuia a devenit Cetăţuia SRL. Şi aşa mai departe. O mănăstire le vinde celorlalte vin, alta face mobilă pentru toate, fiecare având un profil propriu de business. Un circuit impecabil din punct de vedere managerial, gândit să absoarbă cât mai mulţi bani din exterior, iar apoi să se închidă ermetic, devenind autosuficient.
Odată ajuns la Bucureşti, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe, Daniel a început să implementeze, la o scară mult mai mare, modelul de organizare pe care îl testase la Iaşi. Patriarhia şi-a înfiinţat propriul trust de presă (cu ziar, radio şi televiziune), propria agenţie de turism şi propriile firme organizate pe domenii de activitate: asigurări, construcţii, pompe funebre. SRL-urile Patriarhiei au căpătat şi nume pe măsura misiunii lor importante: Misionarul Ortodox SRL, Ţarina Păstorului SRL, Chivotul Mare SRL.
Iar peste toată această organizare corporatistă s-a adăugat cel mai important ingredient: uriaşa influenţă care vine la pachet cu poziţia de Patriarh. Cheia care deschide uşile politicienilor, le pune în faţă documente şi le arată unde trebuie să semneze pentru ca în circuitul de business al Bisericii să fie pompaţi cât mai mulţi bani publici. Timpul avea să demonstreze că şeful BOR este un maestru şi la acest capitol.

PATRIARHUL ÎI SCRIE ELENEI UDREA

În primăvara anului 2010, din Dealul Patriarhiei pleacă o scrisoare de maximă importanţă, semnată de însuşi Patriarhul Daniel. Destinatar: Elena Udrea, la acel moment ministru al Dezvoltării şi unul dintre cei mai influenţi politicieni din România.
Într-un limbaj care amesteca evlavia cu disperarea, scrisoarea insista pe nevoia de consolidare a unor clădiri de la Reşedinţa Patriarhală, monumente istorice “aflate în pericol de prăbuşire”. Se afirma că Patriarhia şi Arhiepiscopia Bucureştilor sunt sărace şi nu dispun de fonduri, dar au în subordine o firmă care a realizat deja o parte din lucrări. Era nevoie de fonduri suplimentare pentru reluarea lucrărilor „în regim de urgenţă, respectiv 48 de ore”.
În final, i se recomanda Ministerului Dezvoltării să ocolească procedura de licitaţie şi să aloce banii direct către firma Chivotul Mare SRL, „înfiinţată de centrul nostru arhiepiscopal cu scopul special de a executa lucrări de construcţii la obiectivele bisericeşti în cele mai avantajoase condiţii”.
Tonul şi conţinutul acestei scrisori ilustrează perfect felul în care Biserica înţelege să se raporteze la banii publici: îi cere, vrea să îi primească repede şi să aleagă singură firma care face lucrările.

scrisoare-udrea-daniel

Elena Udrea a aprobat solicitarea Patriarhului, iar banii au fost alocaţi prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Funcţionarii de acolo au realizat, însă, că legea achiziţiilor publice îi obligă să organizeze o licitaţie, unde, pe lângă Chivotul Mare, s-au mai înscris şi alte firme private. SRL-ul Patriarhiei n-a putut face dovada unor lucrări similare executate anterior, aşa că licitaţia a fost câştigată de Rico SRL, firma unui afacerist constănţean pe nume Marcel Gheorghe. Acesta a încasat 1,89 milioane de lei, dar avea să afle, curând, că Biserica pierde o bătălie, dar câştigă întotdeauna războiul.
Când au vrut să se apuce de treabă, cei de la firma Rico SRL au fost întâmpinaţi de consilierul patriarhal Nicolae Crângaşu, care le-a transmis că utilajele lor nu sunt binevenite în Dealul Patriarhiei. Brusc, lucrările pe care Patriarhia le declarase urgente pentru a lua fonduri de la stat puteau să mai aştepte.
Şi au aşteptat până când patronul Rico a înţeles ce trebuie să facă: a subcontracat lucrările pe care le câştigase la licitaţie către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, virându-i în conturi 1,5 milioane de lei.
Ce s-a întâmplat cu restul banilor, de până la 1,89 de milioane? Un indiciu îl găsim într-unul din dosarele Elenei Udrea de la DNA, care trenează de ani buni şi despre care în spaţiul public se cunosc doar frânturi de informaţii. Fosta consilieră prezidenţială e acuzată că ar fi pus mâna pe o vilă din staţiunea Eforie Sud, trecând-o din proprietatea statului în cea a şoferului său, Tudor Breazu.
Mergând pe firul anchetei, procurorii au ajuns însă să facă legături cu Biserica. Conform informaţiilor obţinute de Recorder, vila cu 9 dormitoare şi 2 apartamente, placată cu calcar după specificul litoralului interbelic, a fost renovată cu o investiţie de aproximativ 300.000 de lei, iar banii au venit de la firma Rico SRL. Era exact diferenţa care le rămăsese în conturi din cei 1,89 de milioane încasaţi de la Ministerul Dezvoltării pentru renovarea Reşedinţei Patriarhale. 1,5 milioane au fost viraţi către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, iar restul ar fi ajuns în vila Elenei Udrea de pe litoral. „Nu cred aşa ceva, este exclus. Din câte ştiu, în acel dosar era vorba că firma Patriarhiei nu avea atestat să lucreze pe monumente istorice şi a preluat contractul de la o altă firmă. Dar nu are legătură cu acea vilă de pe litoral. Oricum, eu am o părere foarte bună despre Patriarhul Daniel. L-am cunoscut personal, are un spirit organizatoric şi întreprinzător excepţional. Chiar am zis că ar fi bun de prim-ministru”, ne-a mărturisit Elena Udrea.
Până să ajungă în dosare aflate deocamdată prin sertarele DNA, povestea începută cu scrisoarea trimisă de Patriarhul Daniel către ministrul Dezvoltării se încheia, simbolic, în vara lui 2011, chiar în ziua când Preafericitul împlinea 60 de ani. În Dealul Patriarhiei, au fost sfinţite „pictura şi catapeteasma recent restaurate” şi s-a oficiat o slujbă Te Deum la care au participat personalităţi ale lumii religioase şi politice. În atmosfera încărcată de evlavie şi sobrietate, au ieşit în evidenţă două persoane, singurele îmbrăcate în alb: Patriarhul Daniel şi Elena Udrea.

Acest joc de putere prin care Patriarhul a ştiut să ajungă mereu la cei mai puternici politicieni ai momentului avea să devină o constantă a anilor următori, când Daniel s-a ambiţionat să pună în practică un proiect megalomanic: Catedrala Mântuirii Neamului. În fapt, un complex bisericesc întins pe 11 hectare din centrul Bucureştiului, cu spaţii de birouri, sală polivalentă, cabinete medicale, centru de zi, hotel şi adăposturi antiatomice. Iar în mijloc – catedrala naţională, o construcţie impunătoare care depăşeşte o sută de metri în înălţime. Fiecare dintre noi a plătit pentru ridicarea acestui mastodont, a doua cea mai înaltă clădire din ţară.

La început, Biserica a anunţat că va finanţa proiectul din fonduri proprii şi din donaţiile credincioşilor, însă după deschiderea şantierului (3 septembrie 2010), Patriarhul a început să trimită scrisori către politicienii aflaţi în funcţii de decizie. Şi, ca întotdeauna, politicienii şi-au plecat capul cu smerenie în faţa Preafericitului.

În următorii zece ani, Biserica a primit sume uriaşe de bani de la Guvern, primării şi consilii judeţene, oferind la schimb decoraţii şi binecuvântări pentru oamenii politici care voiau să impresioneze electoratul evlavios. În 2014, când l-a decorat pe Liviu Dragnea cu Ordinul Sfinţii Martiri Brâncoveni, pentru ajutorul financiar dat Bisericii, Patriarhul Daniel a făcut un spirit de glumă: „Nu spunem cu cât, ca să nu trezim invidie.”

În spatele acestei glume nevinovate se ascunde, însă, o strategie de comunicare respectată cu sfinţenie: Patriarhia a încercat mereu să ocolească sau să minimalizeze subiectul banilor investiţi în Catedrala Naţională. A declarat public sume mult mai mici pentru costul total al proiectului şi pentru valoarea finanţărilor primite de la stat.
Într-un interviu din 2017, purtătorul de cuvânt al Bisericii, Vasile Bănescu, afirma că suma totală care se va cheltui pentru Catedrală este de circa 85 de milioane de euro: „Au fost cheltuite 65 de milioane şi ar mai fi nevoie de circa 20 de milioane de euro pentru a ridica în formă finală Biserica”.
Din documentele obţinute de Recorder, reiese cu totul altceva: la momentul interviului, Patriarhia avea deja contractate lucrări de peste 45 de milioane de euro, ceea ce arată că Biserica dezvăluia în mod intenţionat date false. De asemenea, din documentele contabile pe care le-am consultat rezultă că, până în acest moment, Patriarhia a tăiat facturi de peste 150 de milioane de euro pentru şantierul Catedralei Naţionale. Rezultă un cost total aproape dublu faţă de cel avansat de purtătorul de cuvânt al Bisericii.
Cea mai mare parte din aceşti bani au venit de la bugetul de stat: peste 120 de milioane de euro până în 2018, conform unei centralizări făcute de publicaţia independentă Să fie lumină. Aici mai trebuie adăugat şi preţul terenului de lângă Casa Poporului, pe care statul român l-a trecut în proprietatea Bisericii pentru a construi catedrala. Un teren de 11 hectare situat în zona centrală a Capitalei, cu o valoare de circa 180 de milioane de euro la preţul de astăzi al pieţei.
Aritmetica simplă ne spune că statul a dat 120 de milioane de euro pentru construcţie şi încă 180 de milioane sub forma terenului. În total, 300 de milioane de euro pe care Biserica Ortodoxă Română i-a primit de la statul român pentru proiectul Catedralei Naţionale. Iar acesta este doar un calcul de etapă, valabil până în momentul sfinţirii edificiului.

Catedrala a fost sfinţită pe 25 noiembrie 2018, într-un eveniment grandios la care au participat zeci de mii de oameni aduşi din toate colţurile ţării. Deşi au finanţat edificiul, cetăţenii au fost nevoiţi să asculte slujba de la distanţă, pentru că în biserică au avut acces doar personalităţile. În primele rânduri au fost, bineînţeles, politicienii care au aprobat finanţări generoase din bugetele publice pentru proiectul catedralei.
Onoarea de a prinde un loc la slujba de sfinţire n-a fost doar o răsplată pentru favorurile de până atunci, ci şi un îndemn pentru cele viitoare. Biserica avea în continuare nevoie de bani, pentru că giganticul proiect va fi terminat abia în 2024 şi lucrările trebuiau să meargă mai departe. La fel şi fluxul de bani dintre stat şi Biserică.
Astfel, pe 14 decembrie 2018, la numai două săptămâni după sfinţirea Catedralei, Gabriela Firea, pe atunci primarul general al Bucureştiului, era invitată de Preafericitul Daniel în Dealul Patriarhiei. Trustul de presă al Bisericii anunţa că Patriarhul i-a oferit Gabrielei Firea o machetă de cristal a Catedralei Naţionale „ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru tot sprijinul acordat Bisericii până în prezent”. Emoţionată, Gabriela Firea mărturisea că n-a ştiut motivul întâlnirii şi că e un moment pe care nu-l va uita toată viaţa.

Experienţa de neuitat trăită de Gabriela Firea a fost plătită scump de bucureşteni. Documentele obţinute de Recorder arată că, dincolo de amabilităţi, întâlnirea a avut un scop cât se poate de pragmatic, pe care cele două părţi au uitat să-l menţioneze: semnarea unei convenţii de sprijin financiar prin care Primăria Capitalei mai aloca încă 10 milioane de lei pentru terminarea catedralei.
Istoricul relaţiilor financiare dintre administraţia bucureşteană şi Biserica Ortodoxă merită un stop cadru şi un arc peste timp. E anul 2011, Biserica solicită fonduri de la Primărie pentru demararea lucrărilor la Catedrală, iar Călin Murg de la PDL, preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, face această declaraţie: „Mi se pare normal să-i ajutăm, dar când i-am întrebat dacă au un serviciu de audit care să verifice cum se strâng şi se cheltuiesc banii, au răspuns că sunt instituţie autonomă, autocefală şi se ocupă ei de administrarea fondurilor”. Cu alte cuvinte, Biserica solicita bani publici, dar nu avea de gând să dea explicaţii nimănui pentru cum vor fi cheltuiţi.
Într-un final, influenţa Patriarhului a învins şi Primăria a alocat banii – o primă tranşă de trei milioane de euro. Au urmat noi şi noi runde de finanţare, iar bruma de exigenţă invocată la început s-a pierdut odată cu anii. De la semnele de întrebare ridicate în 2011, s-a ajuns la smerenia deplină a Gabrielei Firea, care trata semnarea unei convenţii de finanţare ca pe un prilej de purificare spirituală.
În ultimul deceniu, Primăria Capitalei a alocat peste 21 de milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului, din care, conform datelor obţinute de Recorder, circa 16 milioane de euro au fost alocaţi în mandatul de primar al Gabrielei Firea (2016-2020). „Nu eu am alocat fondurile. Eu doar am propus şi consiliul general a aprobat”, a fost singura declaraţie pe care Gabriela Firea a acceptat să ne-o facă pe acest subiect.
Cert este că, după ce a dat banii, Primăria n-a mai avut niciun control asupra modului în care au fost cheltuiţi, lucru recunoscut şi de Oana Zaharia, fosta şefă a Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie prin care Primăria Generală a alocat bani pentru catedrală. „Banii au fost acordaţi ca un sprijin financiar, deci noi nu eram implicaţi în restul procedurilor. Cum organizau licitaţiile, cum alegeau constructorii, asta nu era treaba noastră şi nu eram implicaţi”, ne-a declarat Zaharia.
Acesta este, de fapt, marele artificiu managerial al Patriarhului Daniel: deşi a fost finanţată în mare parte din bani publici, catedrala n-a fost asumată ca un proiect al statului român, ci ca un proiect al Bisericii. Astfel, statul n-a organizat licitaţii pentru proiectanţi şi constructori, ci doar a virat bani în conturile Bisericii, care a avut libertatea să-i împartă după propriile reguli şi fără să comunice public cum i-a administrat.

PROMISIUNILE UITATE

În anii de început ai proiectului, Biserica promitea că lucrările de execuţie la Catedrala Mântuirii Neamului vor fi „un model de corectitudine şi transparenţă”. A fost creat şi un site special (www.catedralaneamului.ro), unde cetăţenii erau invitaţi să doneze şi unde li se dădeau asigurări că vor fi ţinuţi la curent cu cheltuirea fiecărui leu investit în construcţie.
Oamenii au donat – fie direct, fie prin taxele şi impozitele plătite la stat şi ajunse apoi în conturile Patriarhiei -, însă Biserica nu s-a mai ţinut de cuvânt.
După ce a postat câteva anunţuri privind atribuirea unor lucrări minore de pe şantierul catedralei, Patriarhia s-a oprit brusc din exerciţiul de transparenţă: postările făcute până atunci au fost şterse de pe site şi nicio altă comunicare despre licitaţii sau firme câştigătoare nu a mai fost publicată în următorii zece ani, adică până în zilele noastre. În acest timp, catedrala s-a ridicat semeaţă către cer, înghiţind sute de milioane de lei despre care cetăţenii n-au primit aproape nicio informaţie.
Am căutat în toate locurile în care Patriarhia a promis la început că va face comunicări: pe site-ul oficial al catedralei, în varianta online şi în ediţia tipărită a ziarului „Lumina“. În afara unui anunţ de atribuire pentru lucrările de pictură, nu am găsit nimic.
Singura informaţie oficială despre câştigătorul unui contract important a venit direct din gura Patriarhului Daniel, cu ocazia unui eveniment privat din 2013, organizat în cinstea zilei sale de naştere. „Acum, după ce s-a făcut licitaţie, pentru transparenţă şi corectitudine, o altă echipă, echipa Strabag, va începe lucrările la suprastructură“, spunea Preafericitul, informându-i pe politicienii prezenţi la aniversare despre cum avansează lucrările la catedrală.
Acest anunţ, făcut în cadru privat, n-a fost urmat de niciun detaliu venit din partea Patriarhiei. Nu s-a comunicat când s-a organizat licitaţia, cine a mai concurat în afară de firma austriacă Strabag şi ce valoare are contractul care i-a fost atribuit.
De fapt, termenul „licitaţie“ poate fi extrem de înşelător. Biserica nu se supune legii achiziţiilor publice, aşa că aşa-zisele licitaţii pe care le-ar organizat şi despre care n-a oferit nicio informaţie sunt nişte proceduri neclare, organizate după reguli pe care Patriarhia şi le-a stabilit singură. În 2011, pe site-ul Catedralei Naţionale fusese publicat un regulament de organizare a acestor licitaţii, însă şi acesta a fost şters ulterior.
A rămas însă în memoria internetului şi vă putem face un rezumat: „specialiştii Patriarhiei” analizează ofertele companiilor, le invită la negocieri şi apoi decid cine primeşte contractul. Cu alte cuvinte, Biserica este liberă să aleagă după bunul plac cu cine lucrează. Iar firmele alese semnează şi clauze care le interzic să dezvăluie vreo informaţie din relaţia contractuală cu Patriarhia.

RIDICAREA CATEDRALEI, ETAPA LA ROŞU

În prima fază a proiectului, Biserica a ales să lucreze cu firme mari: fundaţia catedralei a fost construită de compania Bog’Art, deţinută de omul de afaceri Raul Doicescu, iar suprastructura, adică zidurile catedralei, au fost ridicate de austriecii de la Strabag. Patriarhia n-a comunicat nicio informaţie despre condiţiile în care s-au derulat contractele cu aceste două companii.
Documentele contabile obţinute de Recorder arată că Bog’Art a încasat circa 87 de milioane de lei (18 milioane de euro) pentru cei doi ani petrecuţi pe şantierul catedralei. Compania Strabag, ale cărei lucrări efectuate la catedrală au durat cinci ani (2013-2018), a încasat de la Patriarhie peste 257 de milioane de lei (53 de milioane de euro).
În 2018, după ce s-a văzut cu catedrala ridicată în faza „la roşu”, Patriarhia a rupt înţelegerea cu Strabag şi a intrat într-o nouă etapă: cea în care lucrările au presupus un număr mult mai mare de contracte – pentru acoperiş, ferestre, marmură etc. – şi în care s-a folosit din plin de puterea discreţionară prin care a împărţit banii, alegând firme din sfera sa de influenţă.

CONTRACTE PENTRU APROPIAŢII PATRIARHIEI

Pentru construirea complexului din jurul catedralei, unde vor funcţiona birouri pentru administraţia patriarhală şi alte clădiri adiacente, a fost aleasă firma Consstar Construct, al cărei acţionar majoritar este un oarecare Constantin Badea. Sursele Recorder îl prezintă ca pe un om de afaceri aflat în relaţii strânse cu Patriarhia. „N-am nicio relaţie privilegiată cu Biserica. Ne-am înscris şi noi la licitaţie, am trimis documentaţia necesară şi cam asta a fost“, spune Constantin Badea, uitând să precizeze că, la aşa-zisele licitaţii, Biserica alege după bunul plac cu cine vrea să lucreze. Consstar a încasat de la Administraţia Patriarhală, în ultimii doi ani, peste 148 de milioane de lei (30 de milioane de euro).
Altă firmă aflată în graţiile Patriarhiei este Valcon Roofs, care a lucrat în trecut la realizarea mai multor acoperişuri de biserici din Argeş şi Bucureşti. Firma este controlată, prin intermediul soţiei, de Virgil Baciu, fost membru PDL şi fost primar al comunei argeşene Corbi. Actual primar este fiica sa, în vârstă de 25 de ani.
Baciu este un mare susţinător al partidului AUR şi fan al lui George Simion, pentru care a strâns semnături când a candidat la europarlamentare. În 2018, la slujba de sfinţire a catedralei, Virgil Baciu s-a numărat printre personalităţile care s-au aşezat în primele rânduri.
Valcon Roofs, firma familiei sale, a fost aleasă să lucreze pe acoperişul marii catedrale şi a încasat până acum circa 20 de milioane de lei (4 milioane de euro). Pentru jgheaburi, turle şi alte părţi din acoperiş a livrat 30.000 de metri pătraţi de tablă din cupru aurit, „cel mai scump lucru cu care se poate acoperi ceva”, după cum ne-a explicat un specialist în domeniu. A costat 84 de euro metrul pătrat, în timp ce o tablă de calitate pentru acoperirea caselor ajunge la 15-20 de euro pe metrul pătrat.

CIRCUITUL LUI VIDEANU: A DAT CA POLITICIAN, A ÎNCASAT CA OM DE AFACERI

Să intrăm şi în interiorul catedralei, unde marele beneficiar al lucrărilor de amenajare este Adriean Videanu, fost primar al Capitalei, fost vicepremier şi fost ministru al Economiei.
Relaţiile dintre Videanu şi BOR sunt vechi şi pot fi rezumate într-o singură frază: Videanu a dat bani la Biserică în calitate de politician şi a primit bani de la Biserică în calitate de om de afaceri. Dacă vi se pare scandalos, vă reamintim că au existat vremuri când această dedublare extrem de profitabilă era o normalitate.
Istoria lui Adriean Videanu începe chiar din acele vremuri. În anii ’90, tânărul inginer teleormănean, fotbalist amator la Petrolul Videle, juca simultan în afaceri şi în politică: era deputat în Parlamentul României şi avea o firmă – Titan Mar – cu care activa pe piaţa materialelor de construcţii. În 1998, când Partidul Democrat (PD) din care făcea parte se afla la guvernare, firma lui Videanu a reuşit să câştige licitaţia de privatizare a companiei de stat Marmosim, care avea în exploatare mai multe cariere de marmură, inclusiv celebra marmură de Ruşchiţa. Bineînţeles că Videanu a negat că influenţa politică l-ar fi ajutat să devină patronul Marmosim. Şi bineînţeles că nimeni nu l-a crezut.
Anii au trecut şi Videanu a continuat să avanseze în politică şi în afaceri. La sfârşitul lui 2004, când Traian Băsescu devenea preşedintele României, iar PDL prelua Guvernul, Adriean Videanu era numit vicepremier, iar revista „Capital“ îl includea în topul celor mai bogaţi români, cu o avere de circa 30 de milioane de dolari.
Din poziţia de vicepremier, Videanu a militat public pentru construirea unei mari catedrale naţionale şi, în martie 2005, mergea în Dealul Patriarhiei să discute despre cum poate Guvernul să ajute la demararea proiectului. O săptămână mai târziu, îşi punea semnătura pe ordonanţa de urgenţă prin care statul român îi ceda Patriarhiei terenul de 110.000 de metri pătraţi de lângă Casa Poporului. Un teren care valorează, astăzi, circa 180 de milioane de euro.

În primăvara aceluiaşi an 2005, Videanu părăsea Guvernul şi se instala în fotoliul de primar general al Capitalei, rămas vacant după plecarea lui Băsescu la Cotroceni. Şi de aici a continuat să ajute Patriarhia, prin includerea catedralei în Planul Urbanistic Zonal, dar şi prin declaraţii publice de susţinerea a proiectului.
Presa avea să descopere ulterior că, în aceeaşi perioadă în care îi făcea favoruri Patriarhiei, Videanu era ajutat de Biserică să obţină un teren pe malul lacului Snagov, unde şi-a construit celebra vilă de 1.300 de metri pătraţi, rupând o parte din terenul pe care o biserică îşi avea cimitirul.

Vila lui Adriean Videanu de la Snagov, construită între lac şi cimitir

Însă adevărata răsplată avea să vină mulţi ani mai târziu. Firma Theda Mar (fostă Titan Mar) a fost aleasă să livreze cantităţi uriaşe de marmură pentru proiectul pe care patronul său l-a susţinut cu atâta aplomb din postura de politician. Conform informaţiilor obţinute de Recorder, firma lui Adrian Videanu a încasat, în ultimii trei ani, 106.736.783 lei (21 milioane de euro) de la Administraţia Patriarhală. De aceşti bani, a livrat marmură pentru pardoseala şi decorurile catedralei naţionale: marmură de import Caffe Latte, Sun Red, Champagne şi Onyx, dar şi autohtonă, de Ruşchiţa.
Am obţinut documente care cuprind facturi, devize şi costuri ale materialelor livrate de firma lui Adriean Videanu, apoi am consultat trei arhitecţi diferiţi care au lucrat pe proiecte cu biserici de patrimoniu. Toţi ne-au spus acelaşi lucru: la majoritatea componentelor, e aproape imposibil să verifici dacă preţurile au fost umflate, pentru că la catedrală nu s-a lucrat cu produse de serie, ci cu componente unice, făcute pe comandă specială, pe care pur şi simplu nu ai cu ce să le compari.
Cum n-am putut verifica dacă preţurile plătite pe marmura livrată de Videanu sunt corecte, lucrările fiind fără referinţă, ne-am uitat la sistemele de prindere: şaibe, piuliţe, şuruburi, tije şi altele. Nici aceste obiecte nu se găsesc în orice magazine de construcţii unde te plimbi cu căruciorul, ci doar la distribuitorii de nişă.
Am cerut de la ei oferte de preţ pentru sistemele de prindere folosite la catedrală şi am găsit valori umflate chiar şi de zece ori.

Nu ştim dacă şi componentele prinse cu aceste piuliţe au fost cumpărate la suprapreţ, dar ştim sigur că au costat o avere. Patriarhul Daniel nu s-a uitat la bani când a venit vorba de amenajarea catedralei şi a ales cele mai scumpe materiale. Deasupra uşilor prin care se intră în altar, s-au folosit metri cubi de pietre semipreţioase.
Exemplul cel mai relevant este Onyx, o piatră mai populară printre bijutieri decât printre constructori. Lucrată corespunzător, este atât de scumpă şi de frumoasă încât se vinde şi pe bijuterii de lux.
Patriarhul şi-a pus boltă de uşă din Onyx livrat de firma lui Videanu. Cea din imaginea de mai jos, sculptată special pentru catedrală, a făcut parte dintr-o comandă de 500.000 de euro. Pe-aici au intrat şi-au ieşit Patriarhul României şi cel al Constantinopolului la slujba de sfinţire din 25 noiembrie 2018. În rândul patru stătea Adriean Videanu, aflat printre invitaţii de onoare la evenimentul de sfinţire a catedralei naţionale.

Aşa arată bolta altarului din Catedrala Mântuirii Neamului, care a costat o jumătate de milion de euro / FOTO: Raul Ştef – Inquam Photos

Radu Negoiţă, arhitect specializat şi în construcţii de patrimoniu, a consultat devizele obţinute de Recorder şi consideră că folosirea unor materiale atât de luxoase pentru amenajarea catedralei e nejustificată. „Am văzut că o bucată de Onyx care are grosime de 48 de centimetri costă 16 mii şi ceva de euro. Au aruncat banii pe nişte lucruri ca în anul 1500 şi care se puteau face la fel de elegant cu bani mult mai puţini, pentru că nu se duce nimeni să le mângâie, nu le palpează cu limba ca să vadă cât de fine sunt. Se puteau face cu 1.000 – 2.000 de euro, dar ştiind că nu lucrează cu banii lor, şi-au permis să facă cheltuieli nerezonabile”, explică Negoiţă.
Doar pardoseala din altar, cea mai mică parte a încăperii principale, valorează aproape 388.000 de euro. Marmură Champagne livrată de Videanu.
La o analiză pe preţul materialelor folosite în interiorul catedralei, e greu de spus dacă e vorba de opulenţă asumată de beneficiar, de preţuri umflate de către contractor sau dacă e vorba de amândouă la un loc.
Cert este că din devize răsar multe semne de întrebare pe care nimeni nu pare să aibă dorinţa să le clarifice. Am găsit un inginer constructor care în trecut a lucrat pentru firma lui Adriean Videanu şi l-am rugat să analizeze documentele. Primul lucru suspect a fost identificat la ferestrele catedralei: „Vedeţi bolţile astea de la geamuri? În capul fiecăreia e câte un bolovan banal care nu costă mai mult de 30 de euro. Se numeşte cheie de boltă şi susţine toată greutatea de deasupra ferestrei. În devizul lor e 530 de euro bucata. E ireal, nu există aşa ceva nicăieri în lume”.
În total, Catedrala Mântuirii Neamului are peste 120 de ferestre şi la fiecare fereastră există o cheie de boltă. Conform inginerului pe care l-am consultat, preţul real al cheilor de boltă ar fi de 15 ori mai mic decât cel pe care l-a plătit Patriarhia către firma lui Videanu.
„Dom’le, n-are cum să coste atâta cheile de boltă. Orice-ar fi! Lucrez de 30 de ani cu piatră. Urc acum în maşină şi îţi aduc o cheie de boltă fix ca aia de la Videanu. O facem la firmă într-o oră şi ţi-o vând cu 30 de euro. Cum să fie 530 de euro bucata? E ireal”, ne-a spus inginerul care a preferat să nu-şi dezvăluie identitatea.

O parte din cele 120 de ferestre ale catedralei

Adriean Videanu nu ne-a răspuns la telefon şi nici la mesaje pentru a lămuri situaţia preţurilor pe care firma sa le-a practicat la materialele livrate pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
De asemenea, Biserica Ortodoxă Română a refuzat să ne răspundă la orice întrebare legată de atribuirea contractelor de pe şantierul catedralei, despre preţurile materialelor folosite şi despre cuantumul banilor publici primiţi pentru ridicarea construcţiei. Am trimis întrebări în scris şi i-am contactat şi telefonic pe reprezentanţii Patriarhiei, însă în ciuda insistenţelor noastre şi a argumentelor prin care am justificat legitimitatea demersului, Biserica ne-a ignorat. În timp ce ne ignora, a mai primit o tranşă de bani publici pentru continuarea lucrărilor la catedrală: 20 de milioane de lei alocaţi de Guvernul României în primăvara acestui an.
Ce se ascunde în spatele acestei aroganţe şi cum funcţionează sistemul prin care Biserica cheltuie sumele imense de bani primite din fonduri publice, vă vom arăta, în curând, într-o investigaţie video realizată la capătul a opt luni de documentare.

Autor: Victor Ilie
Editori: Cristian Delcea, Mihai Voinea

sursa: https://recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/

https://recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/ 7 - octombrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

DRAGĂ U.E.,

Nu suntem ignoranţi, dragă UE, ci ignoraţi... Prin capitalele tale din ...

Flux de vaccinare la

În urmă cu puțin timp s-a decis suplimentarea cu încă ...

Declaraţie Diplomat

București, 22 octombrie 2021   Violența împotriva femeilor și fetelor există în ...

Informare - centru d

Primăria municipiului Galați informează că, începând de luni, 25 octombrie ...